- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (03.10.2018, 13:00)
- Ionel Dancu
Camera Deputaţilor a RESPINS moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă intitulată „Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România”, prin care liberalii i-au cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să adopte de urgenţă un set de nouă măsuri fiscal-bugetare.
![Imaginea articolului Camera Deputaţilor a RESPINS moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/17541718/2/7456855-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpg?width=560)
Camera Deputaţilor a RESPINS moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici
Moţiunea simplă a întrunit, în plen, 97 de voturi „pentru”, 157 de voturi „contra” şi 24 de abţineri.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple, că inflaţia creşte din „cauze exogene sferei de răspundere a Guvernului sau a BNR”, principalul motiv fiind creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare.
Teodorovici a adăugat că la pilonul II de pensii s-au virat, în primele 7 luni ale anului curent, cu peste zece procente în plus faţă de perioada similară a anului precedent. „O altă dezinformare pe care o faceţi se referă la Pilonul II de pensii. Realitatea este că nu s-au luat bani de la Pilonul II de pensii, ci s-au dat”, a spus el.
Ministrul Finanţelor a mai precizat la dezbateri că ANAF a înregistrat în 2018 cel mai mare volum de venituri bugetare colectate în aceeaşi perioadă a unui an fiscal din istoria instituţiei.
Camera Deputaţilor a dezbătut, în plenul de miercuri, moţiunea simplă „Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România” prin care liberalii i-au cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să adopte de urgenţă un set de nouă măsuri şi să-l dea afară pe Darius Vâlcov de la conducerea MFP.
Liberalii i-au mai cerut ministrului Eugen Teodorovici să-şi îndeplinească prerogativele de ministru al Finanţelor şi să nu se mai comporte ca o „vedetă de televiziune”.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/17541632/1/eugen-teodorovici-mihai-dascalescu.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/17541558/1/54953544-lpensii.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/17541211/1/platforma-petroliera-cristi-cimpoes.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/17541684/1/24312741-10155454593997732-5750751544149921690-n.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17541718&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe