Care sunt cele mai sigure companii aeriene din Europa

Avionul Germanwings prăbuşit marţi, în Alpii francezi, a atras atenţia asupra siguranţei zborurilor cu aeronave ale companiilor europene de transport aerian, dar datele oficiale arată că aceşti operatori aerieni oferă unele dintre cele mai sigure servicii de transport aerian din lume, KLM, Lufthansa şi TAP Portugal fiind companiile aeriene europene cu cel mai bun istoric din punct de vedere al incidentelor aeriene.

Urmărește
20657 afișări
Imaginea articolului Care sunt cele mai sigure companii aeriene din Europa

Care sunt cele mai sigure companii aeriene din Europa (Imagine: Hepta)

Un Airbus A320 al companiei low-cost Germanwings, o subsidiară a Lufthansa, principala companie aeriană germană, s-a prăbuşit marţi, în Alpii francezi, toţi cei 150 de oameni de la bord pierzându-şi viaţa.

Acesta este cel mai grav astfel de accident din Europa, de la prăbuşirea, în 2008, la puţin timp după decolare, a unei aeronave Spanair pe aeroportul din Madrid, informează cnn.com. De asemenea, accidentul din Franţa este cel mai grav în care este implicată o aeronavă a unei companii aeriene din Europa, de la prăbuşirea în Oceanul Atlantic a unui avion Airbus A330 al Air France, în 2009.

Dezastrul Germanwings vine pe fondul unui an greu pentru industria aeronautică la nivel mondial, dominat de accidente cu sute de morţi.

În 2014, s-au înregistrat 641 de decese în accidente de avion, de peste trei ori mai multe decât în 2013, potrivit datelor Asociaţiei internaţionale pentru transport aerian (International Air Transport Association, IATA). Iar acest număr nu include şi cele 298 de victime ale doborârii zborului  Malaysian Airlines MH17 deasupra Ucrainei, în luna iulie a anului trecut. Acel eveniment nu a fost clasificat drept un accident.

Totuşi, datele statistice arată că Europa este una dintre cele mai sigure regiuni pentru transportul aerian de persoane.

Potrivit celei mai recente analize a Agenţiei Europene pentru Siguranţă în Aviaţie (European Aviation Safety Agency, EASA), cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au cel mai mic număr de accidente aeriene mortale, cu o rată de 1,8 accidente la un milion de zboruri comerciale.

Şi numărul de accidente aeriene catalogate drept grave este relativ scăzut în Europa. Doar 0,15 avioane la fiecare milion de zboruri au fost avariate atât de serios încât să nu mai poată fi reutilizate, potrivit IATA.

Cifrele sunt mult mai bune decât în cazul regiunii Asia Pacific (0,44) şi comparabile cu cele pentru America de Nord (0,11). Mai simplu spus, în Europa, un avion este pierdut la fiecare şapte milioane de zboruri, explică CNN.

Nici IATA, nici EASA nu evaluează individual companiile aeriene referitor la istoricul privind siguranţa în exploatare a aeronavelor.

O organizaţie care face astfel de analize este însă Centrul de Evaluare a Datelor privind Prăbuşirea Avioanelor Comerciale (Jet Airliner Crash Data Evaluation Centre, JACDEC), din Germania. Organizaţia realizează un top privind siguranţa şi evenimentele de zbor ale celor mai mari 60 de companii aeriene din lume. Un sfert dintre aceste companii sunt operatori aerieni din Europa.

JACDEC calculează numărul de incidente şi avioane pierdute raportat la traficul aerian al fiecărei companii din ultimii 30 de ani.

Compania olandeză KLM, parte a grupului Air France KLM, ocupă cea mai bună poziţie în top, dintre toate companiile europene, clasându-se pe locul al cincilea şi fiind singura din top zece.

Următoarea companie europeană din clasament este Lufthansa, pe locul al 12-lea. Alţi patru operatori aerinei din Europa ocupă poziţii în top 20 cele mai sigure companii: Tap Portugal, British Airways, Virgin Atlantic şi Air Berlin. Scandinavian Airlines, cunoscută sub acronimul SAS, este cel compania europeană cel mai prost clasată, ocupând locul 48.

În timp ce majoritatea companiilor aeriene din Europa ocupă locuri din jumătatea superioară a topului, operatorii asiatici se află pe cele mai proaste poziţii. Companiile asiatice numără puţin peste o treime din totalul de 60 de operatori din clasamentul întocmit de JACDEC, şapte dintre cele zece cele mai proaste companii din punct de vedere al istoricului siguranţei fiind asiatice.

Iată topul celor mai sigure zece mari companii aeriene din Europa, potrivit JACDEC:

1. KLM
2. Lufthansa
3. TAP Portugal
4. British Airways
5. Virgin Atlantic
6. Air Berlin
7. EasyJet
8. Thomson Airways
9. Swiss
10. Ryanair

Compania TAROM nu figurează în clasamentul JACDEC, care ia în calcul doar cele mai mari 60 de companii la nivel mondial.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici