O carte pe zi: „Farmecul discret al mirării”, de Cristian Muntean şi Cosmin Neidoni

La aproape doi ani de la primul volum de acest gen („Ca o zi de Duminică”) apare al doilea volum-dialog epistolar între părintele scriitor braşovean Cristina Muntean şi filosoful, poetul şi scriitorul timişorean Cosmin Neidoini. Un dialog fascinant despre cărţi şi sensul formator al lecturii, despre onestitatea de a recunoaşte propriile limite şi neputinţe într-o societate paradoxală şi plină de contraste cum este cea actuală. O carte, cum s-a spus, ca o oază de intimitate spirituală.

„Graţie întâlnirii noastre, am reuşit să opunem realităţii lumii realitatea frumoasă a prieteniei. Întreaga noastră interacţiune dialogică, încă de la prima propoziţie, a stat sub semnul nevoii de frumos. La început a fost frumosul!”

Un comentariu admirabil a smenat pe marginea acestei cărţi inegalabilul părinte Cosntinatin Necula. Ne permitem să-l reproducem: „O nouă zi de Duminică. In toxicitatea scriiturii recurente la pandemie, doi oameni se şi ne răsfaţă scriind literatură. Epistolară. Se scriu, cum s-ar spune, unul pe altul, în scriituri paralele. Egale. Căci numai egalii pot scrie asa. Părintele Cristian si Cosmin - doi prieteni - ne fac prieteni, iarăşi, cu literatura cuvintelor care refuză să se piardă în vorbarie. Adunaţi pe fire de partitură sincronică, amândoi ne propun citirea în cărţile adevărate. Un soi de magi care ne descoperă Steaua aceea care duce şi luminează cărările din care ni s-au născut certitudinile vieţii. E mai mult decât un dialog epistolar sacralizat intr-o carte.

E scriitura aceea care vindecă de secătura vremii, adapă cerul cu limpezimi. Am citit mai întâi cateva pagini de manuscris, apoi nu m-am mai putut opri. E un soi de jurnal de bord al unei corăbii care poartă cu sine aur şi argint şi topaz şi granate, dar şi mirodenii, mirodenii de tot soiul, într-atât, încât Oceanul ce o poartă pe val se înmiresmează. Scorţişoara autoironiei - cine-i ştie, le vede deseori zâmbetul - piperul isteţimii care se smereşte şi al limpezimii care doare, sarea cuvântului care drege rana, cardamomul elocinţei şi dulcea nucşoară a rostuirii, într-o limbă română exemplară, sunt toate aici, în tainiţele cărţii-corabie. Sentimentul a fost că vreau cartea intre coperti, să mă certe din raftul bibliotecii, ca să o recitesc. Să o degust pre litera tiparită în veşmântul cernelii. Cum ai putea să nu iubeşti o astfel de carte şi cum să nu preţuieşti cu dragoste o prietenie care naşte o astfel de construcţie dialogică. Sentimentul că mă vindec - de greu, de urât, de oboseală - m-a încercat pe întreg parcursul căţtii. Încercaţi. Nu vă grăbiţi. Luaţi şi gustaţi din tihna unor cărturari clasici, după regula de aur a vremii trecute şi a celei care scapă vremurilor. Cu adevărat, Impărăţia cerurilor e înlăuntrul nostru. Fericiţi cei care ne descopera, din timp in timp, zidirea din ei.”

Cristian Muntean, Cosmin Neidoni – Farmecul discret al mirării. Un dialog epistolar. Editura Creator. 229 pag.