The Institute organizează Noaptea Agenţiilor de Publicitate, pe 26 mai şi Noaptea Studiourilor de Arhitectură, pe 2 iunie, în cadrul celei de-a patra ediţii „Romanian Design Week”, cel mai mare eveniment multidisciplinar dedicat industriilor creative din România. Agenţiile şi studiourile se pot înscrie până pe 7 aprilie, pe site-ul institute.ro.
Proiectul face parte din Nopţile Industriilor Creative, marca The Institute, a cărei misiune este să descopere şi să promoveze potenţialul creativ românesc. În cadrul evenimentelor, agenţiile şi studiourile invită oamenii să le treacă pragul pentru a le cunoaşte într-un cadru informal şi relaxat.
Noaptea Agenţiilor se află la cea de-a şaptea ediţie şi este un eveniment care ȋşi propune să promoveze creativitatea românească şi să faciliteze socializarea ȋn rândul celor pasionaţi de comunicare. Iniţiativa acestui eveniment a venit din convingerea că şi comunicarea este o artă. În total, 86 de agenţii de comunicare s-au înscris pe parcursul celor cinci ediţii de până acum în maratonul nocturn al creativilor.
Noaptea Studiourilor de Arhitectură este la cea de-a treia ediţie şi până în prezent, a numărat 30 de birouri de arhitectură participante.
Mai multe despre „Romanian Design Week” 2016, dar şi despre regulamentul de participare, pot fi găsite pe www.institute.ro. Partenerii Nopţilor Industriilor Creative sunt Absolut şi Grolsch.
Pe de altă parte, „Romanian Design Week” va avea loc între 20 mai şi 5 iunie şi este cel mai mare eveniment multidisciplinar din România, iar printre cele mai importante obiective ale proiectului se numără: promovarea designului, interacţiunea dintre specialiştii din diverse ramuri ale acestuia, apropierea unui public cât mai larg de domeniile pe care îşi propune să le acopere, dar şi generarea contextului necesar dezvoltării acestor discipline în România.
Un proiect al The Institute, „Romanian Design Week” este un eveniment anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic şi cultural, dar şi primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât şi profesioniştilor. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor şi spaţiilor ce promovează designul. În 2016, RDW va avea loc în perioada 20 mai – 5 iunie.
The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute iniţiază şi organizează evenimente de 17 ani şi a construit o comunitate ce reuneşte antreprenori, profesionişti şi publicul industrilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în ţară, creşte şi diversifică audienţa atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agenţiilor şi manufacturilor, promovează antreprenorii şi profesioniştii creativi pe plan naţional şi internaţional.