- Home
- Cultură-Media
- (26.01.2022, 20:58)
O actriţă cunoscută a plecat din Bucureşti, ca să locuiască la ţară, într-un sat de lângă Târgovişte
Actriţa Carmen Tănase a mărturisit că s-a mutat din Capitală, după ce s-a sfătuit cu fiul său, Tudor.

„M-am mutat la ţară la iniţiativa lui Tudor pe care, în principiu îl ascult, pentru că el este un înţelept aşa. Nu mi-a fost uşor. Nu m-aş fi văzut niciodată la ţară. Eu eram omul aglomeraţiei până acum.
Dacă se putea să îmi iau un apartament în Centrul Vechi, acolo unde e muzică. Pe mine nu mă deranjează bubuielile, muzica tare. Cu evenimentele astea, lucrurile astea s-au schimbat total. Nu mai e nimic din ce era înainte.
El mi-a zis că de fugit nu mai avem unde să fugim, pentru că peste tot este cam la fel. Singura soluţie ar fi să ne apropiem mai mult de traiul acela mai simplu, mai firesc, mai normal şi să fim un pic mai departe de haosul marilor oraşe mai ales”, a declarat Carmen Tănase, în podcastul lui Mihai Moraru.
Actriţa şi-a vândut toate proprietăţile pe care le avea în Bucureşti şi şi-a cumpărat o casă la o oră şi jumătate distanţă de oraş. Schimbarea nu s-a întâmplat peste noapte, ci a durat 6 luni, până când aceasta a găsit o locuinţă pe placul său. „Am văzut zeci de case şi în zeci de sate şi nu îmi plăcea nimic”, povesteşte artista.
Autor: Diana Zlătescu


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:28
Atacuri israeliene în sudul Libanului înainte de înmormântarea lui Nasrallah
-
astăzi, 11:18
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti