Mircea Cărtărescu lectură publică, după ce zi de zi participă la protestele din Piaţa Victoriei

Lectura publică de astăzi are loc în condiţiile în care Mircea Cărtărescu este un participant activ la protestele din Piaţa Victoriei şi a scris un articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung privind ”hoţia guvernanţilor” şi motivele protestelor:

”Hoţul prins a dat înapoi ce-a furat şi acum vrea să plece liber. Nu doar fără să-şi ceară măcar scuze, dar oprimându-i pe cei care l-au prins: singurul protestatar din Odobeşti a fost dat în judecată de primărie…

Ne adunăm în fiecare seară în fiecare oraş din România, pe întuneric şi pe ger. Stăm în cerc şi bem ceai fierbinte din termosuri. Strigăm sloganuri pline de ironie. Nu sperăm că-i vom da jos pe cei care ne oprimă şi ne fură. Nu sperăm că vom scăpa neacoperiţi de noroi. Nu sperăm că ne va ajuta cineva dinăuntrul sau din exteriorul ţării. Nu ne bazăm decât pe noi, pe puterea noastră, a celor fără nicio putere. Vrem să ne reinventăm ca popor şi ca cetăţeni. Vrem să ne putem privi în ochi, în oglindă, fără să ne fie ruşine.

Şi-n această apocalipsă albă ne-am găsit şi noi să ieşim la proteste, cu miile şi sutele de mii, să stăm ore-n şir pe loc, tropăind din picioare, îmbrăcaţi ca exporatorii din Antarctica, să ne-ncălzim cu ceai din termosuri şi să strigăm sloganuri, şi să cântăm, şi să agităm drapelele României şi-ale Uniunii Europene. Să râdem cu lacrimi care ne-ngheaţă brusc pe obraji privind pancartele pe care caricaturişti amatori, dar de geniu, îi arată pe stăpânii ţării în cele mai ridicole atitudini. Da, ne e teribil de frig, dar rezistăm, şi de-acum rezistenţa, cea adevărată, cea morală, cea a valorilor şi principiilor care ne fac fiinţe omeneşti, e coloana noastră vertebrală. Protestăm în primul rând ca să ne putem privi în ochi când ne uităm în oglindă.”

Articolul integral, în română, a fost publicat de Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook

”REZISTĂM

Nu contest încălzirea globală, dar tare grea iarnă e anul ăsta în România! Ţara e sub zăpadă, de săptămâni termometrul n-a mai urcat peste zero grade, viscolul ridică nămeţi mai înalţi decât omul, circulaţia e haotică, locurile de parcare înzăpezite. Şi-n această apocalipsă albă ne-am găsit şi noi să ieşim la proteste, cu miile şi sutele de mii, să stăm ore-n şir pe loc, tropăind din picioare, îmbrăcaţi ca exporatorii din Antarctica, să ne-ncălzim cu ceai din termosuri şi să strigăm sloganuri, şi să cântăm, şi să agităm drapelele României şi-ale Uniunii Europene. Să râdem cu lacrimi care ne-ngheaţă brusc pe obraji privind pancartele pe care caricaturişti amatori, dar de geniu, îi arată pe stăpânii ţării în cele mai ridicole atitudini. Da, ne e teribil de frig, dar rezistăm, şi de-acum rezistenţa, cea adevărată, cea morală, cea a valorilor şi principiilor care ne fac fiinţe omeneşti, e coloana noastră vertebrală. Protestăm în primul rând ca să ne putem privi în ochi când ne uităm în oglindă.
Vaclav Havel vorbea despre puterea celor fără putere. Despre asta e vorba şi-n România de azi. Ne adunăm cu sutele de mii pe străzi şi în pieţe ca să ne exercităm puterea împotriva fricii, a frigului, a ticăloşiei umane, a corupţiei organizate, a dispreţului şi aroganţei. Ca să arătăm că politica trebuie să fie etică şi în folosul oamenilor. Trăim vremuri mizerabile şi nu avem pe cine să dăm vina, căci vina e în întregime a noastră. Din vina noastră Europa arată azi asemenea corăbiei bete a lui Rimbaud. Din vina noastră avem Brexitul, din vina noastră vom avea Frexitul, din vina noastră oameni care fug de război ne mor la graniţele apărate de ziduri. E vina noastră, a tuturor, că putem privi cum lucrurile se deteriorează de la o zi la alta fără să facem nimic, ca şi când apropierea catastrofei nu ne-ar privi pe noi, ci pe altcineva. Când politica nu e suficientă ca să ne apere vieţile, demnitatea şi viitorul, ne rămâne mereu soluţia protestului civic. Când partidele sunt neputincioase, putem măcar noi, oamenii, să ieşim în stradă. Nu Trump, nici Putin nu vor distruge Europa, ci lipsa noastră de entuziasm, de idealuri, de valori.

