O carte pe zi: „Opere IV. Varia” de Gellu Naum

Volumul de faţă, ultimul din seria de Opere ale lui Gellu Naum, este alcătuit de Dan Stanciu – secţiunea de texte colective, Simona Popescu – interviuri şi anexă, şi Sebastian Reichmann – secţiunea de corespondenţă. „În acest volum final al Operelor (scrie Simona Poepescu în prefaţă) se desfăşoară în faţa noastră un întreg parcurs literar şi de viaţă: un tânăr poet suprarealist într-un grup de poeţi suprarealişti, prin anii ’40, apoi un «individualist feroce», cineva pentru care suprarealismul nu (mai) e legat de un timp anume, ci destin. Şi-l «vedem» scriindu-le Lygiei, jumătatea lui, şi prietenilor, îl «auzim» răspunzând unor întrebări, el însuşi fiind propriul său «întrebător», stând de vorbă cu alţii sau cu el însuşi prin alţii, cum spunea uneori.

Aşadar, texte scrise de Gellu Naum în colaborare cu prietenii săi, adresate lor, interviuri, scrisori, discursuri. Cu o sintagmă care-i aparţine, tot ce s-a strâns aici se adaugă la «completarea labirintului».”

Gellu Naum (1915-2001) este unul dintre cei mai importanţi suprarealişti europeni. A publicat 25 de cărţi, între 1936 şi 2000, poezia, proza şi piesele sale de teatru au fost traduse în engleză, franceză, germană, spaniolă, maghiară, sârbă şi letonă. A primit mai multe distincţii literare:

Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie (1975), Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară (1986), Premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu“ (1992), Premiul Fundaţiei Culturale Române pentru excelenţă artistică (1995), Premiul european de poezie de la Münster (1999), The American Romanian Academy Arts Award (2000). În anul 2000 a fost propus pentru Premiul Nobel.

Un fragment:

„Vorbesc despre poet, despre imensa lui responsabilitate în complicatul joc de izbucniri şi de sugrumări care nu a început şi nu se va termina cu el, în măsura în care viaţa lui nu începe în zori şi nu se termină seara; vorbesc de¬spre poet, despre acela care în strălucitorul lui gest oglindeşte gestul uman în întreaga lui obiectivitate, despre influenţa lui necesară, profundă şi vivifiantă, depăşind cu mult primul pretext ocazional care îl face vizibil, afirmând şi impunând conştiinţa necesităţii.

A venit timpul să se discearnă cu atenţie printre nenumăratele cioburi în plină contradicţie pe care le acoperă golirea la maximum a cuvântului poezie. Multipla întrebuinţare a acestui cuvânt în limbajul curent pare a indica ceva mai mult decât o recunoaştere tacită a existenţei cioburilor.

Ştiu totuşi că, oricât de necesară ar fi ea, orice încercare de limitare nu poate evita, chiar dacă ar atinge numai un număr infim din posibilităţile incalculabile ale misterioaselor resurse poetice, să aducă prejudicii poetului însuşi.

Dar acesta e secretul şi puterea poeziei, de a frânge sistemele, de a adânci rănile cauzate de ra¬ţiune, de a produce în curiosul ei joc fuziunea spontană, de a mări până la explozie fisurile oricărei direcţii devenite osificantă. Aces¬ta e secretul şi puterea poeziei, de a asigura primenirea permanentă a unui „sus“ anchilozat, cu ajutorul elementelor stârnite, scormonite în partea cea mai profundă a „josului“, de a menţine un schimb constant, o fertilă transmutaţie a susului şi a josului. Ea tinde, înaintea oricărui lucru, să rupă atrocele blestem în care se zbate spiritul uman, să direcţioneze conştiinţele pe un drum mai propice lor.

Aceasta o face să scape cu uşurinţă din orice încercare de definitiv, să lărgească orice limită, orice definiţie care ar încerca s-o cuprindă, să nu arate decât ca un mobil perpetuu celor ce încearcă s-o fixeze, ca o erezie celor ce încearcă s-o dogmatizeze.”

Gellu Naum – Opere IV. Varia. Volum îngrijit de Simona Popescu, Sebastian Reichmann, şi Dan Stanciu. Prefaţă de Simona Popescu. 461 pag.