VIDEO Căntăreaţa Delia- două recorduri în 2016
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/images/1/1706/16126980/1-7397793-mediafax-foto-ovidiu-matiu.jpg)
Conform Media Forest, singurul sistem de monitorizare a difuzarilor radio si TV, hitul “Gura ta”, (Delia & Deepcentral), este cea mai difuzată melodie din 2016, cu peste 6500 de play-uri.
O coproducţie Cat Music – Universal Music Romania, “Gura ta” este o melodie sensibilă, plină de emoţii, care a adunat peste 26 milioane de vizualizari pe YouTube. Totodată, Delia este singura artistă cu cele mai multe melodii care se regăsesc în top şi anume “Ce are ea” , “Gura ta” (ft. Deepcentral) ,“Cine m-a făcut om mare”, “Pe aripi de vânt” (ft. Kaira) şi “Da, mama”.
Delia revine pe scena Sălii Palatului, cu un show nonconformist şi un concept – PsiheDelia – în care proiecţiile high-tech şi scenografia inedită se îmbină armonios cu cele mai vii sunete şi culori explozive, într-un spectacol psihidelic. Recent, datorită cererii mari de bilete pentru show-ul din 6 martie, care este aproape sold out, Delia a decis să pună în vânzare un al doilea spectacol Psihedelia, pe 5 martie, de la ora 20:00.