SOCIETATE: Semnăturile pentru modificarea Constituţiei / Cocktailul exploziv

Argumentele celor două părţi, ca să spun aşa, pot fi rezumate astfel: pe de-o parte se invocă tradiţia, religia şi presupusul pericol pe care acceptarea uniunii legale între două persoane de acelaşi sex l-ar aduce familiei. În subtext se invocă “firescul” heterosexualităţii căci ea este
reproductivă-deci naturală-şi “degenerarea” venită din occident care în ultimă instanţă, în viziunile radicale, poate fi un atac la fiinţa neamului, fiind un atac la maşinăria sa reproductivă. 

De partea cealaltă avem un discurs care se aşează pe premisele toleranţei şi ale acceptării diversităţii (cu toate criticile deconstructiviste ce pot
fi aplicate acestor termeni), pe indicarea absurdului în interzicerea unor practici sexuale prezente şi documentate pe întreaga planetă şi pe insistenţa reafirmării caracterului laic al Constituţiei României. În subtext avem încadrarea discursului anti-homosexualitate în spaţiul iraţionalului, evidenţierea intoleranţei ca discurs cu valenţe totalitare şi promovarea unei atitudini progresiste în faţa stagnării tradiţionale. 

Într-un fel aceste două discursuri se construiesc dialectic unul pe celălalt, exponentul nici unuia dintre ele nefolosind argumente care să fie în afara spaţiului valoric sau ideologic. Pare a fi o luptă de valori, de aceea etern disputabilă şi niciodată rezolvabilă.

Din sfera antropologiei Vintilă Mihăilescu a publicat recent în Dilema Veche un articol care atacă pe ocolite subiectul, clarificând faptul că sexualitatea în lumea umană se află în sfera simbolicului, iar nu exclusiv în cea a reproducerii şi dominării. Acest lucru însă nu oferă o rezolvare de-o parte sau de cealaltă, ci afirmă perpetuarea luptei de valori. Eu aş împinge argumentul puţin mai departe. Chestiunea nu este neapărat faptul că sexualitatea umană este încărcată simbolic, ci că însuşi modul în care noi ne imaginăm sexualitatea naturală este prin transfer simbolic din propria cultură. Biologia modernă a fost până foarte recent puternic influenţată de moravurile Victoriene, de aceea sexul animal a fost mai întotdeauna reprezentat ca îndeplinind funcţii exclusiv reproductive şi poate rareori de stabilire a relaţiilor de dominanţă. Partea interesantă este că de fapt lumea animală este plină de exemple în care sexul, atât homosexual cât şi heterosexual, are atât funcţii reproductive, cât şi de dominanţă, de plăcere sau de creare a legăturilor sociale în interiorul aceleaşi specii. O bună lectură de început ar fi “Exuberanta Biologica” de Bruce Bagemihl care arată cum homosexualitatea în lumea animală are şi un rol de asigurare a diversităţii biologice. Şi dacă nu ştiaţi, albatroşii sunt una din multele specii la care găsim cupluri de acelaşi sex care clocesc şi cresc puii împreună. 

În concluzie, argumentul “firescului” sau al “naturalului” heterosexualităţii generalizate nu păcătuieşte doar pentru că este fals, dar şi pentru că reduce fiinţă umană la o naturaleţe crudă în care doar reproducerea şi raporturile de putere ar fi normale, determinante şi binevenite. Aşa cum se şi spune, nu-i aşa, femeia e supusă bărbatului. Astfel, este important să ne gândim că, poate, perpetuarea relaţiilor ierarhice de tip patriarhal sunt la baza impunerii legislative ale heteronormativitatii, iar nu “naturalul” sau “firescul” invocat al acestora.