ZIUA REGALITĂŢII. Ce cred Vasile, istoric, Bogdan, filolog şi Şora, filozof?

Atăzi este sărbătoarea Coroanei Române la 150 de ani. 10 mai, fosta zi naţională a României. Ziua dinastiei, în care principele Carol I a păşit pentru prima dată oficial în România şi a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite.

Lucian Vasile consideră, din perspectiva specialistului în istorie, că propaganda comunistă "a reuşit să convingă o proporţie însemnată din societatea românească că monarhia ar fi fost o influenţă nefastă în istoria României. Lucian adaugă însă că tinerii s-au distanţat de generaţiile anterioare.

Profesor şi om de Litere, Cristina Bogdan îl celebrează pe Carol I: "«Descălecatul» modern al lui Carol I de-acum un veac şi jumătate constituie începutul înnoirii Principatelor Române. După cei 48 de ani ai domniei lui Carol I, România era drapată în culori care o puteau apropia de puterile occidentale. Un rege sobru şi punctual, reţinut la vorbă şi discret, dornic să construiască cât mai multe instituţii specifice statului modern, a dăruit românilor o altă imagine asupra vieţii."

Filosoful Mihai Şora vorbeşte despre demnitate: "Numai cine poate interioriza sensul adânc al cuvântului „demnitate“ înţelege şi ce înseamnă această aniversare pentru România. Numele însuşi de „România“ – ca stat indivizibil, cu oameni liberi şi o constituţie europeană – a căpătat consistenţă acum 150 de ani."

Lucian Vasile este un tânăr istoric, fost masterand la Universitatea Bucureşti şi coordonator al Asociaţiei pentru Educaţie şi Dezvoltare Urbană. Lucian a oferit pentru MEDIAFAX un punct de vedere asupra evenimentului celebrat în această marţi, când Casa Regală a României împlineste 150 de ani de existenţă.

150 de ani de Regalitate în România. Tânărul Lucian Vasile a răspuns la câteva întrebări, provocat de Letiţia Provian:

Ce înseamnă pentru un tânăr absolvent de Istorie ziua de 10 mai?

Ziua de 10 mai reprezintă un moment esenţial în crearea, consolidarea şi dezvoltarea României moderne. Aducerea lui Carol I ca domnitor reprezintă crearea unui punct de echilibru în viaţa publică românească şi a unui nou model de a face politică în ţările române. Alternanţa liberali – conservatori la putere a adus stabilitate şi continuitate, fiind un model mult mai apropiat de tiparul Europei vestice decât de instabilitatea orientală, ceea ce a fost, fără îndoială, un factor de modernizare a statului român.
De-a lungul domniilor regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I, ziua de 10 mai a fost un simbol al identităţii naţionale, consfinţind importanţa Coroanei în viaţa statului român. Practic, un secol de istorie al României este profund marcat de însemnătatea acestei zilei.

Mai este Coroana, Regele Mihai I un punct de reper pentru societatea românească din prezent? Dar pentru tineri?

După aproape un secol de monarhie au urmat 45 de ani de comunism în care amintirea Coroanei era demonizată sau ostracizată. Căderea comunismului nu a însemnat revenirea majorităţii românilor la sentimente pro-monarhiste – dovadă este adversitatea cu care simpatizanţii Casei Regale erau trataţi la începutul anilor 90, precum şi reacţia energică a noilor autorităţi postdecembriste de a interzice revenirea în ţară a Regelui Mihai. Propaganda realizată între 1948 şi 1989 de către regimul comunist a reuşit să convingă o proporţie însemnată din societatea românească că monarhia ar fi fost o influenţă cel puţin nefastă în istoria României, iar aceste opinii încă au priză în anumite categorii de vârstă. Cred însă că tinerii au o perspectivă diferită faţă de Coroana română, lipsită de patimile generaţiilor anterioare. Astfel, cred că noua generaţie priveşte Casa Regală cu o simpatie moderată, în parte datorată rolului pe care această instituţie l-a jucat în istoria ţării, dar şi a unor personalităţi remarcabile precum Regele Carol I sau Regina Maria.

În ceea ce îl priveşte pe Regele Mihai, cred că Majestatea Sa întruchipează un model de echilibru, exact ceea ce pare că astăzi lipseşte în discursul public. Vârsta sa, importanţa sa în trecutul recent al României, precum şi faptul că aparţine unei lumi astăzi mult idealizate constituie motivele pentru care popularitatea sa a atins cifre ridicate în ultima perioadă. Pe de altă parte, trebuie punctat că simpatia faţă de Regele Mihai (care este mai consistentă decât cea faţă de Familia Regală pe de-a întregul) este motivată şi de faptul că este privit aproape exclusiv drept o figură istorică şi nu ca o alternativă viabilă la establishment-ul republican (aşa cum se întâmpla, spre exemplu, la începutul anilor 90).

Ce valori ar mai putea reprezenta Casa Regală pentru România de astăzi? Mai au românii nostalgia Monarhiei?

