- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (23.04.2023, 17:47)
- Liviu Popescu
Christina Verchere, CEO-ul Petrom, a avut un salariu de bază de 415.300 de euro în anul 2022
Christina Verchere, CEO-ul Petrom, a avut un salariu de bază de 415.300 de euro în anul 2022, adică 35.000 de euro lunar, iar în 2022 bonusurile şi acordarea de acţiuni au adăugat circa 1 mil. euro, aşadar un pachet salarial brut de 1,5 mil. euro, arată Ziarul Financiar.
Urmărește
506 afișări
Christina Verchere, CEO-ul Petrom, a avut un salariu de bază de 415.300 de euro în anul 2022
Cea mai mare companie din România, şi din acţionariatul căreia fac parte inclusiv viitorii pensionari prin intermediul fondurilor de pensii private Pilon II, a publicat într-un raport anual veniturile conducerii, adică veniturile celor care ţin cârmele Petrom, companie evaluată de investitorii de la Bursa de la Bucureşti la circa 6 miliarde de euro.
Astfel, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată la Bursa de la Bucureşti în termeni de capitalizare, a publicat în raportul cu privire la remunerarea conducerii aferent anului 2022, pe care investitorii îl pot accesa la secţiunea AGA, un salariu brut de bază de 415.000 de euro în 2022, adică circa 35.000 de euro lunar. Spre comparaţie în 2021 salariul brut de bază a fost de 414.000 euro.
Bonusul anual a fost de 595.000 de euro în 2022, la care se adaugă şi tranşa planului de stimulare pe termen lung (LTIP), care include acţiuni în perioada 2020-2022, de aproximativ 463.800 de euro. Aşadar, din bonus şi din acţiuni, Christina Verchere a adăugat 1 mil. euro la remuneraţia brută, rezultând în total 1,48 milioane de euro în raportul pe 2022. Spre comparaţie în raportul precedent Christina Verchere a publicat 1,45 mil. eur.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Alina Popa, CFO şi membru al directoratului Petrom, a publicat un salariu de bază de 272.300 de euro, adică 23.000 de euro lunar, plus un bonus de 153.000 de euro plus tranşa LTIP de 186.000 de euro, aşadar o remuneraţie totală de 612.000 de euro.
Radu Căprău, membru al directoratului responsabil pentru refining&marketing, a publicat un salariu de bază de 283.000 de euro, adică 24.000 de euro lunar, plus un bonus de 157.000 de euro plus tranşa LTIP de 175.000 de euro, aşadar o remuneraţie totală de 615.000 de euro.
„În plus faţă de componentele remunerării indicate mai sus, membrii Directoratului primesc beneficii în natură, inclusiv maşină de serviciu şi asigurare pentru accidente. Pentru angajaţi străini, au fost convenite indemnizaţii suplimentare (de ex. cazare). Pentru anul financiar 2022, au fost plătite următoarele beneficii în natură: Christina Verchere: 581 euro; Alina Popa: 363 euro; Radu Căprău: 363 euro; Franck Albert Neel: 366 euro; Christopher Veit: 1.400 euro. Membrii Directoratului angajaţi din străinătate primesc o compensaţie pentru planurile de pensie anterioare, în sumele următoare: Christina Verchere: 248.500 euro; Frank Albert Neel: 120.000 euro; şi Christopher Veit: 191.239 euro”.
La toate aceste sume se adaugă o indemnizaţie de 20%, aplicabilă, cu titlu temporar, tuturor contractelor de muncă în vederea compensării transferului contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator către angajat pe baza modificărilor fiscale introduse prin OUG nr. 79/2017, potrivit Petrom.
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a terminat anul trecut cu un business consolidat de 61,3 mld. lei (circa 12,5 miliarde de euro), de circa 2,4 ori mare faţă de 2021, şi un un profit net de 10,3 miliarde de lei (peste 2 miliarde de euro), unic în istoria României.
Cu o producţie de petrol şi gaze în scădere, motorul principal care a alimentat aceste rezultate au fost scumpirile. Statul român a încasat direct din toate taxele plătite de OMV Petrom 16,5 mld. lei (3,4 mld. euro), după ce anul trecut a introdus 20 de schimbări în ceea ce priveşte taxarea companiilor din domeniul energetic. Compania a menţionat că, în total, a plătit anul trecut taxe de circa 20 mld. lei către statul român, inclusiv dividende, adică dublu faţă de profitul net.
Compania este controlată în proporţie de 52% de austriecii de la OMV. Statul român are 20,7%, iar fondurile de pensii circa 13%.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump