Comerţul cu amănuntul a scăzut în septembrie cu 4,7% faţă de luna august
În luna septembrie 2023 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a scăzut faţă de luna august 2023, atât ca serie brută cu 4,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,7%.

Comerţul cu amănuntul a scăzut în septembrie cu 4,7% faţă de luna august
Faţă de luna septembrie 2022 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna septembrie 2023, a scăzut ca serie brută cu 0,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 0,7%, reiese din datele publicate miercuri de INS.
În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de perioada 1.I-30.IX.2022 atât ca serie brută cu 2,0%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,2%.
Septembrie 2023 comparativ cu august 2023
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, a scăzut, pe ansamblu, cu 4,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-8,9%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-7,3%) şi la vânzările de produse nealimentare (-0,2%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut, pe ansamblu, în luna septembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, cu 0,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-2,4%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-0,8%). Vânzările de produse nealimentare au crescut cu 0,5%.
Septembrie 2023 comparativ cu septembrie 2022
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 0,9%, ca urmare a scăderii înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-9,3%). Creşteri au înregistrat vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,9%) şi vânzările de produse nealimentare (+0,8%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 0,7%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,4%) şi la vânzările de produse nealimentare (+3,1%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 8,2%.
Perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023 comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2022
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută,a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,0%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,4%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 3,1%.
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,2%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,1%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,2%.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

