O carte pe zi. „Garsoniera solară a mătuşii mele Heralda”, de Constantin Abăluţă

În aproape 240 de pagini sunt o mulţime de texte scurte, grupate în cinci, să le zicem capitole: „O partidă de şah în Alaska sau A privi în jur şi în tine însuţi (micro povestiri)”; „Mici obiecte care aduc timpul înapoi” (cum ar fi călimara, cutiuţa de medicamente sau ştanţa de fgăcut mucenici); „Întâmplări fără provenienţă”; „Portret multiplu” (în care se găseşte, în sfârşit, scurtul text care dă titlu volumului, „Garsoniera solară a mătuşii Heralda” – o femeie zdruncinată la cap care, ca să se răzbune pe soţul ei electrician, mort, înlocuieşte toate becurile din casă cu oglinzi).

În toate, cum s-a şi remarcat, e vorba de o reverie a simţurilor. Fapt nu doar remarcat, ci şi amplu comentat de criticul Marius Miheţ: „Abăluţă vorbeşte despre reveria tuturor simţurilor. Iar nu orice reverie, ci ceea ce ar putea defini dicteul automat. Reveria ar fi distanţa de la creier la cuvânt, imaginea comandată de un mecanism indicibil. Atât în proză, cât şi în poezie, Constantin Abăluţă construieşte realităţi ale spontaneităţii, al doilea concept ce stă la baza scrisului său. Trebuie însă ca ea, spontaneitatea, să fie aşezată în mariaje intertextuale profitabile, cum ar fi compania unor Urmuz, Harms, Ilf şi Petrov, Naum sau Vian. În fine, cel din urmă concept activ ar fi poetica detaliului. Dacă în basmul fiinţei, vorba lui Noica, există un caracter stereotip al detaliului, în proza lui Abăluţă detaliul e centrul imaginarului.

Aşa se întâmplă şi în Garsoniera solară a mătuşii mele Heralda. Cum ne-a obişnuit în celelalte volume de proză scurtă, Abăluţă experimentează dicteul automat ca formă de ghidaj suprarealist bucureştean. Citim meditaţii pe teme date, însumate în catalogul unui acribios colecţionar de întâmplări cu potenţial revelator. Structura schiţelor e simplă: ele debutează ex abrupto, apoi se rostogolesc resemnat-suprarealist, meditativ sau melancolic. Citim despre cum <<timpul se închide perfect>> (O stradă), micro-alegorii despre timp, memorie şi bătrâneţe, amintiri şi uitare. Despre eşecul întâlnirilor ce privilegiază revederea necunoscuţilor (Neantul memoriei) şi reconectarea la prieteniile timpurii; în toate, vocea unui narator egal cu sine, aşteptând ceva altfel, de aceea umple observaţiile cotidianului rutinat cu animale şi copaci, cu locuri părăsite, convins fiind că <<cei pe care nu-i cunoşti nu mor niciodată>>. Ideea memoriei exfoliate şi atrofiate respiră de pretutindeni şi de nicăieri”.

Un volum care, pentru un estet, poate fi o încântare.

Constantin Abăluţă - Garsoniera solară a mătuşii mele Heralda. Povestiri. Editura Casa de pariuri literare. 238 pag.