OMUL ŞI GÂNDUL/ Scriitorul Andrei Codrescu despre mirajele societăţii americane: "Trump e un clovn, e un mod de autodistrugere" - VIDEO

„Why don’t you kill yourself?” – fraza cu care Andrei Codrescu a cucerit America

În America a adus Mesi@. Andrei Codrescu a trăit pe viu momentul în care Abby a aruncat 1.000 de dolari pe podeaua bursei şi bursa s-a oprit cinci minute. Lăcomie. A trăit LSD-ul în toată demenţa imaginaţiei şi a ales berea. Da, Andrei Codrescu a adus Mesi@. Binele cuvântului său poetic se aude pe National Public Radio. În ciuda trumpismului fascist, aşa numit de către Codrescu însuşi.

Cum a învăţat Codrescu limbile pământului

Limba mamei?

Vorbeam nemţeşte cu mama când eram copil. În Sibiu. Cu Fraulein care avea grijă de mine vorbeam nemţeşte, cu Peter, prietenul meu de pe stradă, vorbeam ungureşte, cu un alt prieten vorbeam româneşte, dar nu ştiam că sunt limbi diferite. Credeam că e aceeaşi limbă, numai că dacă vorbeşti cu mama aşa, daca vorbeşti cu Peter, vorbeşti aşa. Când am ajuns la şcoală şi am început să învăţ că sunt limbi diferite, mi-a îngheţat creierul.

Limba –temniţă la şcoală

Am fost inhibat. M-au speriat că aceste limbi trebuie învăţate şi au nişte reguli care trebuie respectate. Pur şi simplu mi-au luat noţiunea asta că pot vorbi orice limbă, că e aceeaşi limbă şi mi-au zis că limbile au nişte reguli şi au o poliţie sintactică şi au nişte reguli care trebuie utilizate. În şcoală, limbile vorbite sunt nişte temniţe gramaticale şi sintactice care erau ameninţătoare pentru mine. Atunci când vorbeam cu prietenii mei, în acelaşi timp mă gândeam: „Folosesc verbul corect? Folosesc sintaxa corectă?”

Profesoara cu mini era de Rusă

Eram îndrăgostit de tovarăşa Papadopol, care era şi diriginta noastră, şi a purtat prima fustă mini skirt din Europa de Est, după părerea mea. Avea vreo 21 de ani, acum nu ştiu unde mai este, dar a fost prima mea iubire care mi-a blocat limba complet. Cuvinte nu existau pentru dragostea acesta.

Engleza

Cu engleza am avut noroc, fiindcă n-am ştiut nicio boabă de engleză când am ajuns în America. Singura frază pe care prietenul meu, Iulian, şi eu am croit-o în Roma, unde am stat şase luni în tranzit către oricine ne voia… În cele şase luni, am croit o frază, era: „Why don’t you kill yourself?” Şi noi doi, golani, ne-am dus prin Roma şi întrebam oamenii pe stradă: „Why don’t you kill yourself?”. Şi majoritatea n-aveam nicio idee ce spuneam, dar am ajuns la nişte băieţi lângă fântâna de lângă gară care chiar au înţeles ce am zis şi aproape că am încasat o bătaie. Dar, după ce am ajuns în America, m-am gândit că a fost o frază extraordinar de bună pentru a începe viaţa în America. Pentru că „Why don’t you kill yourself?” avea în ea toate cuvintele de care am avut nevoie mai târziu. „Why?” - care era o întrebare la care n-am putut răspunde niciodată, dar pe care o pun poeţii tot timpul. „Don’t” - care îmi place foarte mult. „You” - care e o persoana a doua care e extrem de importantă în limba engleză, fiindcă nu există o formă politicoasă sau o formă familiară, există numai acest „you” pe care poeţii care nu îmi plac o folosesc în general, aşa, ca un fel de „you” care este cititorul, dar mie îmi place „you” dacă vorbesc cu cineva. A fost „you” şi era „kill” care e parte din fibra Americii şi „yourself”. Şi atunci mi-am… Când am început să vorbesc englezeşte, am avut ideea că „self”, în sensul de „eu”, era un fel de automat în care puneai un „self”, un eu, şi ieşea un altul. În America acest lucru este posibil.

1966-Yippies

Am luat LSD

Am ajuns în America în „vara iubirii”. Toată generaţia mea, sau cel puţin cei care nu erau în Vietnam, au prins extazul şi s-a deschis fereastra către o altă lume prin drogurile psihedelice. Deodată, am renunţat la convenţiile sociale din care am venit. 1966. Mi s-a părut că America avea 19 ani. Şi eu aveam 19 ani, aşa că am avut noroc să-mi găsesc loc în braţele generaţiei aproape imediat. Era pshidelic. Drog? Mie nu mi-a plăcut marijuana foarte mult din cauză că îmi auzeam accentul şi deveneam aşa conştient de accent şi nu puteam să vorbesc. Aşa că nu mi-a plăcut de la început. LSD nu putea să fie dictat. Este un drog pe care poţi să-l iei poate de două-trei ori în viaţă, dar care deschide, într-adevăr, o fereastră către o altă realitate. Pe vremea aia, fereastra era deja deschisă, era bine deschisă. Dar când m-am dus prin ea, am văzut multe mistere, structuri ale universului, lucruri care se petreceau extrem de rapid în minte şi pe care n-a putut nimeni să le descrie. Dar multe din succesele contemporante în ştiinţă şi în medicină şi în computere au venit din acea vreme, din aceleaşi viziuni. Am luat LSD. Sigur, fumam şi ţigări. Am avut o discuţie cu un prieten de-al meu, cu un poet mare care a murit, Jeffrey Miller, şi încercam să discutăm care este drogul nostru. Şi la un moment dat Jeffrey a zis: „Drogul tău e berea.” Şi avea complet dreptate. Fiindcă, după ce am experimentat cu toate, berea a rămas constantă şi de ţigări m-am lăsat de mult.

Abby a aruncat 1.000 de dolari în bani mărunţi la bursa şi a oprit bursa 5 minute

Am locuit prima dată în Detroit. Veneam dintr-o paşnică ţară comunistă unde nimeni nu zicea nimic, era tăcere, şi am ajuns în Detroit unde era o explozie de revoltă. Oraşul ardea şi a ars. Au fost jefuite magazinele, poliţişti fără identificare s-au răfuit cu duşmanii lor şi i-au împuşcat, fiindcă justiţia nu funcţiona. Deodată, au venit tancuri de la armată şi de la National Guards pe strada Woodward unde trăiam şi era un curfew; la ora 6, dacă îţi arătai capul în fereastră, te împuşcau cu mitraliera. Am venit de aici ca să mă duc în plin război în Detroit. Cântecul pe radio era „Come on, baby, light my fire”, Jim Morrison sau Jose Feliciano, că era făcută o versiune a cântecului. Au zis „Come on, baby, light my fire” şi eu m-am uitat înapoi şi Detroit era în flăcări. A fost o adrenalină fantastică pentru mine. Erau diferite mişcări în generaţia asta de revoltaţi. Cea la care am aderat cu plăcere a fost cea poetică, cea care făcea acţiuni artistice şi politice absurde. De exemplu, Abby Hoffman, care a fost tatăl mişcării Yippies, a aruncat 1.000 de dolari în bani mărunţi la bursa şi s-a oprit bursa pentru vreo 5 minute, cât i-au luat de acolo. Se târau pe podea ca să găsească banii. Şi a întrerupt pentru 5 minute poate sau mai mult.

2016

Terorismul pe care l-au inventat americanii

Erau aşteptate. Ce nu s-a aşteptat a fost mediatizarea intensă şi terorismul pe care l-au inventat americanii, începând cu Războiul din Irak, o greşeala extraordinar de mare a lui George Bush care a dezechilibrat tot Orientul Mijlociu şi toată lumea, de fapt. Şi acum încercăm să ne îndreptăm către ceva mai rezolnabil, dar, din păcate, avem piedici. Statul de Supraveghere este pe loc, Homeland Security este o organizaţie de zeci de mii de oameni care au ca singură treabă să asculte şi să supravegheze. În acelaşi timp, trăim în interiorul unei case de sticlă, de ecrane, în care suntem văzuţi tot timpul. Am descoperit şi că, în loc de necesitatea sau dorinţa pentru intimitate, dimpotrivă, suntem exhibiţionişti. Vrem să fim văzuţi din casa de sticlă, vrem să fim pe Facebook, să fim în Twitter, să fim în relaţii sociale. De fapt, se pare că natura umană este exhibiţionist-socială şi, nu numai că nu avem nimic de ascuns, dar vrem să ne facem interesanţi şi să inventăm, să arătăm lucruri care apar ascunse, dacă nu e un paradox.

Revoluţia retweets

Aşa că acum America are problema unei populaţii din interior care a rămas săracă şi la care toţi oamenii tineri au migrat către oraşe. Bătrânii şi femeile au rămas, exact cum e situaţia într-o ţară mai mică, România sau în Europa, în alte părţi. Ce avem acum nu este o revoluţie a tinerilor sau un idealism, cu excepţia celui ecologic care e destul de puternic. Singura formă de revoltă care ne-a rămas azi este să facem retweets, să trimitem mai departe protestul nostru oamenilor care ne cred în orice caz. În America se cheama „preaching to the choir”.

Trump este un nazist

Este un fascist care se bazează, de fapt, pe o minoritate rasistă şi violentă din societatea noastră care este, ca şi toate celelalte mişcări de dreapta din Europa, violentă şi spălată pe creier de o ideologie de antisemitism, şovinism, imigranţi. E paradoxal şi straniu că America, o ţară de imigranţi, acum un demagog populist ca Trump poate să agite populaţia pe tema imigranţilor. E un mod de autodistrugere. Dar nu o să câştige, cei care îl sprijină o să facă front cu micile lor puşti şi mitraliere şi în America asta se întâmplă destul de des. O să vină tancurile federale şi atunci o să se ascundă sau o să fie cum a fost în trecut, dar va fi o perioadă de instabilitate.

Televiziunea a devenit un fel de realitate alternativă

Americanii îşi cunosc mai bine familiile din televiziune decât pe cei care stau pe canapea cu ei. Încet-încet, posibilitatea de a fi singur şi de a te gândi la lucruri mai structurale a dispărut din cauza surplusului de distracţie pe care îl avem. Cu Internetul s-a dublat, s-a triplat, s-a cvadruplat acest furt de timp. Timpul nostru, al fiecăruia, a fost furat de seducătoarele distracţii din jur, în special de televizor. Trump a fost un star de televiziune, de reality TV, de care toată lumea a râs. Era un clovn şi este un clovn. Am râs prea mult. Ne băteam joc de el, pentru că nu ni se părea posibil ca, într-o ţară cu atâţia candidaţi republicani, el o să învingă. Dar alergia americanilor a fost la toţi republicanii, de fapt, fiindcă era o alergie împotriva lui Bush care a început războiul din Irak. Şi Trump era republican pe vremea aia. Şi când a câştigat clovnul, deodată s-au trezit oamenii că sunt serioşi. Mulţi dintre republicani l-au abandonat. Partidul Republican nu mai există. Există un partid republican, un partid democrat şi există trumpismul, exact cum exista nazismul în Germania în anii ‘20-30.

Trump nu spune absolut nimic când vorbeşte

Cine îl aude şi a analizat vorbirea lui, vorbeşte tare şi întrerupe pe toată lumea, dar vocabularul lui e cam ca cel al unuia de 5 ani. Dar e cunoscut foarte bine şi, cum se spune în publicitate, nu are nicio legătură dacă e pozitivă sau negativă. I-am văzut portretul peste tot, media a colaborat grozav în a-l face o figură extraordinar de mare, fiindcă îi vezi faţa tot timpul. Arată ciudat, dar a dat voce unor lucruri aşa de marginale şi de necrezut, de sărace, încât toţi oamenii care, în fine, o să voteze cu Trump, o să voteze împotriva intereselor lor financiare, o să voteze numai pentru ura pe care o simt împotriva celor care cred ei că le-au stricat viaţa. Au găsit ţapi ispăşitori în bănci, în evrei, în negri, în imigranţi. Aşa că de asta a fost succesul lui. Zic „a fost”, pentru că el are un talent pentru sabotajul de sine, aşa că, de fiecare dată când deschide gura, îi pierde chiar şi pe cei care nu au nimic în cap.

De ce Andrei Codrescu?

