- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BCE ar putea începe în curând să tipărească bani pentru a opri escaladarea crizei zonei euro
Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea ceda în curând presiunilor de a tipări bani pentru a stopa o agravare a crizei datoriilor suverane din zona euro, consideră analiştii incluşi într-un sondaj, estimând la circa 50% probabilitatea ca BCE să adopte o politică de măsuri neconvenţionale.
BCE ar putea începe în curând să tipărească bani pentru a opri escaladarea crizei zonei euro
Sondajul realizat în această săptămână în rândul a 50 de analişti pentru piaţa obligaţiunilor, din SUA şi Europa, a relevat o probabilitate de 48% ca BCE să recurgă la măsuri neconvenţionale, cum au făcut Rezerva Federală a SUA şi Banca Angliei.
O astfel de decizie ar marca o schimbare controversată a actualei politici, în care achiziţiile de obligaţiuni sunt sterilizate prin atragerea de lichidităţi din sistemul bancar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat
-
Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu
-
Răsturnare de situaţie: Elena Lasconi îl depăşeşte pe Marcel Ciolacu. Pentru prima dată în istorie PSD ar putea să nu aibă candidat în turul 2
Dintre analiştii care anticipează astfel de măsuri la BCE, majoritatea consideră că vor fi luate până în martie.
Numai 25 din 49 de analişti se aşteaptă ca BCE să-şi asume un rol şi mai important, devenind creditor de ultimă instanţă pentru statele cu probleme financiare.
Conducerea BCE a respins apelurile internaţionale pentru o intervenţie decisivă a instituţiei în consolidarea zonei euro, dar volatilitatea de pe pieţele obligaţiunilor în ultimele săptămâni a crescut presiunea pentru un rol mai important al autorităţii monetare.
"La acest moment, numai BCE are puterea de a calma tensiunea din pieţele financiare pe termen scurt, în timp ce aşteptăm ca guvernele statelor de la periferia uniunii monetare să aprobe reforme", a declarat Thomas Costerg de la banca Business Chartered.
Extinderea crizei datoriilor de la statele de la marginea zonei euro către economiile mai importante a crescut presiunea pentru acţiuni mai îndrăzneţe.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat vineri că instituţia contribuie la stabilitate economică în timp ce îşi menţine independenţa. Draghi a avertizat că va exista un impact social şi economic uriaş dacă banca centrală şi-ar pierde credibilitatea.
BCE are în desfăşurare, de anul trecut, un program de achiziţie de obligaţiuni guvernamentale pentru a susţine costurile la care se împrumută statele. Până în prezent, banca a cumpărat obligaţiuni de 187 miliarde de euro, însă nu a dat semne că ar accelera achiziţiile chiar dacă unele economii mari, precum Italia, s-au împrumutat la dobânzi mari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO