O carte pe zi: „Anihilare” de Michel Houellebecq

Scriu editorii: „Început ca un thriller, cu terorişti informatici, care coboară treptat din virtualul netului în realitatea cotidiană, preschimbând pixelii în sânge, romanul deschide şi o tramă politică, atent şi iscusit articulată, ce se petrece în toiul alegerilor prezidenţiale din Franţa anului 2027, punând în scenă personaje cu identitate reală descifrabilă. Firele narative se leagă graţie personajului Paul Raison, un rezonabil şi aparent anost înalt funcţionar în Ministerul de Finanţe, care, pe măsură ce poveştile publice înaintează, îşi descoperă vidul existenţial şi încearcă, sub presiunea veştii că suferă de o boală incurabilă, să-şi creeze un viitor, recuperând urmele de afecţiune ale unui trecut ratat. Un viitor pe cât de scurt, pe atât de dens”.

Un roman masiv, care include mai multe romane, un thriller, un altul de familie, un al treilea despre o dispariţie (anihilare). Toate sunt urmărite din punctul de vedere al unui protagonist deziluţionat, un bărbat de cincizeci de ani, bun profesionist, care îşi plimbă depresia pe culoarele dezumanizate ale Ministerului de Finanţe, un bărbat aflat într-o criză conjugală. La început pare o radiografie a pregătirii alegerilor prezidenţiale, cu maşinăria enormă de PR dezvoltată în spatele candidaţilor principali şi o radiografie a extremei drepte mereu mai agresive; o parte în care se amestecă un fel de denunţare a junglei internetului şi apar informaţii despre o ciudată organizaţie teroristă; apoi această pistă oarecum de suspans e părăsită pentru o dramă familală, când tatăl eroului are un accident vascular cerebral - şi pe sute de pagini sunt descrise tribulaţiile membrilor familiei, cu drame persoanle, crize de cuplu, meschinării şi apare o nouă radiografie necruţătoare, de astă dată a sistemului medical francez; după care eroul află că are o boală incurabilă şi romanul devine pur personal, sensibil, emoţionant, chiar dramatic, parte în care eroul îşi reconstruieşte relaţia cu soţia sa, deteriorată vreme de un deceniu. Apar oameni politici, imaginari, dar şi alţii suficient de bine descriţi să-i poţi recunoaşte, membri ai serviciilor secrete (tatăl eroului Paul Raison fusese unul dintre responsabilii acestor servicii).

Eroul îşi pune întrebări despre vidul civilizaţional, căruia îi poate urma neantul existenţial; despre bătrâneţe şi cum este văzută ea în Franţa de azi; despre rezistenţa în faţa „anentizării”; despre cuplu şi căsătorie.

Un roman bun, dar cam toată lumea a remarcat deosebirile enorme faţă de precedentele cărţi ale lui Michel Houellebecq: mai puţin cinism, mai puţină virulenţă şi critică, o carte oarecum convenţională, cuminte, chiar dacă prolixă. Romanul a fost bine primit, dar n-au lipsit criticile: s-a reproşat că e un roman plat, care devine plictisitor şi nu-şi ţine promisiunile; că ar fi mai degrabă lucrarea unui editorialist decât a unui romancier; că deschide multe piste (dimensiunea de thriller politic-mistic, de pildă) care sunt abandonate.

„O mare carte, o lovitură sigură, cel mai tulburător roman al lui Houellebecq. În sfârşit, scriitorului îi cade masca provocatoare şi cinică, pentru a-şi descoperi adevărata faţă a empatiei. Anihilare este desigur un cânt funebru, dar care radiază dragoste şi posibilitatea fericirii” — RTL.

Michel Houellebecq – Anihilare. Traducere şi note de Daniel Nicolescu. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 523 pag.