OMUL ŞI GÂNDUL/ Christian Badea: Parsifal - evenimentul săptămânii în România

Loveşte ”Parsifal”. Opera lui Wagner în regia lui Christian Badea, premiat Grammy. Emoţia ca o sabie. Te faci mic, eşti copleşit, lovit de întrebări şi de muzica operei lui Wagner. Căci este Christian Badea la pupitru. Badea a urcat pe toate scenele mari ale lumii, a dirijat ”doar genii”. Şi este Parsifal, operă a lui Wagner, moment pe care toţi îl avem cu toţii, om medieval sau om social media, momentul copleşitor al singurătăţii şi fugii de sine. Asta-i o combinaţie de Graal.

Super al dracului

În primul rând, eu am mare respect pentru Compozitor, nu numai pentru Wagner, pentru orice compozitor, Verdi, Wagner, Mozzart, am un mare respect pentru muzica pe care o fac. Mă consider cât se poate de norocos că pot să fac această muzică, o respect, încerc să o fac cât mai bine, ca în momentul când, să zicem, din accident, printr-un accident, ar veni compozitorul în sală, aş vrea să-mi spună “Da, e bine ce-ai făcut, la asta m-am gândit”. Asta pentru mine e foarte important.

Lucrează cu genii. Fără compromisuri

Munca unui artist este o muncă foarte, foarte grea din cauză că noi trebuie să fim foarte precişi şi trebuie să înţelegem ce a scris compozitorul. Şi lucrăm cu genii, deci nu putem să o luăm uşor. Nu putem să facem compromisuri pentru că atunci nu ne-am făcut treaba. Toată lumea vorbeşte de inspiraţie şi de talent. Da, asta e foarte important, dar să nu uităm că cei mai mari artişti sunt cei mai exigenţi şi oamenii care lucrează cel mai mult. Şi asta o spun din experienţa fiindcă am lucrat cu foarte mulţi artişti, foarte mari şi am fost întotdeauna impresionat, de când eram foarte tânăr, de dedicaţia, de munca şi de detaliul la lucrul pe care ei îl abordau.

Trenduri, branduri sunt foarte trecătoare şi valorează destul de puţin

Sunt extrem, sunt extrem de bine branşat, extrem de bine branşat la tot ce se întâmplă în lume, în general, de la pieţele financiare la geopolitică, la management, la influenţele de pop, la ce se întâmplă în artă, tot. Spun asta ca introducere. De ce? Fiindcă foarte multe din lucrurile pe care le-am menţionat au extrem de multe elemente care sunt pe moment importante, trenduri, branduri, tot felul de, de terminologii pe care le folosim fără să ne dăm seama, care sunt foarte trecătoare şi care valorează destul de puţin.

Lumea plânge şi la Bucureşti la Seattle, şi la Tokyo şi la Melbourne

Eu trăiesc ca muzician într-o lume foarte privilegiată. De ce? Fiindcă lucrez cu genii umane care s-au dovedit a fi foarte aproape de sufletul uman, indiferent de geografie şi indiferent de istorie. Deci, ca să vă dau un exemplu, la Operă, La Boheme de Puccini sau Butterfly de Puccini, a fost compusă mai mult de o sută de ani înainte. Dacă e făcută cum trebuie lumea plânge în sală acuma. Şi lumea plânge şi la Bucureşti la Seattle, şi la Tokyo şi la Melbourne. De ce? Fiindcă aceşti compozitori fiind genii şi înţelegând sufletul uman, care este acelaşi, au ştiut cum să se raporteze şi cum să comunice sufletului uman. Este un vehicol. Ne regăsim în aceste piese chiar dacă nu înţelegem italiana chiar dacă nu înţelegem germana. Ne regăsim din cauza muzicii. Muzica se adresează subconştientului uman, mai ales când e vorba de, de operă. De ce? Fiindcă are vocea umană. Şi aici intervine o chestie foarte interesantă. Omul răspunde la nişte stimuli care i-au fost daţi de foarte multă vreme. Şi vocea umană era primul lucru pe care un copil îl aude - vocea mamei lui.

