O carte pe zi: "Apocalipsis" de Adrian G. Romila

Să nu cumva să confundaţi cartea cu acest titlu cu alta cu un titlu foarte asemănător, apărută în urmă cu câţiva ani tot la Polirom, dar cu totul diferită: Chuck Palahniuk, "Apocalipsa", un roman dintr-o trilogie halucinantă despre viaţa de apoi şi sfârşitul lumii.

Doar titlul e asemănător cu acea carte. În rest, Adrian G. Romila face în acest roman un număr de excese. Întâi să spunem că e un roman foarte bun, foarte bine scris. În al doilea rând să spunem că un cititor care a mai trecut prin ce a scris autorul mai înainte (îndeosebi excelentul roman "Zeppelin', din urmă cu doi ani) îi poate recunoaşte repede stilul şi construcţia. În al treilea rând să spunem că e o parabolă, până la urmă, despre răul din lume. În sfârşit, povestea principală se desfăşoară în locuri pe care Adrian G.Romila le cunoaşte foarte bine, în Munţii Neamţului.

Povestea principală se petrece aproape de sfârşitul primului război mondial, într-un sat ascuns în munte, neştiut de nimeni şi prin urmare departe de ororile luptelor, aproape de frontiera cu Ardealul, Prisăcani, apărut în apropierea unei foste aşezări ridicate deasupra tunelurilor părăsite ale unei mine şi care se prăbuşise un un mare cutremur, locul fiind acoperit de apele care formase Lacul Roşu. La Prisăcani soseşte un meşter tâmplar, împreună cu familia, să restaureze biserica. Spunem "povestea principală" pentru că ceea ce se întâmplă în satul neştiut de lume se îmbină cu întâmplări petrecute în alte multe locuri şi în perioade foarte diferite, chiar secole înainte, cu familia eroului principal.

Scriu editorii: "În toamna anului 1917, meşterul tâmplar Cristian David soseşte în Prisăcani, un sătuc din Munţii Neamţului aflat la graniţa cu Austro-Ungaria, chemat pentru a restaura lemnăria bisericii. Deşi România e devastată de război, demonii marelui conflict mondial par să fi ocolit căsuţele din bârne colorate, care-şi gustă tihna, aproape absente de pe vreo hartă oficială. Dar suferinţele şi iminenţa morţii vor răscoli pe neaşteptate şi micul paradis montan, iar enigmaticul străin, Cristian David, va juca un rol important în mijlocul întâmplărilor dramatice prin care va trece locul unde a fost tocmit să readucă frumuseţea. Satul atins violent de reverberaţiile Primului Război Mondial şi – prin ricoşeu – ale proaspetei revoluţii bolşevice reproduce, în mic, încercările teribile prin care trece Europa la început de secol XX. Prins în rama altor două evenimente tragice, unul real, celălalt imaginar, romanul ascunde un labirint narativ în care timpurile şi oamenii se intersectează surprinzător şi reproiectează analogic istoria".

Cristian David este tâmplar din tată în fiu, asemenea bunicului şi străbunicului. Oameni care au lucrat în locuri diferite din Imperiul Habsburgic, au participat la evenimente importante în perioade diferite şi s-au aflat în apropierea unor oameni importanţi, de fiecare dată fiind obligaţi să se refugieze în alte ţinuturi. Familia meşterului Cristian David, a călătorit astfel prin toate provinciile româneşti, membrii ei au fost martorii unor momente istorice, de la formarea Lacului Roşu la bombardarea şi incendierea Bisericii negre din Braşov, de la moartea lui Horea la moartea lui Mihai Eminescu, de la zugrăvirea mânăstirii Humor la expediţia lui Emil Racoviţă la Polul Sud (cam prea mult!).

Aproape de fiecare dată, în perioadele amintite, este vorba de câte un "apocalipsis privat", căderea sufletească a omului; un astfel de "apocalipsis privat" ar fi fost moartea lui Mihai Eminescu. Eroul e de părere că se tot repetă de sute de ani Căderea Constantinopolelui, la fiecare moarte, aşa cum fiecare moarte a unui om sau fiecare catastrofă a naturii e o formă a Judecăţii de Apoi. E o Apocalipsă. În lume sunt apocalipse succesive până la cea finală, dar toate ne favorizează progresul. "Ceva moare ca altceva să se nască până la urmă".

Cristian David filosofează mult pentru că, o spune el însuşi, e singurul din neamul lui care a făcut şcoală înaltă, care a absolvit o universiatte, chiar dacă nu umblă cu o ladă de cărţi după el. "Eu am făcut filosofia fiindcă am vrut să-mi lipezesc gândurile, sîă văd lumea mai adânc, să meditez mai bine la unele chestiuni. N-aş zice că mi-a reuşit. Dar a fost numai pentru mine, n-am scris vreodată vreun text filosofic mai serios, nici n-am predat pe undeva".

Dar satul retras în munţi este până la urmă atins de răul lumii. Un număr destul de mare de soldaţi ruşi bolşevizaţi, în retragere spre Rusia lor, năvălesc peste localnici, strâng tot ce se putea strânge şi la sfârşit dau foc satului care, construit numai din lemn, arde în întregime. O echipă militară franceză care apre ulterior pentru a îndrepta hărţile nu mai găseşte nici măcar ruine.

Saga familiei David se transformă într-un roman filosofic. Totul este perceput la nivel global. Din păcate, totul sfârşeşte într-un joc pe calculator, intitulat chiar "Apocalipsis", în care jucătorul se poate transpune în Marele Ochi. Creatorul.

Adrian G. Romila - "Apocalipsis". Editura Polirom, colecţia Egoproză. 229 pag.