- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (23.03.2016, 12:11)
- Letitia Provian ,
Licitaţia fără surprize a patrimoniului Emil Cioran, la Artmark
Obiectele personale ale filosofului român Emil Cioran, din perioada copilăriei şi formării sale, au fost licitate, marţi seară, la Casa de licitaţii de artă Artmark, de la Palatul Cesianu-Racoviţă, printre "vedetele" licitaţiei numărând-se o icoană, precum şi o carte poştală trimisă de scriitor.
Urmărește
519 afișări
Licitaţia fără surprize a patrimoniului Emil Cioran, la Artmark
În cadrul licitaţiei s-au găsit peste 50 de obiecte, de la inelul mamei, fotografii cu familia sau prietenii, carneţelul cu notiţe al lui Emil Cioran, până la cărţi ce au fost găzduite de casa de la Sibiu şi icoane, cruci, ceasuri de şemineu, mobilier al părinţilor.
Valoarea de achiziţie a acestor "nimicuri lumeşti", cum le-ar fi considerat filosoful, a ajuns la suma de în jur de 25000 de euro.
Crucea cu caboşoane, 800 euro, o Icoană cu Maica Domnului Îndurerată, 1400 euro, Menora, 600 euro, Carte poştală trimisă de Cioran mamei, 700 euro, Cartea de numire protopop a tatălui, 400 euro, iar cea de meşter a mamei, 150 euro.
În general, sumele licitate pentru obiectele personale ale lui Cioran sau ale membrilor familiei sale au fost sub 1000 de euro. Mobilierul de salon cu mai multe componente şi care pornea de la 12500 euro nu şi-a găsit stăpân.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Vedetele tranzacţiilor au fost icoanele, fotografiile cu Cioran, ceasurile de şemineu, cărţile cu semnătura autorului. Comisarul licitaţiei, îmbrăcat într-o rubaşcă, cu barbă şi degete subţiri, arbitra special pentru acest eveniment. Acesta insista îndelung, atât cât îi permitea regulamentul, asupra semnificaţiei formatoare a obiectelor lui Emil Cioran (atinsă de Cioran, văzută de Cioran, Cioran s-a hrănit cu această lingură), dar nu a reuşit să depăşească rigiditatea mecanismului investiţionar.
S-a licitat fără emoţie şi pragmatic, de parcă cei care cumpărau ştiau deja unde o să ajungă obiectul. Cioran a fost pus la locul lui, el care a dezrădăcinat minţile, acum, după atâta timp, era acolo unde îi mai trebuia cuiva o cruce, o menora.
O furtună de oferte a produs fotografia Cioran-Eliade-Ionesco, cunoscută din dese reproduceri. Dar nici aceasta nu a depăşit 800 euro după 10 paşi de licitaţie. Valoarea obiectelor Cioran de la licitaţie nu este aceeaşi cu cea a existenţialistului filosof de la vremea lui. Vorba Comisarului: valoarea obiectelor de a licitaţie de marţi seară, 22 martie 2016, a fost “rafinat de mica”.
Citeşte şi: Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, a venit în România: Wikipedia nu se termină niciodată
Citeşte şi: Nicolae Manolescu, despre scriitorii excluşi din USR: "Au creat o ţesătură veninoasă de minciuni" - VIDEO
Citeşte şi: Noi canale HBO în România: S-a lansat televiziunea HBO 2, HBO Comedy s-a transformat în HBO 3
Citeşte şi: Uniunea Scriitorilor din România îi sancţionează pe scriitorii rebeli. Iaru, Teodorescu şi ale nouă nume, excluse din Uniune
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
astăzi, 08:15
Prognoză:precipitaţii puţine şi temperaturi peste cele normale în cea mai mare parte a lui februarie