Prejudecata că doar omul de cultură înţelege Parsifal

Nu este adevărat! Nu este adevărat deloc! Nu este adevărat deloc ! Este o prejudecată, cum să spun, preluată, folosită şi greşită. Hai să vă dau un exemplu! Am făcut acum un an jumătate actul trei din Wagner. La sfârşitul concertului a venit la mine un domn care era din Asia, clar!, de vreo treizeci şi ceva de ani. A venit la mine şi mi-a spus aşa : „Eu nu ştiu nimic de Wagner, nu ştiu nimic de operă, nu ştiu nimic de muzică clasică. Eu sunt cu Pink Floyd şi cu Kiss”. Era cu soţia lui. Ne-a spus aşa: „Nu cunosc piesa asta, nu ştiu nimic. După douăzeci de minute m-am predat. Soţia mea plângea lângă mine. Am fost copleşit şi foarte impresionat.Hai să vorbim!” Şi ne-am întâlnit şi am vorbit şi după aceea ne-a propus să sponsorizeze acest proiect. Este şeful de la Rompetrol, Azamat Zhanulov,care nu fiindcă i-am cerut eu, nu fiindcă a avut o cultură wagneriană sau fiindcă este un mare meloman de muzică clasică, dar din cauză că a venit cu un suflet deschis, din cauză că noi am prezentat actul trei cum trebuia, în întuneric, cu lumini, cu atmosferă. Am folosit Ateneul, care este un loc extraordinar din cauză că are atmosferă şi are un spune special şi este rotund. Am încercat să, cum să spun, să nu mergem împotriva compozitorului şi împotriva Ateneului. Ne-am folosit de aceste elemente. În momentul acela, noi am apelat la ceva care este de bază în sufletul uman şi dovada cea mai bună este că cineva care a venit complet nepregătit a fost complet cucerit. Simplu.

Sufletul de astăzi mai e în căutarea Sfîântului Graal?

Sufletul de astăzi este în căutarea Sfântului Graal mai mult decât oricand. Mai mult decât oricând. Oamenii nu au identitate, popoarele nu au identitate, culturile se pierd, oamenii simt că sunt o frunză-n vânt. Şi în acel moment ai nevoie de nişte, cum să spun, de nişte certitudini personale şi mulţi nu ştiu nici măcar ce caută. Iar generaţia tânără cred că mai mult decât oricine.

Dar este Sfântul Graal o utopie. Sufletul şi el o utopie.

Nu este o utopie. Este o realitate. Sfântul Graal şi legenda Mântuitorului, care este de fapt Parsifal , este inocentul care vine şi care salvează lumea şi toată lumea îl aşteaptă. Deci această legenda Mântuitorului este cât se poate de actuală. Întotdeauna şi mai ales în România. Întotdeauna noi, într-un fel sau într-altul, ne gândim la acela care va veni şi ne va salva de problemele şi dezastrele pe care le avem în viaţa de toate zilele. Şi sunt numeroase. Deci Parsifal este un simbol, Parsifal este o operă şi în acelaşi timp o filosofie. Este plină de simboluri, dar aceste simboluri sunt foarte simple. Sunt foarte simple. Să vă dau un exemplu! Kundry este o persoană care a trecut prin mai multe reîncarnări. Ea a fost cea care a râs de Isus Cristos şi de atunci a fost blestemată şi trece prin mai multe vieţi şi nu poate să-şi obţină mântuirea din cauză că a râs la Iisus care era pe cruce. Sunt lucruri foarte, foarte simple. Cineva care nu are habar ce se întâmplă, pricepe. Data trecută nu am avut subtitrare. Nu am avut şi lumea înţeles. La sfârşit lumea plângea în sală. Sufletul uman este acelaşi, are nevoie de aceleaşi lucruri: speranţă, are nevoie de mântuire, are nevoie de simţire, de emoţie. Sufletul uman nu s-a schimbat.

