- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (11.05.2015, 11:43)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şefa CNA, urmărită pentru noi fapte de corupţie. DNA i-a pus sechestru pe o parte din avere
Procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul şefei CNA, Laura Georgescu, pentru noi fapte de abuz în serviciu şi instigare la fals, şi au pus sechestru pe bunuri şi conturi ale acesteia, până la aproape 2,3 milioane de lei, sumă cerută ca prejudiciu de cinci posturi de televiziune.
Urmărește
870 afișări
Şefa CNA, urmărită pentru noi fapte de corupţie. DNA i-a pus sechestru pe o parte din avere
Diecţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis luni agenţiei MEDIAFAX, că în dosarul privind fapte săvârşite în legătură cu decizii ale Consiliului Naţional al Audiovizualului, procurorii au extins urmărirea penală faţă de Laura Corina Georgescu, preşedinta CNA, aceasta fiind cercetată pentru abuz în serviciu (cinci acte materiale) şi instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată (cinci acte materiale).
Anchetatorii au dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, aparţinând Laurei Georgescu, până la limita de 2.296.200 de lei, "sumă reprezentând valoarea cu care cinci posturi de televiziune s-au constituit până în acest moment drept parte civilă", a precizat DNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Potrivit ordonanţei de extindere a urmăririi penale, Laura Georgescu ar fi instigat, în perioada 2013-2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a patru posturi de televiziune (cinci sesizări nereale), altele decât cele referitoare la cele şapte posturi de televiziune care au făcut obiectul actelor de cercetare anterioare.
Anchetatorii au mai extins urmărirea penală în cazul Laurei Georgescu şi în 24 aprilie, tot pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce au identificat noi cazuri de televiziuni sancţionate în baza unor date false.
Ulterior, în urma cercetărilor, patru operatori TV sancţionaţi ca urmare a demersurilor efectuate de preşedinta CNA, în baza sesizărilor false care ar fi fost făcute chiar la instigarea acesteia, au comunicat date utile anchete, a precizat DNA.
"Printre datele comunicate de operatorii TV au fost identificate noi sesizări care conţineau date false, fiind promovate de suspecta Georgescu Laura şi care au avut ca rezultat sancţionarea acestora. În unele cazuri, sesizarea a fost redactată şi înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc", se mai arată în ordonanţa de extindere a urmăririi penale.
Astfel, în această cauză, până în prezent, anchetatorii au reţinut în cazul Laurei Georgescu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, din care una în formă continuată (25 acte materiale) şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (25 acte materiale), în cazul sesizărilor falsificate care au stat la baza sancţionării cu amendă a 11 posturi de televiziune.
DNA arăta în 24 aprilie, când anunţa extinderea urmăririi penale, că Laura Georgescu, "probabil urmărind diferite interese de natură personală sau capacitată de entităţi juridice din domeniul audiovizualului sau de persoane ce deţin diferite funcţii publice", a impus mai multor funcţionari din cadrul CNA, să întocmească sesizări ce conţin date nereale, iar ulterior a susţinut respectivele sesizări false prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancţionarea cu amendă a unui număr de şapte posturi TV, unele dintre aceste posturi fiind sancţionate de mai multe ori.
"În cazul sesizărilor identificate cu privire la cele şapte posturi TV, s-au inserat date nereale referitoare la identitatea persoanei care face sesizarea (nume, prenume, adresă de domiciliu, date de contact) sau chiar cu privire la momentul sesizării. În conţinutul unei astfel de sesizări, au fost inserate abaterile pe care a considerat preşedinta CNA, Laura Georgescu, că ar fi suficiente pentru a putea susţine ulterior sancţionarea respectivului post, chiar dacă în unele situaţii faptele erau mai vechi şi ar fi putut fi prescrise (se aplică termenul general de prescripţie în materie contravenţională – şase luni)", preciza DNA.
Procurorii arătau că, după redactare, aceste sesizări erau printate şi înregistrate ca şi cum ar fi fost preluate de pe e-mail-ul instituţiei, deşi acestea nu erau transmise pe poşta electronică, însă reprezenta modalitatea prin care Laura Georgescu păstra aparenţa de legalitate a acestor sesizări.
"În cazul unora dintre aceste sesizări false, momentul conceperii lor şi al înregistrării este anterior derulării efective a programului în legătură cu care se reclamă abaterea de la legea audiovizualului. În aceste condiţii este evident că se urmărea grila, se stabilea care program ar putea fi sancţionabil şi se proceda la redactarea sesizării, însă din neglijenţă nu se modifica ora şi rămânea menţionată ora redactării care, aşa cum s-a precizat, era anterioară difuzării respectivului program", au mai stabilit anchetatorii.
În cazul Laurei Geogescu a mai fost extinsă urmărirea penală şi în 2 aprilie. DNA arăta atunci că modul de acţiune era bine pus la punct, iar pentru a se crea aparenţa de legalitate în privinţa acestor sesizări, o parte dintre sesizări au fost lucrate într-un fişier "word" care păstra coordonatele formularului de sesizare on line, existent pe site-ul CNA.
În prima ordonanţă de extindere a urmăririi penale pe numele Laurei Georgescu se menţiona că, în cazul unuia dintre posturile de televiziune sancţionate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenţei, în 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenţei, la comanda ei, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment şi care deja fuseseră soluţionate prin sancţionarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni.
În tot acest timp, în spaţiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licenţă, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia. În urma sancţiunilor repetate şi a neprelungirii licenţei, postului tv respectiv i-au scăzut încasările din publicitate, cu peste 600.000 de lei.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, angajaţi în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului, în legătură cu întocmirea documentelor false, potrivit DNA.
Extinderea cercetărilor a fost făcută în dosarul în care Laura Georgescu, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi Narcisa Iorga, fost membru CNA, este suspectată cu privire la intervenţii pentru licenţa Giga TV.
Anchetatorii au reunit, anterior extinderii urmăririi penale, la dosarul privind licenţa Giga TV, televiziune care era controlată de Gheorghe Ştefan la data faptelor, un alt dosar în care sunt vizate fapte de corupţie comise la nivelul CNA. Astfel, Laura Georgescu este vizată şi pentru primirea unor laptopuri de la persoane pe care le-ar fi favorizat.
Dosarul a fost deschis după ce au fost semnalate posibile fapte de corupţie şi asimilate celor de corupţie în care ar fi implicaţi funcţionari ai statului, de la nivelul autorităţilor centrale de reglementare în domeniul audiovizualului, "acţiunile acestora deservind interesele personale şi de afaceri, obiectivul fiind continuarea emiterii unor posturi de televiziune, deşi acestea nu îndeplinesc criteriile cerute de lege", potrivit DNA.
În acelaşi dosar se fac cercetări şi în cazul denunţului formulat de Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor. Mincă a depus plângerea în luna iulie 2014, după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care şefa CNA foloseşte un limbaj licenţios şi face referire la anumite practici, pentru obţinerea de sponsorizări cu logistică în favoarea Consiliului. În plângere sunt menţionate şi fragmente din înregistrările cu Laura Georgescu, în care aceasta face referire la o posibilă sponsorizare sau donaţie a unor laptopuri pentru Consiliu. Plângerea are ca obiect infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.
În octombrie 2014, procurorii au făcut percheziţii la sediul CNA, Laura Georgescu spunând atunci că i-a fost adus la cunoştinţă că este controlat cursul sesizărilor primite de Consiliu.
În dosarul privind intervenţii pentru licenţa Giga TV, Gheorghe Ştefan este acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV, care fusese retrasă la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului.
Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că s-ar fi implicat în determinarea unor funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei Giga TV.
Narcisa Iorga este cercetată pentru că i-ar fi sugerat lui Gheorghe Ştefan în ce mod se poate redobândi licenţa Giga TV şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe Viorel Hrebenciuc.
Citește pe alephnews.ro: Sonda Parker Solar Probe a ajuns la 6,1 milioane kilometri față de Soare. Cristian Român: „A zburat cu cea mai mare viteză atinsă vreodată de un obiect creat de mâna omului”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
PROSPORT.RO
Care sunt cele două CUVINTE din limba română pe care le-ai folosit greșit până acum. Le auzi tot timpul de sărbători
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe