VIDEO 1 MAI – modificări de paradigmă: de la defilări scandante la apologia micilor şi-a berii

Cu cât aveam burţile mai goale, cu atât eram îndemnaţi să scandăm mai avântat pentru clasa muncitoare şi călăuza ei către comunism, la care ni se spunea că vom ajunge "în zbor". N-a fost să fie şi n-am ajuns. Nici în zbor, nici altfel. N-am ajuns la comunism, în schimb am ajuns aici unde ne găsim, într-o lume căreia nu ştiu cum să-i spun, o lume în care ţopăim de bucurie pe mormântul comunismului şi plângem/ deplângem eşecul capitalismului autohton.

Iată cum a fost de s-a făcut că-l sărbătorim pe Întâi de Mai (Ziua Muncii – astăzi, Ziua Internaţională a Celor ce Muncesc – până în 1989).

La anul 1886, la Chicago, a avut loc o grevă generală la care au participat peste 350.000 de muncitori, care revendicau reducerea zilei de lucru la 8 ore. Autorităţile au intervenit în forţă şi s-a lăsat cu sânge.

În acelaşi an, dar la New York, a fost inaugurată Statuia Libertăţii, un cadou al Franţei pentru America.

Scheletul metalic al statuii a fost proiectat de Gustave Eiffel. Aşadar, la 1886, a avut loc un schimb transoceanic şi transcontinental. America a exportat în Europa "lupta de clasă" iar Europa a exportat peste Atlantic cel mai cunoscut simbol al libertăţii. Nici până în ziua de astăzi nu se ştie cine (şi ce) a avut de câştigat de pe urma acestui troc.

Primul 1 Mai european a fost sărbătorit la anul 1889, la Budapesta (au participat circa 60.000 de muncitori). După numai un an (1890), la Bucureşti a fost organizată prima manifestaţie de 1 Mai. În 1893, tot la Bucureşti, a luat naştere şi primul partid politic al muncitorilor, Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. În 1891, manifestaţii de 1 Mai, care s-au lăsat cu victime, au fost organizate şi în Franţa şi în Rusia Ţaristă. Au urmat: Serbia (1893) şi Grecia (1894). Peste timp, scribii personali ai lui Nicolae Ceauşescu au politizat şi ajustat ziua festivă şi-l plasează pe cetăţeanul cu pricina în capul organizării "primei" demonstraţii muncitoreşti autohtone (1939, conform lor) de 1 Mai, la Bucureşti.

Cam asta este povestea (adevărată) a primei zile de mai. Restul este muştar cu mici şi bere...

P.S. 1

Pe la anul 1880, Ciprian Porumbescu (1853-1883) a compus un cântec despre primăvară, căruia i-a scris şi versurile. Melodia a rezistat până astăzi, dar textul original a fost înlocuit, în 1946, cu un altul, alcătuit de Maria Ranteş, despre care se spune că n-ar fi fost nici Maria, nici Ranteş, ci un pseudonim al scriitorului şi jurnalistului de stânga Alexandru Şahighian.

Pentru cei care le-au uitat, cât şi pentru cei care (spre norocul lor) nu le-au ascultat niciodată, iată versurile aplicate abuziv peste melodia lui Ciprian Porumbescu:

"Râde iarăşi primăvara/ Peste câmpuri, peste plai,/ Veselia umple ţara/ C-a venit Întâi de Mai!// Muncitorii au pornit/ Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!/ Şi ei azi sărbătoresc/ Unu Mai muncitoresc.// Înfrăţiţi azi cu ţăranii,/ Muncitorii-n joc şi cânt,/ Prăznui-vor în toţi anii/ Libertatea pe pământ.// Peste mări şi peste ţări/ Se adună pe cărări/ Lumea toată în alai// Pentru al nostru Întâi de Mai."

O entuziasmantă interpretare corală a piesei poate fi ascultată mai jos:

P.S. 2

Au şi americanii o "Zi a Muncii" (sărbătoare federală) dar, deşi ei l-au inventat pe 1 Mai, sărbătoresc ziua cu pricina în prima zi de luni a lunii septembrie.

P.S. 3

Nu ştiu cum s-a făcut, dar niciodată, între 1944 şi 1989, Paştele (creştin-ortodox) nu a "picat" de 1 mai. Prima suprapunere a avut loc în 1994, apoi în 2005 şi în 2016. Următoarea "întâlnire" este programată abia pentru 2089...