O carte pe zi: „De uz strict personal” de Liviu Ioan Stoiciu

Cartea pe care o semnalăm astăzi a apărut în colecţia Mousaion a Editurii Junimea, în care apar jurnale, epistole ori dialoguri între scriitori. Este cel mai recent jurnal publicat de Liviu Ioan Stoiciu, care urmează altor jurnal ale autorului, apărute în ultimele decenii la diferite edituri. Cuprinde însemnările zilnice făcute în trei luni şi jumătate din 1989 (iulie - octombrie), cu stiloul, pe un caiet dictando. În 1989 autorul avea 39 de ani, locuia într-un bloc din Focşani, cu soţia sa, prozatoarea Doina Popa şi fiul, Laurenţiu, şi era „oaia neagră”a autorităşilor din zonă, din cauza dosarului de urmărit informativ de la Securitate, deschis în 1981. Lucra la Biblioteca judeţeană, iar soţia era funcţionar la un liceu. (Liviu Ioan Stoiciu a publciat foarte mult, este un cunoscut poet, romancier, eseist, dramaturg şi piublicist).

LIS notează tot, absolut tot ce i se întâmplă, ce vede, ce aude, ce citeşte, ce mănâncă, ce se întâmplă în jurul lui, cozile pentru hrană, programele de televiziune şi tot restul. Rareori, mai degrabă niciodată, nu veţi întâlni notaţii cu atâta acribie a tot ce se petrece în viaţa zilnică a unui om. Şi pe măsură ce lectura înaintează, în faţa ochilor cititorului se deschide o lume fabuloasă, ca într-un roman foarte bun. Chiar şi atunci când nu face nimic sau nu i se întâmplă nimic, LIS scrie: „Nu fac nici azi nimic, doar scriu în acest jurnal şi pierd vremea cu ochii pe pereţi sau la televizor.” Pentru că, mărturisea într-un recent interviu, „scrierea jurnalului <<personal>>, intrată în reflex, în sine, e şi ea un tratament natural împotriva depresiei, de exemplu (cum e şi scrierea de poezie sau proză sau eseu-publicistică, la mine; e o formă de terapie self-control). E greu de crezut, dar am registre întregi de jurnal (registre mărime 24×34 cm; sau agende obişnuite), scrise mărunt de mână, dacă ar fi să le public aş umple, probabil, un raft de bibliotecă (staţi liniştit, n-o să le public, voi muri cu ele de gât, să-mi ţină de cald pe lumea cealaltă), s-au adunat în timp. Lasă că sunt pagini de jurnal (am alte cinci cărţi publicate de jurnal, în total, de diferite abordări), care n-ar fi apărut niciodată dacă nu mi s-ar fi cerut, cu generozitate, să le public: în 1992 de către Sorin Mărculescu, la Humanitas…

Trăiam într-o lume paralelă până la Revoluţie: o lume a lor, a politicienilor comunişti care ne conduceau abuziv, mincinos, şi a noastră, a muritorilor de rând, care eram victime ale sistemului. Jurnalul scoate în evidenţă lumea românească <<aşa cum era>> (atât cât puteam eu să percep, din afară).”

Liviu Ioan Stoiciu – De uz strict personal (Din anul Revoluţiei – jurnal. Şi după 17 ani, elegii ale unui accident). Editura Junimea, colecţia Mousaion. 275 pag