O carte pe zi: „O viaţă secretă” de Benjamin Weiser

Născut în 1930 într-o familie de muncitori, Kuklinski şi-a pierdut tatăl în timpul războiului; acesta a murit într-un lagăr de concentrare nazist, după ce a fost arestat şi torturat de Gestapo. Când războiul s-a încheiat, tânărul Kuklinski s-a alăturat armatei, instituţie care se bucura de mare reputaţie în rândul polonezilor, fiind devansată doar de Biserica Catolică, şi s-a ridicat rapid în rândurile sale datorită inteligenţei sale. În timp, a fost cooptat în Statul-major, unde a avut acces la planurile de luptă ale Tratatului de la Varşovia.

Primele îndoieli ale lui Kuklinski faţă de regimul comunist şi forţele sale armate au apărut în timpul implicării Poloniei în invazia sovietică din Cehoslovacia din 1968, văzând indiferenţa cu care lumea exterioară a reacţionat la acest eveniment.

Patriot polonez înflăcărat, el s-a îngrijorat că aceeaşi soartă ar putea să cadă într-o bună zi asupra ţării sale. Kuklinski a fost şi mai tulburat de ceea ce a văzut în proiectele sovietice pentru un război ofensiv împotriva NATO, care implica intrarea Armatei Roşii în Polonia, un act ce putea declanşa un răspuns nuclear care i-ar fi nimicit patria.

În ciuda riscului extrem pentru el şi familia sa, Kuklinski a contactat Ambasada americană din Bonn. În august 1972, el a trimis din RFG, unde era în concediu, o scrisoare către ambasada SUA din Bonn şi a organizat o întâlnire secretă. Încă de la bun început, el a lămurit că deplângea dominaţia sovietică a Poloniei şi considera că ţara sa era de partea greşită a Războiului Rece.

În următorii nouă ani, Kuklinski – denumire de cod „Jack Strong” – a avansat rapid în Ministerul Apărării polonez, acţionând ca legătură cu Moscova şi contribuind la pregătirea pentru un „război fierbinte” cu Occidentul. În acelaşi timp însă el a trăit o viaţă de subterfugiu – de mesaje scrise cu cerneală invizibilă, camere miniaturale şi emiţătoare secrete –, furnizând date cruciale despre subiectele militare ale Tratatului de la Varşovia la începutul anilor 1970. Urmând instrucţiunile, le-a transmis agenţilor CIA în moduri extrem de imaginative, uneori aruncându-le în maşinile ambasadei americane, alteori lăsându-le în locuri desemnate. Informaţiile furnizate de Kuklinski nu au avut preţ: potrivit directorului CIA de atunci William William Casey, nimeni altul n-a mai provocat atâtea daune cauzei comuniste în timpul Războiului Rece.

Kuklinski a dezvăluit pregătirile de război ale înaltului comandament sovietic, inclusiv amplasarea pe solul polonez a buncărelor destinate să-şi adăpostească comandanţii; asta ar fi permis forţelor americane să le distrugă în câteva ore de la izbucnirea ostilităţilor. El a detaliat capacităţile apărărilor şi tancurilor sovietice. La sfârşitul anului 1980, în condiţiile în care Tratatul de la Varşovia se pregătea să invadeze Polonia, aşa cum se temuse Kuklinski, informaţiile sale l-au determinat pe preşedintele Jimmy Carter să avertizeze Moscova împotriva unei astfel de mişcări, ajutând astfel decisiv la prevenirea atacului.

În primul an al administraţiei Reagan, Kuklinski a furnizat informaţii despre planurile comuniste de a impune legea marţială în Polonia; ca membru al grupului mic care pregătea operaţiunea respectivă, el avea cunoştinţe intime despre ea. Spre deosebire de Carter, Ronald Reagan a decis să nu avertizeze guvernul polonez împotriva impunerii legii marţiale şi nici n-a alertat liderii Solidarităţii cu privire la arestările lor iminente. Se pare că a acţionat la sfatul lui Kuklinski, având în vedere că decizia legii marţiale era irevocabilă şi că dezvăluirea ei prematură rezistenţei poloneze ar fi putut declanşa o grevă generală care s-ar fi încheiat printr-un masacru brutal.

La începutul lunii noiembrie 1981, îngrijorat de faptul că serviciile de securitate poloneze începuseră să se ferească de el, Kuklinski a cerut „exfiltrarea” sa şi a familiei sale. Operaţia a fost executată genial; Kuklinski, soţia sa şi cei doi fii ai lor au fost ascunşi printre mărfuri comerciale şi expediaţi din Varşovia în Berlinul de Vest într-un camion, iar de acolo aduşi în Statele Unite.

Viaţa lui Kuklinski, care s-a încheiat la mijlocul lunii februarie 2004 în urma unui atac cerebral, a fost plină de tragedii. Condamnat la moarte în Polonia, a trebuit să se ascundă sub un nume fals în Statele Unite. Amândoi fiii i-au murit în circumstanţe misterioase, unul în timp ce naviga pe mare, trupul său nu a fost găsit niciodată, celălalt în accident de maşină. Când Polonia a ieşit în sfârşit de sub dominaţia sovietică la începutul anilor 1990, guvernul polonez nu l-a salutat ca pe un erou naţional: în sondajele de opinie, aproape jumătate din populaţie a apreciat că a „trădat interesele naţiunii poloneze”, în timp ce doar 16 % l-au văzut ca un patriot polonez. Condamnarea la moarte a fost anulată abia în 1997, cu implicarea activă a lui Zbigniew Brzezinski, şi mai ales pentru că prezenta un obstacol în calea intrării Poloniei în NATO. Acest lucru i-a permis în sfârşit să se întoarcă în ţara natală în anul următor.

O viaţă secretă se citeşte aproape ca un roman, în care Weiser „ţese” scrisori personale între Kuklinski şi principalii săi ofiţeri de caz şi citate din memorandumuri interne ale membrilor Direcţiei Operaţiuni (DO) care erau preocupaţi de protejarea siguranţei sa.

Benjamin Weiser - O viaţă secretă. Traducere de Dan Mihai Pavelescu. Editura Meteor Press.