Acţiunile Oltchim revin miercuri la tranzacţionare pe BVB, după o suspendare de doi ani şi opt luni

Tranzacţionarea acţiunilor Oltchim (OLT) pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se va relua miercuri, punând capăt astfel unei suspendări de doi ani şi opt luni, după ce instanţa a confirmat definitiv şi irevocabil planul pentru reorganizarea companiei.

Urmărește
771 afișări
Imaginea articolului Acţiunile Oltchim revin miercuri la tranzacţionare pe BVB, după o suspendare de doi ani şi opt luni

Acţiunile Oltchim revin miercuri la tranzacţionare pe BVB, după o suspendare de doi ani şi opt luni (Foto: Adrian Cojocaru / Mediafax Foto)

Tranzacţionarea se va relua miercuri, la ora 9:30, odată cu deschiderea şedinţei BVB. Titlurile companiei au fost suspendate pe 30 ianuarie 2013, în contextul declanşării procedurii de insolvenţă. Acţiunile se tranzacţionau la finele lunii ianuarie la un preţ de 0,307 lei/unitate, capitalizarea societăţii fiind de 105,36 milioane lei.

Curtea de Apel Piteşti a respins săptămâna trecută recursurile formulate de Electrica Furnizare şi ANAF împotriva sentinţei din aprilie prin care Tribunalul Vâlcea a confirmat planul pentru reorganizarea companiei. Decizia Curíi de Apel Piteşti este definitivă şi irevocabilă, se arată într-un raport transmis de Oltchim Bursei de Valori Bucureşti.

"Decizia Curţii de Apel Piteşti de confirmare definitivă şi irevocabilă a Planului de reorganizare al Oltchim a fost comunicată azi, 29 septembrie, Bursei de Valori Bucureşti în vederea reluării tranzacţionării acţiunilor societăţii Oltchim, simbol OLT, suspendate de la tranzacţionare începand cu data de 30 ianuarie 2013, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă", se arată în raport.

La data suspendării, la Bursa de Valori Bucureşti se aflau la tranzactionare titluri reprezentând 12,85% din numarul total de acţiuni, preţul de închidere în data de 30 ianuarie 2013 fiind de 0,307 lei/acţiune.

Situaţia financiară a societăţii, în momentul reluării tranzacţionării s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de data la care acţiunile Oltchim au fast suspendate, notează compania.

În primul semestru al anului, Oltchim şi-a îmbunătăţit rezultatele economico-financiare din activitatea curentă comparativ cu aceeaşi perioadă din anii anteriori, înregistrând o cifră de afaceri de 364 milioane lei, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 73% faţă de primul semestru din 2013, precum şi profit EBITDA de 24,4 milioane lei. Pierderea totală s-a redus în doi ani cu 138 milioane lei, până la 9 mllioane lei în prima jumătate a acestui an, conform datelor transmise de Oltchim.

Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minimum 307 milioane euro.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din 15 decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici