- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (30.11.2015, 16:08)
- Madalina Cerban
Teatrul "Ion Creangă" invită publicul să pună "fapte bune în ghetuţe", pentru copiii în dificultate
Teatrul "Ion Creangă" din Bucureşti organizează, între 2 şi 5 decembrie, cea de-a doua ediţie a proiectului "Teatru în ghetuţe", o campanie socială menită să îi încurajeze pe copii să facă fapte bune şi să vină în sprijinul micuţilor care au nevoie de ajutor.
Urmărește
142 afișări
Teatrul "Ion Creangă" invită publicul să pună "fapte bune în ghetuţe", pentru copiii în dificultate (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
Campania se desfăşoară la sediul administrativ al Teatrului "Ion Creangă", aflat pe strada General Constantin Budişteanu, numărul 24, din Bucureşti, unde se vor strânge donaţii pentru copiii care provin din familii aflate pe stradă şi pentru copiii de la Centrul Maternal Casa Agar, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Timp de patru zile, sediul Teatrului "Ion Creangă" se va transforma într-un "Laborator de cadouri", unde cei mici, însoţiţi de părinţi sau bunici, pot aduce hăinuţe, ghetuţe şi jucării, care vor fi împachetate cu grijă în cadrul unor ateliere speciale de bricolaj, pentru a fi aşezate în tolba lui Moş Nicolae. Atelierele de fapte bune vor avea loc zilnic, între orele 11.00 şi 19.00, iar, pentru ajutorul oferit, tinerii spiriduşi vor avea parte de o surpriză.
Pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, cu sprijinul Samusocial din România şi al Asociaţiei Touched România, cadourile vor ajunge la cei peste 100 de copii care au mare nevoie de ele, precizează instituţia de spectacole.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Campania "Teatru în ghetuţe" a fost iniţiată în decembrie 2014, cu scopul de a ajuta copiii care provin din medii defavorizate şi de a le oferi un motiv de bucurie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În 2015, campania se desfăşoară atât la sediul administrativ al teatrului, cât şi în patru şcoli partenere (Liceul German Goethe, Şcoala Gimnazială "I. Heliade Radulescu", Şcoala Gimnazială "Vasile Alecsandri" şi Şcoala Gimnazială "Ion Dumitriu"), unde vor fi colectate donaţii oferite de elevii unităţilor de învăţământ.
Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro şi Facebook.com/TeatrulIonCreanga.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe