O carte pe zi: „Poveşti de vară” de Mieko Kawakami

Dacă formidabilul scriitor japonez Haruki Murakami exclamă despre cartea pe care o semnalăm astăzi: „Uimitor. Mi-a tăiat respiraţia”, romanul este fără doar şi poate unul excepţional. Orice femeie ar trebui să-l citească, oricare i-ar fi părerea la final; dar şi bărbaţii, deopotrivă. E o carte rară.

Să începem întâi cu ce spun editorii: „Într-o dimineaţă fierbinte de vară, într-o suburbie sărăcăcioasă din Tokyo, facem cunoştinţă cu trei femei: Natsuko, în vârstă de treizeci de ani, sora ei mai mare, Makiko, şi fiica adolescentă a acesteia, Midoriko. Makiko, care-şi câştigă existenţa ca animatoare, este îngrozită de efectele înaintării în vârstă, aşa că a venit la Tokyo să-şi facă o operaţie de mărire a sânilor. Midoriko a hotărât de curând să nu mai vorbească, simţindu-se incapabilă să facă faţă simultan transformărilor prin care trece corpul ei şi obsesiei materne. Tăcerea ei domină apartamentul dărăpănat al lui Natsuko, reprezentând un catalizator pentru eforturile celor trei de a-şi depăşi anxietăţile şi de a ajunge la o relaţie funcţională.

Opt ani mai târziu, Natsuko, acum scriitoare, face o călătorie în oraşul ei natal, rememorând vara aceea şi trecutul familiei sale în timp ce-şi înfruntă viitorul nesigur.

În „Poveşti de vară”, Mieko Kawakami zugrăveşte un portret radical şi intim al unor femei obişnuite din Japonia contemporană, descriind traiectoriile impresionante ale celor trei eroine într-o societate care nu le dă nici o şansă.”

Romanul este mult mai mult decât ce spune această prezentare succintă. Sunt în carte abordate nu numai condiţia femeii din Japonia (şi, de fapt, de pretutindeni), ci şi multe altele: naşterea copiilor, copiii abuzaţi, sărăcia (financiară, sentimentală, emoţională, sexuală), ideile învechite despre familie şi feminitate, trădări, aşteptări, iubiri. Sunt portrete uimitoare de bărbaţi şi femei deopotrivă, cu lux de detalii. Sunt pasaje din care cred că cititorul îşi poate face o imagine adevărată despre aglomerările din Japonia, străzile ticsite, cu şovoaie de oameni, transporturile, localurile, casele mici şi înghesiuite. Sunt pasaje copleşitoare despre nevoia de evadare a omului: „Oamenii sunt ciudaţi. Ştiu că nimic nu durează la infinit, dar tot găsesc timp să râdă şi să plângă şi să se supere, trudindu-se să facă diverse lucruri şi stricând alte lucruri. Ştiu că pare că nimic din toate astea n-are sens, Dar, fiule, aceste lucruri fac viaţa să merite să fie trăită. Aşa că nu lăsa nimic să te doboare.”

„Kawakami nutreşte convingerea că romanul său are vocaţie universală.“ Entertainment Weekly. Este întocmai aşa.

Romanul a fost declarat de revista Time printre cele mai bune zece cărţi ale anului 2020.

Mieko Kawakami – Poveşti de vară. Traducere din limba engleză şi note de Dana-Ligia Ilin. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. 507 pag.