- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (06.08.2012, 15:33)
- Monica Juganaru ,
BNR a împrumutat 10 bănci cu 6 miliarde lei. Cererea a fost de 2,5 ori mai mare
Banca Naţională a României (BNR) a împrumuta luni 10 bănci comerciale cu 6 miliarde lei, pentru o săptămână, însă cererea a fost de peste 2,5 ori mai mare, de 15,1 miliarde lei.
![Imaginea articolului BNR a împrumutat 10 bănci cu 6 miliarde lei. Cererea a fost de 2,5 ori mai mare](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/9925509/1/bnr-sediu-adriana-neagoe.jpg?width=560)
BNR a împrumutat 10 bănci cu 6 miliarde lei. Cererea a fost de 2,5 ori mai mare (Imagine: Adriana Neagoe / MediafaxFoto)
BNR a anunţat luni că va acorda băncilor comerciale cel mult 6 miliarde lei, aceasta fiind prima plafonare începând cu luna noiembrie 2008 a sumei cu care banca centrală împrumută instituţiile de credit prin operaţiuni repo.
Banii sunt acordaţi pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală.
Potrivit dealerilor, suma de 15,15 miliarde lei se datorează şi supralicitării de către unele bănci ca în urma alocării pro-rata instituţiile să primească mai mulţi bani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an.
De regulă, banca centrală anunţa doar că are loc o licitaţie repo, iar băncile transmiteau ordinele de subscriere pentru sumele pe care le vizează şi activele cu care garantează. Sumele sunt împrumutate pe termen de o săptămână.
Săptămâna trecută, BNR a împrumutat luni opt bănci comerciale cu 12,07 miliarde lei ( 2,6 miliarde euro).
Sumele împrumutate şi numărul de bănci au crescut vizibil în luna iunie, după ce BNR a majorat la finele lunii mai de la trei la cinci numărul de emisiuni de tiluri de stat pe care o bancă le poate utiliza drept garanţii în cadrul unei operaţiuni de piaţă monetară. O sumă record, de 13,85 miliarde lei (3,1 miliarde euro), a fost împrumutată la 25 iunie, de 11 bănci.
Începând cu luna octombrie a anului trecut BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo.
Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o săptămână se plasau la 4,84 - 5,33% pe an. După operaţiunea repo, acestea au urcat la 5,2 - 5,7%.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9925509&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe