O carte pe zi: "Plăceri vinovate şi datorii împlinite", de Dan C. Mihăilescu

O plăcută surpriză ne-a oferit Editura Humanitas la recent încheiatul Târg de Carte Gaudeamus - o antologie de confesiuni ale lui Dan C. Mihăilescu, cel care a ajuns celebru, între multe altele, şi pentru o zicere dintr-un interviu: "M-am risipit cu o plăcere sinucigaşă în gazetărie şi literatură". Surpriză cu atât mai plăcută cu cât umbla vorba prin târg că, după pareza suferită în urmă cu un an şi jumătate, criticul s-ar fi retras definitiv. Or, cum spune chiar el într-un "impas înainte" (prin urmare n-a renunţat câtuşi de puţin la jocurile de cuvinte!), "cartea aceasta e menită a funcţiona în capricioasa mea bibliografie ca pură terapie, fie ea şi un a iluzorie". (Fireşte, e de presupus că un îndemn major la alcătuirea antologiei îl va fi avut Tania Radu - de altfel DCM însuşi spune, spre finalul "impasului" introductiv: "Tot elanul şi nostalgiile încorporate în aceste pagini îl datorez şi i-l dedic Taniei, care m-a scos de patru ori din moarte").

Apropo de bibliografie, îmi place să mai citez un paragraf din cartea de convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, publicată în urmă cu câţiva ani: "M-a amuzat întotdeauna, iar astăzi mă amuză cu atât mai mult, mirarea oamenilor în faţa CV-ului şi-a bibliografiei mele. Cei care mă cunosc numai de la televizor, după anul 2000, sunt uluiţi de faptul că am debutat în 1982, că am scris cărţi despre Eminescu şi Blaga, că iniţial, ani buni, am fost aproape exclusiv critic de poezie. Alţii nu-mi cunosc traducerile. Mulţi sunt şocaţi să afle că am lucrat 23 de ani într-un institut de cercetări al Academiei, că am publicat vreo 20 de cărţi şi vreo 40 de prefeţe, ediţii, antologii... Iar toate ifosele astea ştiinţifice s-au derulat într-un peisaj fascinat de risipirea prin gazetărie, başca nimicniciile frivolităţii mondene. Mă rog, ai uneori senzaţia că te afli în faţa a cel puţin două persoane. Dar în ambele ipostaze cultul productivităţii, al exactităţii şi punctualităţii reprezintă invariabila. Întotdeauna mi-a plăcut întâi de toate să fac, nu să am. Să construiesc şi să «bucătărisesc», fie la reviste şcolare şi universitare, fie la LA&I, fie în armată, unde mai toţi confraţii îşi alegeau sectoare cât mai «nobile», mai aseptice, în vreme ce eu adoram să curăţ cartofi, varză, morcovi, ceapă, ori să spăl marmitele şi să servesc la masă. Îmi place enorm să se simtă oamenii bine în preajma mea, să adun, să deretic, să calc rufe-n neştire, să aerisesc. Şi să ordonez, indiferent ce: rafturi, mese, birouri, cufere, biblioteci, colecţii, garderobe, pahare, farfurii, creioane în cutii. Orice." Excelent autoportret.
Am ales acest fragment pentru că s-ar potrivi de minune ca un fel de prefaţă/incitare la cartea de faţă, volum alcătuit din selecţii scurte din alte 11 volume – DCM, "Scrieri de plăcere"; Radu Paraschivescu, "Răcani, pifani, veterani"; Marius Chivu, "Cartea cu bunici"; D.C.M., "Cărţile care ne-au făcut oameni"; Ioana Pârvulescu, "Intelectuali la cratiţă"; Radu Paraschivescu, "De la Wagters la Similea"; "Casele viselor noastr", D.C.M., "Cartea simţurilor"; "Scurtă apologie a îndrăgostirii"; "Cum (să) îmbătrânim"; Gabriela Tabacu, "Bucureştiul meu".

D.C.M. cotrobăie prin ADN-ul propriu, îşi aminteşte copilăria la mahala, descrie oraşul "îndrăcit, isterizat, hărţuit, sabotat şi hărtănit de o administraţie deliberat distructivă, axiofobă, cleptocrată, alergică la patrimoniu", îşi aminteşte deliciile gastronomice, nu uită iubirea pentru motani şi nici mulţimea de "învăţăminte, avertismente, prejudecăţi, sfaturi şi opinii care mi s-au turnat în auz", lecturile alandala şi lecturile programate, fiorii erotici, cum a început să-i placă pe la treizeci de ani să îmbătrânească, banalizarea întrebărilor care îl turbează şi multe altele, toate scăldate în opinii despre lumea literară şi culturală, lumea exilului, istorie şi adaptare. Se conturează alt portret, şi mai viu.

"Dumnezeu mi-e martor pentru cât de mult îmi doresc să vă devin simpatic, în cele din urmă, personajul închegat de textele cuprinse în aceasta carte!

Recitind amintirile adunate aici, am înţeles cât de mult m-am amăgit cu înţelepţirea, mai precis cu asumarea stoicismului împletit cu învăţăturile din Paterice, Filocalie şi biblioteca moralismului asiat-european. În fond, Andrei Pleşu are dreptate: e uşor să faci apologia îmbătrânirii, în linia Noica-Paleologu, atunci când nu te doare nimic. Mi-a fost dat să înţeleg întristător şi de fapt inutil de târziu verdictul lui Aristotel cum că fericirea nu constă în prezenţa plăcerii, ci în absenţa suferinţei".

Dan C. Mihăilescu - "Plăceri vinovate şi datorii împlinite. 12 confesiuni (o antologie)". Editura Humanitas. 214 pag.