AMENDĂ RECORD în SUA: 1,8 miliarde de dolari pentru insider trading, după ce fondul SAC a pledat vinovat

SAC Capital Advisors, unul dintre cele mai performante fonduri de hedging din SUA în ultimii 20 de ani, a pledat "vinovat" la acuzaţii de utilizare de informaţii privilegiate pe bursă (insider trading) şi va plăti o amendă de 1,8 miliarde dolari, sancţiune record pentru acest tip de infracţiune.

Urmărește
285 afișări
Imaginea articolului AMENDĂ RECORD în SUA: 1,8 miliarde de dolari pentru insider trading, după ce fondul SAC a pledat vinovat

AMENDĂ RECORD în SUA: 1,8 miliarde de dolari pentru insider trading, după ce fondul SAC a pledat vinovat

Fondul controlat de miliardarul Steven A. Cohen a înregistrat în ultimii 20 de ani un radament mediu anual de 25%, iar portofoliul administrat personal de Cohen nu a afişat niciodată pierderi, potrivit Bloomberg.

Pe baza acestor performanţe, Cohen poate fi considerat cel mai bun trader de acţiuni din istorie, cu o abilitate neobişnuită de a anticipa evoluţia preţurilor la bursă.

SAC a pledat vinovat în cadrul unei înţelegeri cu reprezentanţii Departamentului Justiţiei şi va fi sancţionat cu 1,8 miliarde de dolari, reprezentând amenzi şi renunţarea la o parte din câştigurile dobândite ilicit. De asemenea, fondul nu mai are voie să administreze bani şi active pentru investitori din afara firmei.

După ce a fost pus sub acuzare în luna iulie, fondul a negat în repetate rânduri toate acuzaţiile aduse de procurori.

"SAC s-a concentrat pe angajarea celor mai buni oameni, care au fost dotaţi cu reţele extinse pentru a ocoli canalele tradiţionale de comunicare. Oameni pregătiţi să obţină informaţii confidenţiale pentru a facilita tranzacţiile ilicite", a declarat April Brooks, agent special al Biroului Federal de Investigaţii (FBI).

Averea lui Stephen A. Cohen este evaluată de Bloomberg Billionaires Index la 9 miliarde de dolari. Pentru el, lovitura de imagine reprezintă o lovitură mai grea decât sancţiunea financiară hotărâtă de autorităţi, potrivit prietenilor şi colegilor săi. În perioada de glorie, în 2007, SAC controla active de 16,5 miliarde de dolari.

Cohen este "obsedat să câştige", fie pe terenul de golf, fie la bursă, iar scopul său a fost întotdeauna să fie recunoscut ca un investitor de talie mondială, în aceeaşi ligă cu nume precum Warren Buffett sau George Soros, afirmă surse din anturajul miliardarului, citate de Bloomberg.

Sancţiunea de 1,8 miliarde de dolari include o amendă de 616 milioane de dolari dispusă anterior, în luna martie, de către Comisia pentru valori mobiliare din SUA, care a intentat o acţiune civilă în justiţie împotriva fondului.

Procurorul american Preet Bharara a declarat că investigaţia privind activităţile SAC continuă, iar înţelegerea cu fondul nu presupune imunitate pentru nicio persoană implicată.

Cohen nu a fost pus sub acuzare şi îşi susţine în continuare nevinovăţia.

SAC a precizat într-un comunicat că îşi asumă răspunderea "pentru cele câeva persoane care au pledat vinovat şi a căror conduită a facilitat acuzaţiile împotriva fondului".

"Acţiunile acestor răufăcători nu sunt reprezentative pentru cele 3.000 de persoane oneste care au lucrat la fond în cei 21 de ani de activitate. Chiar şi o persoană care trece linia către o conduită ilicită este prea mult şi regretăm profund apariţia acestei situaţii", se arată în comunicat.

Cohen a fost "premiul suprem" vânat de autorităţi, însă oamenii legii nu au putut face legătura între infracţiunile de care au fost găsiţi vinovaţi diverşi angajaţi ai SAC şi şeful instituţiei. Începând din 2009, aproxiamtiv 90 de persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar, dintre care 75 au primit condamnări. Printre aceştia, un fost membru în consiliul de administraţie al Goldman Sachs, un fost executiv al IBM, avocaţi şi chiar un medic.

Investigaţia autorităţilor în operaţiunile SAC a condus la pedepse cu executare, o sinucidere şi urmărirea unui fugar până în India. Cel puţin patru fonduri de hedging au fost închise în urma informaţiilor descoperite de anchetatori.

Cohen, care descria odată legislaţia privind tranzacţiile cu informaţii privilegiate drept "foarte vagă", va fi obiectul unor sancţiuni administrative din partea Comisiei pentru valori mobiliare din SUA, deoarece nu şi-a îndeplinit atribuţiile de a supraveghea activităţile fondului pe care îl conduce.

În pofida randamentelor ridicate, care au ridicat multe semne de întrebare pe Wall Street, SAC a intrat în atenţia autorităţilor în 2006, în timpul anchetei privind fraude şi activităţi de insider trading la fondul Galleon, în urma căreia miliardarul Raj Rajaratnam a fost condamnat la 11 ani de închisoare cu executare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici