O carte pe zi: "Detonarea", de Dan Stanca

Un tânăr dintr-un sat din sudul ţării (dar putea fi de oriunde) ajunge la facultate, coleg cu viitori mari oameni ai naţiei, e influenţat de ei, între aceştia Nichifor Crainic, ajunge profesor de ţară, îşi schimbă numele, cade sub mrejele mişcării extremiste de dreapta, va avea de suferit după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Fiul său Emilian aderă la comunism, îl are ca mentor, între alţii, pe Silviu Brucan, şi îşi ratează şi el destinul. Fiul acestuia, Alexandru, fuge din ţară şi ajunge să lucreze pentru postul de radio Europa liberă şi mentor îi este Noel Bernard. Iar fiica lui, Andreea Bianu Meinhof (mama îi era nepoată celebrei extremiste şi teroriste Ulrike Meinhof), născută după 1990, cade sub influenţa unui propovăduitor islamist, care îi predă "lecţia aspră a dezinvidualizării", şi aruncă în aer un mall din Bucureşti, în timpul exploziei murind împreună cu tatăl ei, întâmplător ajuns acolo.

Dar dincolo de trama ca atare, sunt extraordinare, pe de o parte, părţile în care reiese cum e subjugată o ţară, iar, pe de altă parte, portretele unor personaje, mai ales ale unora care chiar au trăit până de curând - Silviu Brucan, cel cade mereu în picioare, indiferent de regim, şi Noel Bernard, chiar şi celebrul Nae de la Europa liberă (N. C. Munteanu?). Peste toate, transformarea ţării e ilustrată spre final într-un paragraf sugestiv: "Cartierul muncitoresc de odinioară era acum cu totul schimbat, iar blazonul său de fief al clasei muncitoare, pierit era pe veci. Nu mai vedeai tipul clasic de proletar, cu acea uitătură de şoim prin care-şi exprima încrederea nestrămutată în partid şi în viitor, nici pe muncitorul de mai târziu, ponosit şi cu privirea cenuşie, unde se depozita drojdia idealurilor înşelate, nici chiar pe întreprinzătorul de la începutul anilor 90, căruia îi intrase ca un cui în cap sloganul «time is money» şi voia să scoată bani din piatră seacă. Cartierul avea noi locatari care-şi cumpărarseră teren şi-şi construiseră imobile cochete, ca o ironie a sorţii, taman pe locul unde altădată fuseseră fabrici. (…) Dispăruseră până şi şomerii care, ca nişte dulăi, ieşeau la drumul mare pentru a înhăţa ce se nimereşte".

În cele din urmă, Dan Stanca revine, totuşi, la temele sale favorite, pentru că, se ştie, e un "promotor aproape singular al radicalismului spiritualist şi metafizic într-o literatură aflată sub zodia relativismului, el este în acelaşi timp un reprezentant de frunte al celei mai importante tendinţe din proza noastră postdecembristă: realismul vizionar şi apocaliptic". (Paul Cernat). Fiica Andreea Bianu Meihof învaţă, e convinsă că "lumea trebuie anihilată, creaţia asta care nu se mai isprăveşte trebuie adusă în punctul zero, ca un şarpe care-şi muşcă coada, să vadă toţi că nu sunt nimic, fiindcă unul ca mine vine în faţa lor şi poate să-i şteargă ca pe nişte gângănii neînsemnate. Dar nimicul îi şi poate transfigura".

Dan Stanca - "Detonarea". Editura Polirom. 251 pag.