- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (23.11.2016, 10:33)
- Dan Straut
Adrian Vasilescu, BNR: „Criza în România nu s-a încheiat, suntem încă în tranziţie”
Criza demarată „cu o recesiune” în 2008-2009 nu s-a încheiat nici astăzi, chiar dacă economia românească „goneşte cu cea mai mare viteză din Europa”, România fiind încă în tranziţie, a declarat miercuri Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului BNR.
Urmărește
2240 afișări
Adrian Vasilescu, BNR: „Criza în România nu s-a încheiat, suntem încă în tranziţie” (Imagine: Ovidiu Micsik/ Foto Mediafax)
„Criza nu cred că s-a încheiat. Faza de declin economic s-a încheiat, dar pentru noi nu începe o fază de avânt, ci una de tranziţie. Aşa e România, condamnată să fie mereu în tranziţie”, a afirmat Adrian Vasilescu, în deschiderea unei conferinţe pe tema împlinirii a 10 ani de la integrarea României în UE.
„Criza a început cu o recesiune în 2009, apoi am revenit la o creştere economică. România a fost pe locul 6 în UE în 2011-2012, acum am ajuns pe primul loc la viteza de creştere economică. Gonim cu cea mai mare viteză din Europa, dar baza pe care ne sprijinim nu mai e atât de solidă”, a mai spus oficialul BNR.
El a arătat că România, deşi este prima ţară din UE la creşterea economică şi a şaptea economie ca mărime din Uniune, ocupă penultimul loc la paritatea puterii de cumpărare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania
-
The Times: „Ucraina are nevoie de Trump”. Care sunt cele patru scenarii privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina
-
Trump impune tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie Columbiei / Replica preşedintelui Columbiei
Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, a declarat la aceeaşi conferinţă că integrarea României în UE a fost benefică, iar prin intermediul instituţiei de credit pe care o reprezintă România a atras fonduri europene în valoare totală de 14 miliarde de lei în aceşti 10 ani.
Citeşte şi: Aproximativ 900 de zboruri ale companiei aeriene Lufthansa au fost anulate în urma unei greve a piloţilor
Citeşte şi: Conversia creditelor din franci elveţieni în lei la cursul istoric, discutată miercuri de Curtea Constituţională. Miza unei legi votată în unanimitate înainte de alegeri
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Simona Amânar a ajuns de nerecunoscut. Cum arată fosta campioană olimpică acum, la 45 de ani
CANCAN.RO
Orașul din România în care vin ninsorile săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Weather.com
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe