O carte pe zi: ”Privirea din afară” de Doru Mărgineanu

Născut în 1946, Doru Mărgineanu este un biofizician cu amplă activitate universitară şi de cercetare în România până la sfârşitul anului 1988, apoi neurofarmacolog profesionist în Belgia, cu rezultate ştiinţifice şi practice recunoscute. Monografia sa de neurobiofizică, preluată în 1981 de o editură britanică, a fost prima lucrare de acel gen pe plan mondial, iar din 1990 încoace el a contribuit la o serie de tratate internaţionale de referinţă. Doru Mărgineanu este şi printre creatorii recunoscuţi a două medicamente majore pentru tratamentul epilepsiei, produse de compania UCB-Pharma din Belgia. Cartea de faţă este prima pe care o publică în alt domeniu decât cel ştiinţific.

Scrie: ”La intrarea în al optulea deceniu de viaţă, am simţit dorinţa să întreprind o călătorie înapoi în timp, spre a le revedea pe primele patru, trăite în România. Cartea de faţă consemnează retrăirea vremurilor şi locurilor unde s-au desfăşurat întâmplările care mi-au jalonat cursul vieţii din copilărie şi până când cvadragenarul, care eram în 1988, şi-a asumat o schimbare abruptă a acelui curs. Evenimentele sunt evocate aşa cum au fost, fără vreun adaos ficţional, iar persoanele sunt indicate cu prenume şi iniţiale reale, sau chiar cu numele complet. Am optimismul să îmi imaginez că printre tinerii născuţi după anii la care mă refer pot fi unii curioşi să viziteze lumea dispărută, alături de un însoţitor mai neutru decât părinţii şi bunicii lor, care sunt expuşi frământărilor vieţii din România de azi. Pe de altă parte, am şi optimismul să sper că un cititor mai vârstnic îşi va putea regăsi, odată cu mine, trăiri şi gânduri proprii din acea lume.”

Iată un portret remarcabil: ”Printre ei, era şi cineva net diferit de toţi ceilalţi, Silviu Brucan, aflat atunci într-un regim pe care l-aş numi de «ostracizare confortabilă», o situaţie la fel de sui-generis ca şi personajul însuşi. Avea gradul (şi, desigur, salariul) de profesor, fără să aibă doctorat şi nici vreo licenţă universitară, în schimb nu i se dădea dreptul să ţină cursuri, ci avea o aşa-numită normă de cercetare. Cursurile de socialism pentru studenţii medicinişti erau ţinute de doi conferenţiari «nici aşa, nici aşa», foşti mărunţi activişti de partid, potriviţi pentru debitarea cu aplomb a sloganurilor găunoase. În şedinţele organizaţiei de partid şi la dezbateri organizate în catedra lor, Brucan nu lua aproape niciodată cuvântul, dar nu avea deloc aerul inhibat, ci doar indiferent, fiind clar că e dintr-o altă lume. Odată, la invitaţia Şefului (VV), ne-a ţinut o informare politică, agreabilă prin tonul de neutralitate, diferit de limbajul de lemn obişnuit în acel gen de acţiuni, dar nu pot spune că a fost chiar ceva memorabil. Brucan venea adesea la Biofizică la o cafea la domnu’ Leahu, aşa că am avut repetate ocazii să îi ascult povestirile recentelor lui drumuri în SUA, unde tocmai publicase o carte şi era invitat să conferenţieze. Personajul era interesant, cu aura trecutului său de ambasador în America şi era evident inteligent, dar nu şi agreabil, cu o nedisimulată lipsă de empatie. Cine oare ar fi putut să îşi imagineze, în anii când eram în aceeaşi organizaţie de bază, că nomenclaturistul sexagenar, deja cvasipensionat şi aflat atunci, în mod evident, pe linie moartă, urma ca peste încă un deceniu să mai joace un rol atât de marcant cum a fost al său în anii 1987-1990?”.

Cartea, mai spune autorul, se referă adesea la trăiri, descoperiri şi gînduri avute în alte ţări decât a noastră, pe unde Doru Mărgineanu s-a aflat în diverse ocazii, între 1969 şi 1988.

Doru Mărgineanu - Privirea din afară spre ştiinţă şi pe alături, în România de dinainte. Editura Vremea, colecţia Autori români. Prefaţă de C.D. Zeletin. 345 pag.