Suntem pe străzi şi în pieţele oraşelor româneşti pentru că ne pasă. Pentru că nu suntem străini de ceea ce se-ntâmplă. Pentru că nu suntem cetăţeni doar din patru-n patru ani. În ultima săptămână au ieşit de la sute de mii de oameni în centrul Bucureştiului, până la un singur om, în micul orăşel Odobeşti. Acel om, cel mai simplu de pe pământ, a stat singur, timp de o săptămână, în faţa primăriei, cu o pancartă în mână, nins şi bătut de vânturi, la temperaturi de minus zece grade, ca să arate că-i pasă. Nu am, în acest moment, un erou mai admirat.

Oamenii protestează împotriva transformării României într-o odioasă demokratură, combinaţie de democraţie superficială şi dictatură adâncă. Stăpânii acestei ţări, care e membră UE şi NATO, nu doar că-i canalizează resursele spre propriile buzunare, dar trag ţara către zona gri în care se zbat, fără viitor, Ucraina, Belarus şi Moldova. Vorbesc mereu de stăpânii ţării şi nu de guvernanţi, pentru că guvernantul e slujitorul comunităţii, pe când cei care ne conduc azi se comportă ca nişte seniori feudali. Legile sunt făcute de ei, pentru ei. Justiţia e asaltată pe faţă, cinic şi în dispreţul oamenilor. Şeful însuşi al celui mai mare partid românesc nu a putut deveni prim-ministru din cauza cazierului penal. O treime din parlamentari au probleme cu justiţia. Mulţi din miniştri au şi ei aceleaşi probleme. Ordonanţa care-i absolvă de închisoare a fost dată la miezul nopţii, tâlhăreşte, fără vreo discutare prealabilă şi fără avizele necesare. Iată ţara în care suntem nevoiţi să trăim.
Am venit la proteste cu copiii noştri, pentru că în definitiv pentru ei protestăm. Noi am trăit în dictaturi şi-n mizerie, n-am avut pe nimeni care să ne-nveţe rezistenţa şi demnitatea. Ei le învaţă acum, deodată cu noi şi alături de noi. Un bărbat a fost zi de zi în piaţa Victoriei cu o pancartă pe care scria: ”Eu nu am copii. Sunt aici pentru copiii voştri.”

Vom ieşi în stradă până la capăt, până vom avea o democraţie adevărată, o justiţie liberă, un stat de drept funcţional. Ordonanţa a fost abrogată. Hoţul prins a dat înapoi ce-a furat şi acum vrea să plece liber. Nu doar fără să-şi ceară măcar scuze, dar oprimându-i pe cei care l-au prins: singurul protestatar din Odobeşti a fost dat în judecată de primărie…
Ne adunăm în fiecare seară în fiecare oraş din România, pe întuneric şi pe ger. Stăm în cerc şi bem ceai fierbinte din termosuri. Strigăm sloganuri pline de ironie. Nu sperăm că-i vom da jos pe cei care ne oprimă şi ne fură. Nu sperăm că vom scăpa neacoperiţi de noroi. Nu sperăm că ne va ajuta cineva dinăuntrul sau din exteriorul ţării. Nu ne bazăm decât pe noi, pe puterea noastră, a celor fără nicio putere. Vrem să ne reinventăm ca popor şi ca cetăţeni. Vrem să ne putem privi în ochi, în oglindă, fără să ne fie ruşine.
Iar dacă noi putem, puteţi şi voi.”

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist.

A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004-2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă.

Citeşte şi: Schimb de replici dure între Mircea Cărtărescu şi Cristian Teodorescu pe tema Uniunii Scriitorilor

Citeşte şi: COM: Acceptarea, la Botoşani, a Premiului Eminescu de către Mircea Cărtărescu a generat comentarii

Citeşte şi: Cărţile anului, Utopia Solenoid a lui Cărtărescu şi demitologizările lui Boia şi Mihăieş -SUPERLATIVELE Mediafax 2016