Emoţia de ştiri. Trăitul prin emoţii

Nu vorbesc de emoţii care ne sunt impuse, şocuri, şocuri. Da, sunt de acord dumneavoastră, vă uitaţi la toate burtierele la televiziune, să merge de la şocant, uluitor, la. la apocaliptic. De acum se porneşte de acolo că nu mai vorbim de cuvinte normale. Nu vorbesc de asta, vorbesc de altceva. Vorbesc de cum simte fiecare persoană când rămâne singur. Rămâne singur că nu are nici un fel de, cum să spun, de, de şoc sau de influenţă externă . Fiecare persoană, dacă are acest timp să se întrebe, o să aibă nişte întrebări şi aceste întrebări sunt greu de găsit şi durează mult în viaţă.

Închid lumina, fac beznă în Ateneu

Această muzică, muzica în general, dar această muzică ajută, ajută pe oameni să regăsească ce au ei înăuntru. Şi asta e un proces de dezvoltare şi o întrebare şi o deschidere pe care fiecare şi-o facem în ritmul lui. Noi le dăm numai un cadru. Închid lumina, fac beznă în Ateneu şi din această beznă începe o muzică care parcă e dintr-o altă lume şi are o facultate nemaipomenită de a, de a cuceri. De a cuceri nu într-un mod şocant, de învălui. Deci este o muzică complet diferită de altele. E foarte greu de explicat, e hipnotică, e mistică, e cât se poate de accesibilă în acelaşi timp. E un spectacol care e foarte, foarte greu de definit. Ceea ce era interesant este că la sfârşit, acum un an, lumea plângea sală, deci au înţeles fără să înţeleagă.

Parsifal, actul întâi, la Ateneul Român. De ce în 2016?

În 2015 a venit ideea punerii lui Parsifal la Ateneu. La o sută de ani după ce George Enescu a făcut actul trei din Parsifal pentru prima dată în România.

Şi pentru că Wagner a scris Parsifal aproape în acelaşi an cu anul construcţiei Ateneului

Cine este Christian Badea

Christan Badea are un Grammy Award pentru înregistrarea sa cu opera lui Samuel Barber ”Antonio şi Cleopatra” şi o întrebare care ne urmăreşte: care-s scenele de primă mărime pe care Christian Badea nu a urcat? Numele lui Christian Badea este pe afişul de la Metropolitan Opera New York, Vienna State Opera, The Royal Opera House of Covent Garden London, the Bayerische

Staatsoper in München, the Staatsoper in Hamburg, the Deutsche Oper am Rhein in

Düsseldorf, the Grand Théâtre de Genève, the Théâtre Royal de la Monnaie in

Brussels, the Netherlands Opera in Amsterdam, the Royal Opera theaters in

Copenhagen and Stockholm, the Oslo Opera, the Teatro Regio in Torino and the Teatro, etc.

Citeşte şi: Atelierele lunii octombrie la Fundaţia Calea Victoriei: De la scriere creativă la bune maniere

Citeşte şi: Filme româneşti care pot fi văzute la cinema - VIDEO

Citeşte şi: " #Colectiv - Nouă ne pasă! " – concert caritabil cu Vama şi Holograf, la un an după tragedie - FOTO

Citeşte şi: Darius Stănescu, elevul care foloseşte Facebook în limba latină: "Prin ştiinţa latinei, îţi poţi da seama cât de mare este incultura"

Citeşte şi: Gala Premiilor UNITER din anul 2017 se va desfăşura la Timişoara

Citeşte şi: Ce lecturi recomandă specialiştii pentru dezvoltarea personală. „Oscar şi Tanti Roz“, una dintre cele mai căutate cărţi de către corporatişti - VIDEO