Casa Regală reprezintă un altfel de model al scenei publice, dar nu neapărat o alternativă. În ciuda existenţei unei minorităţi de susţinători ori simpatizanţi ai ideii de revenire la monarhia constituţională de până în 1947, majoritatea românilor nu cred că iau în calcul (oricum, nu la modul serios) posibilitatea abandonării modelului republican. Cu toate acestea, nostalgia faţă de Casa Regală există, dar se încadrează într-un tipar comun societăţii româneşti, care nu decide să meargă pe un drum anume, dar apoi regretă lipsa deciziei, fără însă a face vreun efort real de a-l căuta. Altfel spus, „poate ar fi fost mai bine, dar n-a fost să fie” (la fel cum despre Ion Raţiu se vorbeşte ca fiind „cel mai bun preşedinte pe care nu l-am avut” ori despre Corneliu Coposu, „politicianul pe care nu l-am apreciat când ar fi trebuit”).
Cât despre valori reprezentate de Casa Regală, este dificil de vorbit. Cred că trebuie făcută o diferenţiere între setul de valori cu care este identificat Regele Mihai şi cel atribuit instituţiei în ansamblu. Dacă Regele Mihai este privit ca fiind discret şi echilibrat, scandalurile recente din sânul Familiei Regale, precum şi apropierea anumitor membri de unele personalităţi politice au scăzut din încrederea şi ataşamentul pe care o parte a societăţii româneşti ar fi fost dispusă să le dedice Coroanei.

Cum vezi viitorul Casa Regale a României?

Fără îndoială, marea speranţă a Casei Regale a României era reprezentată de figura Principelui Nicolae, care reprezenta modernitatea într-o instituţie ce ţine mai degrabă de trecut decât de viitor. Excluderea sa din linia de succesiune – nici astăzi explicată – a fost o lovitură neaşteptată chiar şi pentru nucleul dur al monarhiştilor români şi a provocat dezbinare într-o comunitate şi aşa redusă numeric.
Probabil că dispariţia Regelui Mihai şi a Reginei Ana va aduce, pe termen scurt, un capital de afecţiune enorm către Casa Regală a României, însă acesta se va risipi destul de repede în lipsa unor membri care să asigure continuitatea acestei relaţii dintre Coroană şi societatea românească. După acel moment, Casa Regală va însemna, cu precădere, cuplul Principesa Margareta – Principele Radu, care nu se ridică la aceeaşi popularitate ca cea a Regelui Mihai şi a Reginei Ana. Restul membrilor Casei Regale sunt mult prea puţin cunoscuţi încât să poate ţine Coroana în atenţia vieţii publice româneşti. În consecinţă, cred că viitorul Casei Regale a României este unul greu de intuit, dar foarte probabil instituţia regală îşi va diminua şi mai mult însemnătatea.

Lucian Florin Vasile, născut la 23 ianuarie 1989 în Ploieşti. A absolvit cursurile de licenţă ale Facultăţii de Istorie (Universitatea Bucureşti) şi al programului de master Istorie şi Civilizaţie, Istoria Ideilor şi Mentalităţilor (Universitatea Bucureşti). A beneficiat de o bursă de mobilitate Erasmus la Universitatea din Varşovia (2012), având ca subiect de studiu istoria modernă şi contemporană a Poloniei. Din 2013 coordonează Asociaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Urbană (AEDU). Volume publicate: Oraşul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploieşti (AEDU, 2014/2016).

Ce spune un Om de Litere despre Regalitate

Cristina Bogdan, prodecan şi profesor la Facultatea de Litere este regalistă convinsă. A transmis către MEDIAFAX acestă notă azi, de Ziua Regalităţii: "A trecut un veac şi jumătate de când Carol, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, a intrat în Bucureşti şi i s-a înmânat, la Băneasa, cheia oraşului. Acest "descălecat" modern constituie începutul înnoirii Principatelor Române. După cei 48 de ani ai domniei lui Carol I, România era drapată în culori care o puteau apropia de puterile occidentale. Un rege sobru şi punctual, reţinut la vorbă şi discret, dornic să construiască cât mai multe instituţii specifice statului modern, a dăruit românilor o altă imagine asupra vieţii. Bucuros să participe la orice inaugurare de clădire, pod, gară, cale ferată sau vapor, monarhul devine el însuşi temelie a unei alte lumi. România modernă păstrează în faldurile memoriei chipul lui Carol I şi-al gesturilor lui de ctitor. La mulţi ani Casei Regale a României!"

Filosoful Mihai Şora despre cei 150 de ani de Regalitate în România

Filosoful român Mihai Şora a scris un scurt text astăzi, de Ziua Regalităţii şi l-a publicat pe pagina sa de Facebook: "150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credinţă faţă de ţară. Primul cuvânt care îmi vine în minte este cuvântul DEMNITATE. Numai cine poate interioriza sensul adânc al cuvântului „demnitate“ înţelege şi ce înseamnă această aniversare pentru România. Numele însuşi de „România“ – ca stat indivizibil, cu oameni liberi şi o constituţie europeană – a căpătat consistenţă acum 150 de ani. Demnitatea nu este negociabilă. Ea nu poate fi cântărită, aproximată, supusă istoriei ori scăderilor omeneşti. Ca virtute cardinală, pe care o preţuieşti în aceeaşi măsură în care ţii la propria viaţă, ea te poate izola de restul lumii. Poţi să-i iei unui rege orice: tronul, veşmintele, însemnele Coroanei. Poţi să-i zădărniceşti acţiunea politică, să-l îndepărtezi de cei care îi sunt credincioşi, să-i siluieşti prietenii, să-i necinsteşti înaintaşii, să-l pui la zidul infamiei ori să-l hăituieşti în ţara lui, să-l arunci în temniţă sau în plasa unor sofisticate servicii de urmărire. Poţi să-l trimiţi în surghiun sau poţi să-i tai capul. Nu-i vei putea lua demnitatea. Monarhist sau nu, orice român ar trebui să fie ataşat acestei valori care este demnitatea. Pentru că demnitatea este aşezarea corectă în judecata de sine: ca om generic şi ca martor al omeniei celorlalţi."