O carte pe zi: „Ultimul an din viaţa Elenei Ceauşescu”, de Lavinia Betea

Cine a citit până acum vreuna din mulţimea de cărţi semnate de istoricul, psihosociologul şi jurnalistul Lavinia Betea va fi constatat interesul ei pentru psihologia politică, istoria recentă, istoria orală şi comunicarea media, dar şi acribia, acurateţea surselor şi ideile extrem de clare. Toate se regăsesc în cartea cea mai recentă, lansată la începutul verii, la Târgul de Carte Bookfest.

Lavinia Betea susţinea tot atunci că Elena Ceauşescu era expresia mediocrităţii. "Am văzut că evoluţia societăţii româneşti pentru care Elena Ceauşescu ar fi un fel de avertisment, în genul aşa nu. Pentru că ea, ca persoană, s-ar încadra în ceea ce, Hannah Arendt spunea, o banalitate a răului. Este o fiinţă, aş spune, obişnuită. Nu a excelat prin carismă, prin darul oratoriei, nu a fost o frumuseţe. Era o mediocritate". Dar avea o stimă de sine mare: "Pot să spun că nu cred că a fost complexată. Stima de sine se formează prin comparaţie cu ceilalţi, iar aceştia (n.r. activiştii de partid) îi augumentau mereu stima de sine".

Şi, totuşi, de ce să scrii o carte despre o mediocritate? Pentru motivul esenţial că a condus destinele unei ţări, o lungă perioadă de timp.

Cartea porneşte - susţin editorii - "de la un document de excepţie descoperit în arhivele fostului regim comunist (păstrate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale): agenda zilnică de întâlniri a Elenei Ceauşescu în 1989. Bazându-se pe aceasta, Lavinia Betea descrie nu numai activitatea celei considerate al doilea om din stat şi din partid, ci şi întreaga reţea a puterii în ultimul an al comunismului românesc. Cu ajutorul lucrărilor de specialitate, al documentelor Cancelariei Comitetului Central şi al memoriilor unor foşti înalţi demnitari, autoarea reconstituie practic, zi cu zi, un an întreg din viaţa Elenei Ceauşescu. Asistăm astfel la transformarea savantei de renume mondial în <<sinistra soţie>> a <<odiosului dictator>>.

În 1989, puterea din România apărea ca un balaur cu două capete. Când îşi ţinea discursurile, Nicolae Ceauşescu întorcea privirile către soţie ca şi cum ar fi căutat aprobarea pe faţa ei. Evita chiar luarea unei decizii fără consultarea prealabila a consoartei, de teamă ca nu cumva să-l critice după aceea. Prin şeful Cancelariei CC, Tovarăşa instituise un sistem special de control al documentelor adresate secretarului general al PCR, preşedintelui României ori comandantului suprem al forţelor armate.

Tot ceea ce ajungea pe biroul lui trebuia să treacă mai întâi pe la ea. Şi-a ferit mereu bărbatul şi de influenţele subalternilor direcţi ori mai îndepărtaţi. Şi s-a îngrijit să ajungă grabnic în biroul lui de fiecare dată când afla că vreunul dintre colaboratorii apropiaţi intrase acolo. Elena Ceauşescu a devenit astfel <<marele filtru instituţional al preşedintelui României>>. Şi, prin nemărginita posibilitate a rotirii, promovării, eliberării din funcţii şi sancţionării membrilor nomenclaturii, Tovarăşa a devenit mai temută decât Tovarăşul".

Documentul pe care-l prezintă şi analizează Lavinia Botea (apărut în 2009) poate fi apreciat ca unul de enorm interes pentru cunoaşterea mecanismelor stăpânirii şi pierderii acelei enorme puteri.

Lavinia Betea - "Ultimul an din viaţa Elenei Ceauşescu. Agenda Tovarăşei în 1989". Corint Books Istorie. 298 pag.