O carte pe zi: „Ultima vară în oraş”, de Gianfranco Calligarich

O carte elogiată de toată lumea, o carte-cult, cu un rafinament al scriiturii greu de egalat. Scrisă în anii 70 şi publicată cu greutate abia în urma unui premiu obţinut trei ani mai târziu pentru opere inedite, tipărită în câteva mii de exemplare, a dispărut de pe piaţă în scurt timp. A fost republicată în 2010, a avut numeroase ecouri în presa culturală,dar a dispărut din nou până relativ de curând, când în sfârşit a fost tradusă în numeroase limbi. O carte greu de uitat, cu un început antologic şi un final pe măsură, cu un erou jurnalist de mâna a doua, care transcrie texte scrise de alţii, la un ziar sportiv, citeşte, bea, înnoată, duce o viaţă boemă, într-o Romă boemă într-un oraş cuprins de melancolie şi are cu puţin înainte de a părăsi Roma pustie pe perioada de vară o iubire fascinantă cu o femeie care apare şi dispare la fel de reped edin viaţa lui, accentuându-I deriva.

Scriu editorii:

„Ultima vară în oraş e un roman al marilor ratări, îmbibat de melancolie, tristeţe şi dezabuzare, în decorul luminos al Romei de la sfârşitul anilor 1960. Protagonistul său, Leo Gazzarra, a plecat în tinereţe din Milano şi acum trăieşte din expediente, căci îi lipseşte dorinţa de a reuşi, de a parveni într-o lume aparent plină de oportunităţi. Intelectual rafinat, dar lipsit de morgă, cuceritor, dar fără a se implica niciodată prea tare, alcoolic, dar dispus să renunţe la băutură, Leo este un ratat prin opţiune, pentru care ratarea devine o artă. Iar când ajunge să o cunoască pe fascinanta Arianna, între cei doi începe o poveste de iubire sfâşietoare, cu avansuri şi ezitări, ca într-un tangou tensionat al dorinţei, al cărei final nu e nicio clipă previzibil. Roman al refuzurilor şi neîmplinirii, al însingurării în mijlocul mulţimii şi al luminoasei frumuseţi romane, Ultima vară în oraş este o carte de excepţie, cu un destin excepţional”.

„Acest roman este un portret ironic, cinic şi dezabuzat al unui om din vremurile noastre... Calitatea sa esenţială constă în faptul că dezvăluie cu o limpezime disperată relaţia dintre un individ şi un oraş, adică dintre mulţimi şi singurătate”. (Natalia Ginzburg)

„Avem de-a face cu o capodoperă care a rezistat în chip magic vreme de patruzeci de ani, fără niciun fel de publicitate, doar prin intermediul anticarilor şi prin ponturi transmise de la un cititor la altul. În ciuda faptului că a fost un bestseller şi un long-seller, era dificil, dacă nu chiar imposibil să găseşti vreun exemplar în librării. Motivul acestei clandestinităţi rămâne un mister... Publicată pentru prima dată în 1973, Ultima vară în oraş este una dintre acele cărţi care nu se citesc, ci se devorează”. (Il Quotidiano del Sud)

Gianfranco Calligarich – Ultima vară în oraş. Traducere din italiană şi note de Cerasela Barbone. Editura Polirom. 206 pag.