Romane despre sclavi şi bandiţi - recompensate cu National Book Awards

Un roman despre o familie de sclavi înrudită cu preşedintele american Thomas Jefferson şi o nuvelă despre un bandit celebru din Florida se numără printre câştigătorii celei de-a 59-a ediţii a National Book Awards pe 2008, potrivit organizatorilor.

Urmărește
47 afișări
Imaginea articolului Romane despre sclavi şi bandiţi - recompensate cu National Book Awards

Scriitoarea Annette Gordon-Reed

Judy Blundell a câştigat premiul pentru Cel mai bun debut, cu romanul "What I Sow and How I Lied", publicat la editura Scholastic şi care prezintă relaţia complicată şi dezamăgitoare a unei adolescente cu un fost soldat din compania tatălui ei, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Acest roman are toate ingredientele unui roman noir clasic, dar Judy Blundell reuşeşte să le transforme într-o poveste despre ascunzişurile şi zonele de penumbră ale adolescenţei", a argumentat juriul american.

Medalia pentru contribuţia deosebită adusă literaturii americane a fost atribuită lui Maxine Hong Kingston, ale cărei romane, "The Woman Warrior: Memoirs of a Girlhood among Ghosts" şi "China men", au fost recompensate cu National Book Award în 1976, respectiv 1981.

Fiecare premiu National Book valorează 10.000 de dolari. Juriul a selectat cărţi publicate în perioada 1 decembrie 2007 - 30 noiembrie 2008, scrise de autori americani.

În 2008, peste 200 de edituri au înscris 1.258 de cărţi în competiţie, o creştere cu 6% faţă de ediţia din 2007.

Printre câştigătorii din anii anteriori s-au numărat John Updike, Philip Roth şi Ralph Ellison.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici