O carte pe zi: „Istorie, film şi propagandă”, de Călin Hentea

„Aşadar, filmul, nu doar cel american, a devenit cutia de rezonanţă audio-vizuală şi martor (subiectiv, desigur, adesea emoţional, uneori cultural, dar şi comercial) al temerilor, angoaselor, speranţelor, modei şi mentalităţilor, al intereselor şi obsesiilor politice specifice, dominante în anii în care a fost realizat. Cu cât scenariştii, regizorii, directroii de imagine, actorii, compozitorii coloanei sonore sunt mai talentaţi şi mai inspiraţi, cu atât filmul respectiv va fi mai impresionant, mai credibil. Consecinţele receptării ficţiunilor din filmele de lungmetraj sunt îndeobşte subtile, dar sesizabile asupra modului de comportament, mentalităţii, intenţiilor de vot sau reacţiilopr spectatorilor împinşi de realitate în situaţii critice.”

Citatul de mai sus, pe care îl puteţi găsi în cea mai nouă carte a lui Călin Hentea, rezumă esenţa a peste trei sute de pagini excelente despre cum propaganda infiltrează şi istoria, şi filmul. Călin Hentea este probabil cel mai cunoscut, apreciat şi documentat autor de cărţi despre propagandă: a publicat vreo optsprezece volume de autor dedicate teoriei şi istoriei propagandei, de istorie militară română şi memorialistică, tipărite de edituri din România, Moldova şi SUA, printre care Enciclopedia propagandei româneşti, Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din Antichitate şi până în prezent sau Brief Romanian Military History.

Născut la Braşov, în 1958, Călin Hentea are studii politehnice (1983), a devenit ofiţer MApN în 1986, este doctor Magna cum Laude în ştiinţe militare, cu o teză despre propagandă şi operaţii informaţionale, a fost inginer proiectant şi apoi redactor în Trustul de presă al armatei, iar începând din 2001 a lucrat în Secţia PSYOPS din Statul Major General, participând la misiuni internaţionale în Albania, Kosovo, Afganistan. A trecut în rezervă în 2008, colonel.

Despre cea mai recentă carte a sa, spune: „Dintotdeauna mi-au plăcut mai ales filmele istorice pentru că era vorba despre poveşti pretins adevărate. Măcar decorurile şi contextul, gândeam eu, chiar dacă povestea principală era o ficţiune inspirată de fapte reale. Abia mult mai târziu a trebuit să recunosc că atât filmele (cu decoruri şi context cu tot), cât şi istoria (cea din studii şi cărţi) au fost şi sunt, de cele mai multe ori, folosite drept vehicule propagandistice. Adică o istorie fake, cum ar spune Ioan T. Morar, prezentată în filme <<încărcate ideologic, dar cu ideile ambalate perfid>>, cum de exemplu (şi nu numai) a fost seria Haiducilor lui Dinu Cocea, <<unde lupta de clasă contra boierilor era îmbrăcată într-o montură de capă şi spadă>>. O bună parte din modul în care percepem lumea în care trăim o datorăm filmelor pe care le vedem. Aproape că nu mai contează dacă această percepţie se apropie sau nu de realitate, pentru că, oricum, ştim cu toţii că este vorba despre filme de ficţiune. La multe dintre acestea recunoaştem un evident partizanat politic (îndeobşte de dreapta) sau social (mai ales de stânga). Aplicând acest raţionament la realităţile româneşti, se poate spune că o bună parte dintre românii din ziua de azi percep <<Epoca de Aur>> a lui Ceauşescu pe baza imaginii (false) promovate de filmele produse în acei ani şi reluate obsesiv şi fără preaviz de televiziuni. Totuşi, filmele, şi cele româneşti (unele), şi cele străine (după gustul fiecăruia), ne plac, ne pasionează, le comentăm, le recomandăm prietenilor sau le respingem. (...).

Această carte nu are pretenţia de a formula un soi de ucaz cinematografic şi nici nu reprezintă vreo istorie sau analiză exhaustivă a filmului istoric de propagandă românesc sau străin. Totuşi, acestea mărturisesc o anumită atitudine – subiectivă, desigur, dar legitimă şi asumată – a autorului. O parte din capitole reprezintă prelucrări şi completări ale unor articole pe care le-am publicat îndeosebi în revistele <<Historia>> şi <<Magazin istoric>>, <<Starea presei.ro>>, dar nu numai.
În ceea ce mă priveşte, îmi asum doar postura de spectator mai june-naiv sau mai cărunt-înţelept, care a văzut şi căruia i-au plăcut multe filme, de cititor pasionat de istorie şi de cronicar al propagandei de pretutindeni.
Îmi rog cititorii să privească cu îngăduinţă colajele grafice pe care le-am conceput pentru a ilustra fie capitolul despre filmele cu pandemii sau cel despre seriale sau filmele hollywodiene. Este şi aceasta o formă de joacă terapeutică care mă ajută să traversez aceste zile.”

Cităm din sumarul cărţii: Discursul despre daci, între ideologie, propagandă şi profit. Ipocrita pudibonderie şi morală comunistă în filmele Epocii de Aur. Altfel despre un trecut incomod care reflectă un prezent dezamăgitor. Propagandă, mizerie şi absurd în filmele despre Primul Război Mondial. Despre negri şi indieni, numai de bine, dar mai nimic despre George Floyd. CIA şi Hollywood: Adio, dar rămân cu tine. Să ne speriem sau să învăţăm din filmele despre pandemii. Irezistibilul virus al serialelor.

Călin Hentea – Istorie, film şi propagandă. Editura Militară. 288 pag.