O carte pe zi: „Undeva în Transilvania” de Mirel Taloş

Mirel Taloş s-a născut în 1973, a absolvit Liceul de matematică-fizică din Zalău, a făcut studii de filologie hispanică şi română la Universitatea Bucureşti, încheiate cu o teză de licenţă despre romanul politic al lui Mario Vargas Llosa. În 1999 a absolvit şi Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA. Din 2007 până în 2016 a fost deputat liberal, membru al Comisiei de cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, raportor al comisiei pentru mass-media. A debutat în 2018 cu romanul „Colecţionarul de nuduri”(prezentat în acestă rubrică la vremea respectivă), roman care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru volum de debut al Revistei Convorbiri Literare, Premiul pentru volum de debut al Revistei Contemporanul. Acum Mirel Taloş este preşedinte interimar al Institutului Cultural Român.

Romanul de faţă, al doilea, publicat de aceeaşi Editură RAO, a fost lansat anul trecut în cadrul conferinţei literare Kisufim de la Ierusalim (evenimentul reuneşte scriitori neevrei din toată lumea care au publicat literatură cu privire la evrei şi la istoria lor.)

Cartea este inspirată de deportarea evreilor sălăjeni la Auschwitz în 1944 şi urmăreşte convieţuirea dintre români şi evrei în două localităţi sălăjene, satul Jac şi oraşul Şimleu-Silvaniei, de la sfârşitul anilor 30 până în 1944. Romanul, pe care autorul îl caracterizează drept o docu-ficţiune, se bazează în întregime pe fapte reale, pe mărturii culese de autor de la urmaşii unor protagonişti, etnici români din satul Jac şi din oraşul Şimleu-Silvaniei, care au trăit acele evenimente dramatice. Mai mult, într-o notă care precede romanul, autorul precizează că el însuşi este nepotul unuia dintre perrsonaje şi strănepotul altuia. În primăvara anului 1944, evreii din Sălaj sunt deportaţi la Auschwitz (din 8000 s-au mai întors doar 146), iar romanul „Undeva în Transilvania” prezintă desfăşurarea acestei operaţiuni „ca pe o smulgere din rădăcini a acestei comunităţi”. (Partea a treia, care acoperă perioada de funcţionare a ghettoului improvizat lângă Şimleu Silvaniei, în care au fost strânşi evreii din judeţul Sălaj în luna mai a anului 1944, pentru a fi deportaţi la Auschwitz, se bazează şi pe mărturiile cuprinse în cartea lui Oliver Lustig “Procesul ghettourilor din nordul Transilvaniei”.)

Romanul este prefaţat de scriitorul şi academicianul Nicolae Breban. „Mirel Taloş - scrie Breban - are meritul – rar, azi, într-o literatură a experimentului şi a modelor importate sau inventate «ad hoc», ce fug nu numai din realul prezent şi din istoria recentă, morală, psihică sau evenimenţială – de a înfrunta, în acest roman, o realitate pe care unii dintre noi, supravieţuitori ai coşmarului de nu importă ce culoare politică, brună sau roşie, am traversat-o şi o purtăm în ceea ce numim memorie destinală”.

Sunt câteva portrete foarte bine realizate, atât evrei (mai ales), români, cât şi maghiari. Toate reale, cum precizează autorul, unul singur o ficţiune, Lazăr Klein, cel care pare să scrie despre oroarea războiului pentru generaţiile care vin şi care şi dispare odată cu trenul către Auschwitz, cu manuscrisul său cu tot.
„Se gândise câteva săptămâni la rând ce titlu să pună caietului în care voia să aştearnă gânduri despre viaţă, oameni, cultură şi istorie, să rămână drept urme scrise ale cugetării lui. Reflectase îndelung, mai ales în nopţile lungi de lecturi de istorie şi filosofie, la mai multe variante. Nu era un impuls autobiografic, la urma urmei biografia lui nu era de interes pentru nimeni şi nici nu putea inspira pe nimeni; viaţa lui era o sumă de întâmplări neînsemnate. Se considera un gânditor pentru sine, nu pentru alţii; aprecia bogăţia tăcută a cunoaşterii de sine şi pentru sine. Se hotărâse în final să-şi aştearnă aceste gânduri sub formă de Scrisori. Desigur, modelul erau Scrisorile lui Seneca către Lucilius, nu avea de ce să ascundă asta; în fond, nimic nu e nou în istorie, după cum observase atât de demult Eclesiastul, îşi spunea. Aceleaşi şi aceleaşi lucruri sunt doar văzute şi revăzute din alte şi alte perspective. Ştia Scrisorile lui Seneca aproape pe de rost; era greşit să spună că le citise; mai corect era să se spună că le citea în fiecare zi. (…)Puse la patefon Concertul pentru vioară de Mendelssohn, lucrarea lui muzicală preferată; fluxul mângâietor al sunetelor viorii îi însoţeau lecturile şi îi inspirau scrisul. În seara aceea inaugura caietul; îl deschise, lăsă prima pagină liberă, apoi scrise cu stiloul prima Scrisoare către o generaţie viitoare.”

Partea a treia a romanului, cu înghesuirea celor 8000 de evrei în ghettoul improvizat din apropierea oraşului cuprinde fapte de-a dreptul insuportabile, cu exacerbarea antisemitismului – te întrebi dacă s-au petrecut chiar aşa, ori autorul a vrut să întărească mesajul său. Anume că raţiunea a fost învinsă şi „Dumnezeu îi va supravieţui acestui război, dar omul nu-i va supravieţui.”
Cum scriu editorii, „un roman străbătut de la un cap la altul de tema derivei umanităţii.”

Mirel Taloş - Undeva în Transilvania. Prefaţă de Nicolae Breban. Editura RAO. 323 pag.