O carte pe zi. „Viitorul războiului. O istorie”, de Lawrence Freedman

„Modul în care oamenii şi-au imaginat războaiele viitorului a afectat modul în care acestea au fost purtate şi cursul lor, atunci când ele au izbucnit.”

Sir Lawrence David Freedman, în vârstă de 72 şi ani, profesor la studii de război la King's College London, a fost descris drept „decanul studiilor strategice britanice şi a publicat mai multe cărţi considerate esenţiale în acest domeniu. Anul trecut am prezentat de altfel, la această rubrică o traducere a altei cărţi celebre, tradusă la aceeaşi editură, „Strategia”. Volumul de faţă a apărut în 2017.

Scriu editorii: „Un istoric militar, profesor şi consultant politic, câştigător a numeroase premii, ne oferă istoria completă a războiului, sub toate formele şi cu toate implicaţiile sale, arătând ce a impulsionat şi continuă să impulsioneze această formă umană unică de violenţă politică. Întrebările despre viitorul războiului sunt o prezenţă obişnuită a dezbaterii politice, a analizei strategice şi a ficţiunii populare. Unde ar trebui să căutăm noi pericole? Ce planuri viclene poate avea un agresor? Care sunt cele mai bune forme de apărare? Cum ar putea fi păstrată pacea sau rezolvat conflictul?

De la haosul francez de la Sedan, din 1870, la insurgenţele contemporane din Irak şi Afghanistan, Lawrence Freedman, un gânditor militar recunoscut la nivel mondial, ne dezvăluie cum cea mai mare parte a ideilor futurologilor militari de azi sunt greşite. Dar acestea îşi păstrează, totuşi, influenţa.

Freedman ne demonstrează că aceia care şi-au imaginat viitorul războiului au avut adesea o imagine idealizată despre acesta ca fiind restrâns între anumite graniţe, cu caracter scurt şi decisiv, şi au trecut constant cu vederea peste posibilitatea existenţei unor războaie lungi – de aici persistenţa încăpăţânată a ideii unei lovituri decisive, fie printr-o ofensivă terestră îndrăzneaţă, printr-o lovitură nucleară preventivă sau printr-un atac cibernetic. Tot el observă şi lipsa de atenţie faţă de războaiele civile, până ce Occidentul a început să intervină în acestea în timpul anilor 1990, şi cum graniţele dintre pace şi război, dintre militar, civil şi criminal devin din ce în ce mai neclare.”

Cartea este împărţită în trei părţi. Prima are în vedere perioada de la mijlocului seclului al XIX-lea până la sfârşitul Războiului Rece, în 1990; partea a doua se ocupă de perioada de după 1990. Partea a treia are în vedere revenirea conflictuluio dintre marile puteri.

„Aceată carte – scrie Feedman – localizează lucrările despre un viitor război în preocupările timpului. Scopul nu este de a avalua cât de clarvăzători au fost diferiţi autori, sau dacă ar fi putut să facă previziuni mai biune având în vedere ceea ce se ştia despre armamentul nou sau despre experienţa războaielor recente, ci să exploreze accepţiunea prevalentă în diferite perioade despre cauzele războiului şi despre modul lor d emanifestare şi despre evoluţia lor. Modul în care oamenii şi-au imaginat războaiele viitorului a afectat modul în care acestea au fost purtate şi cursul lor, atunci când ele au izbucnit.”

Lawrence Freedman – Viitorul războiului. O istorie. Traducere din limba engleză de Corina Hădăreanu. Editura Litera, colecţia Kronika. 560 pag.