Un semnal de alarmă: ne mor filmele în arhive

Iată textul comunicatului trimis pe adresa MEDIAFAX:

Recent, Ordonanţa de urgenţă 91/2016, care propune o serie de modificări la Legea cinematografiei, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor. O parte dintre prevederile OUG 91/2016 privesc Arhiva Naţională de Filme (ANF), a cărei funcţionare are imperios nevoie de reformare – iar Ministerul Culturii şi Identităţii şi Parlamentul sunt primele chemate să poarte o discuţie despre schimbările (de management şi legislative) necesare. Arhiva are nevoie să devină un loc viu, un spaţiu destinat (şi dedicat) conservării, restaurării, digitalizării şi accesibilizării informaţiei vizuale, nu un depozit în care urmele filmelor adeseori se pot pierde.

Ce se întâmplă dacă, într-o bună zi, în contextul lipsei de interes a Ministerului Culturii şi a Parlamentului, depozitul de filme pe suport de nitrat (înrudit chimic cu trinitrotoluenul) de la Arhiva Naţională de Filme, în care nimeni nu intră, unde singurul termometru nu avea, anul trecut, baterii şi-n care se infiltrează apa, ia foc (observaţie făcută de experţii Asociaţiei Cinematecilor Europene, la vederea încăperii în care sunt ţinute aceste pelicule)?

Deşi Arhiva Naţională de Filme are 100 de angajaţi, un procent covârşitor dintre aceştia nu au studii superioare şi s-au specializat "la locul de muncă". Nici n-ar putea s-o facă altfel, fiindcă meseriile tehnice specifice nu sunt recunoscute oficial şi sunt echivalate artificial cu funcţii din muzee. Doar trei angajaţi din 100 aveau, în luna februarie 2017, calificare de arhivar (obţinută în urma demersurilor de anul trecut şi a obligaţiilor impuse de raportul Arhivelor Naţionale). În cultură, toată lumea se plânge de salarii – dar nicăieri nu există o situaţie ca cea de la ANF. Salariile staţionează aici de ani de zile la nivelul salariului minim pe economie, angajaţii neprimind nici măcar sporuri de vechime sau sporul de toxicitate, deşi laboratoarele lucrează cu substanţe aflate pe lista publică de materiale toxice. De ce? Fiindcă ce fac ei nu există în nicio grilă de salarizare, ei practic nu există. Deşi ANF este o instituţie cu caracter unic, importanţa ei naţională nu se reflectă în statele de plată.

Cine ar vrea să se specializeze în acest domeniu şi să se angajeze la ANF în aceste condiţii? Cum încurajezi meritocraţia şi performanţa reală, nu sinecura şi nepotismul, într-un astfel de context? Cum poţi aduce tehnologic Arhiva în secolul XXI – secolul digitalizării şi al restaurării digitale? Dezvoltarea tehnologică este o chestiune de buget, dar ea presupune şi forţă de muncă înalt calificată, creativă, motivată profesional.

Ce se întâmplă, în absenţa mijloacelor tehnice adecvate, cu filmele produse acum, în format digital, pentru care e nevoie de altfel de suporturi de arhivare şi de prevederi legale care să asigure cadrul arhivării lor?

O arhivă de filme priveşte suportul fizic (de regulă, rolele de peliculă) din perspectiva valorii artistice, sociale, istorice a materialului înscris pe acest suport, iar importanţa unei arhive merge dincolo de rolul său concret-imediat, de depozitare şi conservare a peliculei. Conţinutul şi nu produsul fizic depozitat în raft reprezintă resursa culturală şi educaţională pe care o pune în valoare procesul de arhivare, Arhiva este un depozit de filme, nu de peliculă, la fel cum Arhivele Naţionale sunt un depozit de documente, nu de hârtie. Şi totuşi, programarea de la Cinemateca Română este deficitară, invizibilă şi neperformantă.

În absenţa circulaţiei, într-un spaţiu public de dezbatere, a acestui conţinut, procesul de arhivare nu-şi găseşte raţiunea de serviciu public – la fel cum un muzeu care nu-şi deschide colecţiile către vizitatori şi specialişti nu poate fi numit astfel.

Promovarea unui film sau a unei colecţii prin intermediul programării, a schimburilor interculturale etc., este modalitatea cea mai bună de conştientizare şi reiterare a valorii sale artistice, istorice, documentare. Iar programarea este şi o modalitate de a creşte noi generaţii conştiente de importanţa arhivelor, şi principala modalitate de a atrage fonduri pentru restaurarea şi conservarea originalului.

Cinematograful e o artă tânără, dar nu atât de tânără încât să nu aibă propria istorie. La un secol de la apariţia cinemaului, politicile curatoriale au devenit extrem de importante pentru a menţine interesul spectatorului contemporan, pe de-o parte, şi pentru a recupera, recontextualiza şi resemnifica valoarea unui film de arhivă, pe de altă parte. Iar ANF nu păstrează doar filme artistice, ci şi filme documentare, jurnale de actualităţi, reportaje etc., de a căror accesibilitate depinde înţelegerea trecutului recent al României.

Însă evidenţele ANF sunt într-o stare precară, cu mari hibe în respectarea legislaţiei în vigoare cu privire la administrarea de arhive, iar până la controlul efectuat în 2016 de către Arhivele Naţionale, nimeni nu a fost interesat de modul în care decurge acest proces. Arhiva românească de film este doar exploatată, periodic, în distribuţie privată, şi deloc susţinută pentru viitor.

În epoca informaţiei, Arhiva Naţională de Filme ar trebui să fie mai mult decât un depozitar al istoriei cinematografiei româneşti, rolul său, aşa cum îl înţelegem astăzi este acela de a educa şi de a promova interesul generaţiilor noi pentru moştenirea istorică şi culturală a ţării.

Şi mai mult, Arhiva de Film nu este în primul rând un depozitar al trecutului, ci un mod de a comunica în viitor. Fără intervenţii urgente, starea precară a arhivei de astăzi va fi vizibilă, din păcate, peste 20 de ani, când se va constata că nu s-au păstrat decât un procent nesemnificativ de filme produse după 1989 şi că nu ştim foarte bine ce, cum s-a întâmplat, cinematografic, în România ultimilor 100 de ani.

Semnatarii acestui semnal de alarmă referitor la Arhiva Naţională de Filme sunt: Dana Bunescu (inginer de sunet, monteur), Oana Giurgiu (producător), Iulia Popovici (critic de teatru), Ana Szel (regizor), Radu Jude (regizor şi scenarist), Vivi Drăgan Vasile (director de imagine), Stere Gulea (regizor), Marius Panduru (director de imagine), Alex Sterian (director de imagine), Andrei Rus (critic de film).

Citeşte şi: Cum a ajuns o româncă să câştige titulatura de ”Contesă” şi să conducă un business de 10 milioane de lei într-un domeniu dominat de bărbaţi

Citeşte şi: Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 mai

Citeşte şi: Tehnologia schimbă sistemul medical: evenimentul iCEE.health va debuta în 16 iunie, la Bucureşti