Născută la 15 mai 1938, ca Mireille Aigroz, actriţa şi-a ales pseudonimul Darc cu referire la Jeanne d’Arc.
Biografia sa personală, dar şi artistică s-a intersectat consistent cu cea a unui alt monstru sacru al cinematografiei franceze – Alain Delon.
În filmul „Marele Blond cu un pantof negru” (regia Yves Robert, 1972) în care a jucat alături de Pierre Richard, Mireille Darc a scris istorie în rolul Christine, purtând o rochie neagră strânsă pe gât, în faţă, decupată însă până la jumătatea feselor, în spate. Rochia a fost creată de Guy Laroche, după o idee a actriţei şi este în prezent expusă la Luvru.
Despre Mireille Darc, Alain Delon a declarat, în octombrie 2015: „A fost, probabil, cea mai mare dragoste a vieţii mele. Femeia vieţii mele.”