O carte pe zi: „Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba”, de Thanas Medi

Un roman formidabil despre o naţiune pe care nu o prea menţionează nimeni – vlahii. Asupriţi sau mai degrabă marginalizaţi de toţi din jur din motive evident politice şi istorice. La un moment dat cineva propune să aibă şi ei un stand al vlahilor într-un muzeu sătesc, însă primarul se opune vehement, preferând cuvântul „venetici”. Ce rele ar uma din folosirea cuvântului „vlahi”? explicaţia mi se pare a fi cheia romanului: „Cea mai mare este trezirea acestui popor din somnul său de naţiune adormită. Vlahii sunt un popor adormit, iar ca să îi menţionezi în mod public, cum ar fi în standurile unui muzeu, ar fi ca şi cum i-ai trezi din somn cu mâinile tale. şi să-i determini să creadă ei înşişi că sunt diferiţi faţă de ceilalţi. Orice rău se produce de la trezirea conştiinţei. Menţionarea numelui <<vlahi>> va trezi în ei emblema de naţiune, ceea ce şi sunt, iar de aici încolo vor cere şi mai mult.”

Semnalăm astăzi un roman albanez despre o naţiune milenară care se luptă să nu piară, lingvistic cel puţin, roman care este simultan o poveste de dragoste, una dintre cele mai frumoase, un roman foarte bine scris şi excelent tradus, roman care a obţinut mai multe premii, între care cel pentru cel mai bun roman, în 2013.

Un roman cu de toate: univers pastoral uimitor, peisaje care taie respiraţia, oameni (vlahii) închişi în sine şi văzuţi de alţii ca „cetăţeni de mâna a doua”, care trăiesc în colibe vremelnice şi au obiceiuri străvechi, leacuri uitate şi cântece veşnice, căsătorii excluse cu cineva din afara comunităţii, oameni care, în majoritate, n-au nicio idee despre scris şi citit, stereotipuri negative şi, fireşte iubiri şi trădări. De obicei, vlahii se simţeau ca în buricul pământului. „Pentru a se simţi buricul pământului, omul are nevoie doar de câteva lucruri: cântecele, rachiul, un pumn de ceapă uscată şi, fără îndoială, prietenia.”

Scriitorul Thanas Medi s-a născut în 1958, în provincia Ioannina, a urmat Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Tirana, în 1993 a emigrat la Atena, unde trăieşte şi astăzi împreună cu familia sa. De-a lungul timpului s-a ocupat de literatură şi gazetărie. A publciat mai multe romane, dar cel de faţă pare a fi cel mai bun. Criticul Rrapo Zguri scria: „Este o poveste de dragoste care naşte fel şi fel de întrebări pe tot parcursul lecturii şi din care în cele din urmă, cititorul reţine şi poate mărturisi fără teamă că este una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire din literatura albaneză. Totodată este un roman despre viaţa unei comunităţi tăcute, cu putere de sacrificiu de sine, învăluită în ceaţa misterului şi a uitării şi neexplorată până în prezent de stiloul vreunui scriitor de renume.”

Trei registre – etnografic, sociologic, politic – se împletesc în povestea de iubire dintre Caterina Colbea şi Socrat Buba, care se petrece în Albania anilor’60 şi ‘70 ai secolului XX.

Abia recent deveniţi sedentari, după generaţii de viaţă migratoare, seminomadă, prin munţi, ca păstori, vlahii vor întra într-o viaţă sedentară, dar încă nu sunt obişnuiţi cu satul, preferând să se autonumească „mulţime”. „Era de înţeles atâta timp cât <<mulţimea>> presupunea mişcare, în timp ce <<sat>> înrădăcinare. Iar ei, neavând încă rădăcini, trăiau cu ideea mişcării.”

Confruntarea postbelică cu noul regim comunist este evidentă şi le e total defavorabilă, vlahii pierzându-şi turmele confiscate şi fiind obligaţi să renunţe la biserică şi obiceiuri. Finalul romanului, cu arestarea, torturarea, măsluirea unui proces şi condamnea la moarte a eroului, pentru vini imaginare, tipic pentru perioada comunistă, este cu totul remarcabil.

Thanas Medi – Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba. Traducere din limba albaneză şi note de Oana Glasu. Editura Eikon. 335 pag.