Povestea primului pom de Crăciun şi tradiţia împodobirii bradului în România

Potrivit unei legende, celebrul Devon Saint, Sf. Bonifaciu, a fost creatorul primului pom de Crăciun.

La începutul secolului al VIII-lea, Sf. Bonifaciu a fost trimis în Germania ca misionar, cu scopul de a-i converti pe păgâni la creştinism. Sfântul Bonifaciu urma să devină mai târziu patronul berarilor, aşa că trimiterea lui în Germania iubitoare de bere ar fi putut fi o misiune magistrală.

Acesta a făcut multe schimbări, a distrus temple păgâne din Germania şi a construit biserici în locul lor. A fost numit arhiepiscop de Mainz şi a fondat sau a restaurat eparhia Bavariei. În această călătorie, pe vremea solstiţiului de iarnă, se spune că a dat peste un grup de păgâni care venerau un stejar bătrân.

Înspăimântat de ceea ce a văzut drept blasfemie, Sf. Bonifaciu a luat un topor şi a tăiat copacul. În timp ce făcea acest lucru, el a chemat păgânii să vadă puterea Lui Dumnezeu asupra lor. Sentimentele păgâne au fost în mod înţeles amestecate, dar acţiunile lui Bonifaciu au fost în mod evident considerate benefice, unele dintre poveşti spunând că acesta a reuşit să convertească păgânii pe loc.

Aici se împarte acum povestea. Unii spun că Sf. Bonifaciu a plantat acolo un brad, dar cea mai comună idee este că un brad a crescut spontan în locul stejarului. Bradul a fost văzut ca o imagine a lui Dumnezeu şi mulţi au crezut că, pentru că este veşnic verde, simboliza dragostea veşnică a Creatorului. Potrivit legendei pomului de Crăciun, anul următor, toţi păgânii din zonă fuseseră convertiţi la creştinism şi atârnau decoraţiuni din copac pentru a sărbători ceea ce ei numeau acum Crăciun, mai degrabă decât solstiţiul de iarnă. Cei mai logici dintre noi ne vom întreba cum a crescut bradul suficient de mare pentru a-l decora într-un an. Oricare ar fi fost, legenda s-a răspândit şi în curând pomii de Crăciun au devenit o tradiţie în Bavaria nou convertită, apoi s-au răspândit pentru a deveni festivalul presărat cu beteală, iluminat electric, cu buchete pe care îl cunoaştem astăzi.

Pe de altă parte, conform documentelor, în 1605 la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun, într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mere roşii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobeşte primul brad aşa cum îl cunoaştem noi astăzi.

După 1878, decoraţiunile (globurile) de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes, aşa că această tradiţie pur germană va cuceri întreaga lume, fiind adoptată pretutindeni, fie că este vorba despre ţări din Asia, Africa, America de Nord şi de Sud sau Australia.

La sfârşitul secolului al 19-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun, împodobit şi scânteietor. În 1776, prin intermediul soldaţilor germani care participau alături de englezi la războiul de independenţă, tradiţia pomului de Crăciun ajunge şi în Statele Unite, iar în anul 1880 cucereşte şi Casa Albă.

Bradul de Crăciun în România

În zilele noastre, împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, odată cu aşteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj mitologic, Moş Crăciun.

Pomul de Crăciun, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaţiei electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel.

Deşi în Europa originea sa precreştină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, alţii îl consideră o referire directă la ,,arborele Paradisului’’, împodobit cu mere de un roşu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.

La noi obiceiul a pătruns odată cu influenţa germană, când primii studenţi români au început să meargă la studii la universităţile din Berlin sau Viena, şi la curtea regală a dinastiei Hohenzollern, sosită în Ţările Române în 1866 unde prinţii şi prinţesele au început să împodobească bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureşteană. Cântecul german de Crăciun O Tannenbaum, cu versuri de Melchior Franck, puse pe o melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea, devine în limba română O brad frumos, iar obiceiul împodobirii bradului pătrunde în toate casele românilor.