În perioada 27 septembrie - 13 octombrie 2016, scriitorul Andrei Codrescu se întâlneşte cu publicul la Bucureşti, Craiova, Zalău, Cluj-Napoca şi Sibiu, în cadrul unui turneu organizat la iniţiativa scriitoarei Ruxandra Cesereanu, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Andrei Codrescu (n. 20 decembrie 1946, Sibiu) este poet, romancier şi eseist bilingv. În anii '60 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a rămas până în prezent. În perioada 1984-2009 a deţinut titlul de MacCurdy Distinguished Professor of English la Louisiana State University. Este comentator la National Public Radio şi fondator al publicaţiei Exquisite Corpse: "A Journal of Books & Idea". Autor al peste 50 de volume în urma cărora a obţinut recunoaşterea internaţională, a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. În România i-au fost traduse şi publicate, de-a lungul anilor, mai multe volume, printre care: "Domnul Teste în America" (1993), "Contesa sângeroasă" (1999), "Mesi@" (1999, 2006), "Casanova în Boemia" (2005), "Praf pe drum" (2008), "Gaura din steag. Povestea unei reveniri şi a unei revoluţii" (2008), "Ghid Dada pentru postumani. Tzara şi Lenin joacă şah" (2009), "Ay, Cuba! O călătorie socio-erotică" (2012).

Mai multe detalii despre autor la adresa: www.codrescu.com/.

La Cluj-Napoca evenimentul literar a avut loc miercuri, 5 octombrie 2016, în cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, organizat în Piaţa Unirii. La lansarea cărţii „The Art of Forgetting / Arta uitării” au fost prezenţi Andrei Codrescu, scriitoarea Ruxandra Cesereanu, poetul Marius Conkan şi directorul Editurii Şcoala Ardeleană, Vasile George Dâncu. Vineri, 7 octombrie, de la ora 17.00, la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai", în Sala Popovici, a avut loc o conferinţă aniversară despre mişcarea Dada, prezentată de scriitoarea Ruxandra Cesereanu.

Turneul va continua la Sibiu, luni, 10 octombrie 2016, ora 18.00, la Libraria Habitus (Piaţa Mică 4), unde cititorii sunt aşteptaţi la un dialog între Andrei Codrescu şi Radu Vancu, pe marginea volumului The Art of Forgetting / Arta uitării.

Seria de întâlniri cu scriitorul Andrei Codrescu se va încheia la Bucureşti joi, 13 octombrie 2016, ora 19.00, la Libraria Bizantină (Str. Bibescu Vodă 20) cu un eveniment organizat de Editura Curtea Veche. Invitatul scriitorului Andrei Codrescu va fi criticul literar Cosmin Ciotloş.

Citeşte şi: Semnificaţii istorice pentru ziua de 10 octombrie

Citeşte şi: Academia Română propune propriul proiect de ţară, la 150 de ani de la înfiinţare

Citeşte şi: CNA pregăteşte modificarea Codului Audiovizual. Care sunt principalele modificări. Radu Herjeu: "Un act de violenţă, repetat sau nu, nu are ce căuta la televizor"

Citeşte şi: Un tablou pictat de Adrian Ghenie a fost vândut pentru suma record de 9 milioane de dolari - FOTO

Citeşte şi: Semnificaţii istorice pentru 7 octombrie

Citeşte şi: S-a stins din viaţă artistul de talie internaţională Pompeiu Hărăşteanu, fost director al ONB

Citeşte şi: FOCUS: 80 de ani de la naşterea unei legende anticomuniste – Václav Havel / "Va fi nevoie de două generaţii noi pentru a spăla urmele comunismului.”

Citeşte şi: OMUL ŞI GÂNDUL/ Christian Badea: Parsifal - evenimentul săptămânii în România

Citeşte şi: Artistul Dan Perjovschi va primi Premiul "Rosa Schapire" pentru contribuţia sa în arta contemporană

Citeşte şi: Semnificaţii istorice pentru ziua de 3 octombrie

Citeşte şi: " #Colectiv - Nouă ne pasă! " – concert caritabil cu Vama şi Holograf, la un an după tragedie - FOTO

Citeşte şi: Darius Stănescu, elevul care foloseşte Facebook în limba latină: "Prin ştiinţa latinei, îţi poţi da seama cât de mare este incultura"