Aproape întreg judeţul Caraş-Severin, fără curent electric timp de o oră şi jumătate. Motivul: Un copac tăiat de muncitorii de la defrişare a căzut pe linia de transport a energiei

Publicat: 21 08. 2017, 17:25
Actualizat: 23 08. 2021, 15:37

În oraşul Reşiţa, precum şi în localităţile Bocşa, Oraviţa, Moldova Nouă şi Văliug, din judeţul Caraş-Severin, a fost întrerupt curentul electric, luni după-amiază, din cauza unei “erori de calcul”.

Potrivit reprezentanţilor E-Distribuţie Banat, în timpul unor lucrări de defrişare, un copac a căzut pe linia Reşiţa – Caransebeş, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.

“Referitor la deranjamentul raportat în zona Reşiţa, precizăm că incidentul a fost cauzat de efectuarea unor lucrări de defrişare executate de o firmă terţă. În cadrul operaţiunii de defrişare, din cauza unei erori de calcul, la ora 13.58, un copac a căzut pe linia Reşiţa – Caransebeş, afectând alimentarea cu energie electrică. Echipele E-Distribuţie Banat au intervenit în cel mai scurt timp posibil, astfel încât alimentarea clienţilor afectaţi a fost posibilă treptat, ultimii consumatori fiind alimentaţi la ora 15.24”, au transmis reprezentanţii E-Distribuţie Banat.