O carte pe zi: ”Romanul Teatrului Cib” de Tudor Călin Zarojanu

Dacă vă este dor să auziţi/citiţi un povestitor amuzant, dezinvolt, ieşit din tipare, cu darul de a evoca lumi şi persoanje, pe scurt remarcabil, deschideţi această cărtice - şi n-o veţi mai lăsa din mână. În plus, vorbeşte despre oameni şi fapte petrecute într-o vreme sumbră şi închistată, dar cu personaje luminoase pentru că erau tinere, pline de speranţă şi aveau pasiuni. După ce şi-a descris în cărţi anterioare experienţe din tinereţe – de pildă, prima călătorie în Vest (în Cehoslovacia!), sau primele experienţe de orice fel (în excelentul „Copiii asfaltului”), Tudor Călin Zarojanu scrie această carte despre un extraordinar teatru creat de studenţi în anii 70 ai secolului trecut. Aflu că această carte a apărut în întregime, capitol după capitol, pe Facebook, în 2016, dar cum n-am facebook şi nici nu o să am vreodată, am aflat de text abia după ce l-a tipărit Editura Eikon.

Aşadar, e vorba de o ispravă studenţească de acum vreo cincizeci de ani. Un grup de tineri ai Facultăţii de Cibernetică din ASE Bucureşti au hotărât să facă o trupă de teatru. „Unii au făcut-o pentru că se simţeau singuri, ca să-şi umple cu ceva timpul, că era o modă sau pentru distracţie – dar cei mai mulţi chiar credeau în teatru, iar unii în DESTINUL LOR ÎN TEATRU.” Unul singur a ajuns să şi profeseze. Pentru ceilalţi a fost doar o etapă din viaţa lor. Au fost câteva zeci, pe parcursul anilor, pe cei mai mulţi Tudor Călin Zarojanu îi aminteşte. Făceau repetiţii pe unde apucau, participau la festivaluri studneţi în Bucureşti şi în ţară şi au obţinut premii importante. Au devenit cunoscuţi. Cum zic versurile: „În ASE, cândva, se zice/ Că trăia un trib ferice/ Şi acest fantastic trib/ Se numea chiar Teatrul Cib!”
Subliminar, mesajul lor era „Nu vă ucideţi visele!”

Când ajungeau pe scenă le treceau „durerea de măsea, durerea de cap, strănutul, tusea, oboseala, sictirul, depresia, TOT. Am intrat pe scenă cu gripă şi febră şi fără voce – cât dura spectacolul toate astea se suspendau. Condamnare cu suspendare. La sfârşit, când reveneam în culise, uneori boala revenea, alteori scena mă vindecase… Dar pe scenă eram în stare de suspensie, eram hologramă, eram într-un cocon.”
Piesele pe care le jucau erau în majoritate într-un act, texte necunoscute, preluate din celebra revistă a acelor vremuri ”Scolul XX” şi dramatizate de ei (cum ar fi „Pescăruşul Jonathan Linvingston” sau „Cicade”) sau texte oferite de oameni care mai apoi aveau să ajungă celebri (cum ar fi Dragoş Galgoţiu).

După câţiva ani, vreo şapte, Zarojanu s-a retras – dar teatrul a continuat o vreme, cîteva decenii. Viaţa a mers mai departe…

Tudor Călin Zarojanu – Romanul Teatrului Cib. Editura Eikon. 160 pag.