- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (26.02.2015, 17:03)
- Anca Dumitrescu
Comisia Europeană: Politica fiscală a României, lipsă de continuitate, predictibilitate şi planificare strategică
Politica fiscală a României este lipsită de continuitate, predictibilitate şi planificare strategică, în timp ce gradul de colectare a TVA rămâne un motiv de îngrijorare, se arată în Raportul de ţară pentru România pe 2015 al Comisiei Europene.
Urmărește
1224 afișări
Comisia Europeană: Politica fiscală a României, lipsă de continuitate, predictibilitate şi planificare strategică (Imagine: Shutterstock)
În raport se arată că în cursul anului 2014 contribuţiile de asigurări sociale au fost reduse cu cinci puncte procentuale şi a fost introdusă taxa pe construcţii speciale, care a fost modificată şi redusă în ianuarie 2015. În plus a fost introdusă o scutire fiscală pe profitul reinvestit în echipamente tehnologice, care este aplicabilă în perioada iulie 2014-sfârşitul lui 2016.
Comisia Europeană notează faptul că astfel de stimulente sunt folosite de regulă mai mult ca instrumente în perioade de scădere economică. De asemenea, consultările cu partenerii sociali legate de unele dintre aceste măsuri au fost limitate, iar termenele de introducere relativ scurte.
În privinţa reducerii contribuţiei de asigări sociale cu cinci puncte procentuale, Comisia Europeană estimează că măsura va genera pierderea unor venituri bugetare de 0,75% din PIB, în acest an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
"Guvernul intenţionează să compenseze acest impact în principal prin reduceri ale cheltuielilor, în trimestrul patru al anului trecut, precum şi în 2015. Sustenabilitatea acestei abordări rămâne să fie verificată în cursul anului 2015", se arată în raport.
Un alt motiv de îngrijorare menţionat de Comisia Europeană este conformarea la plata TVA. Astfel, începând din anul 2000, decalajul mediu la colectarea TVA a depăşit 40%, cu un nivel de 44% în 2012, cel mai ridicat din Uniunea Europeană şi cu mult peste media de 16% la nivelul a 26 de state membre. Cu toate acestea, raportul menţionează că autorităţile introduc treptat măsuri de îmbunătăţire a colectării TVA, cum ar fi plăţile electronice, o nouă procedură de înregistrare a TVA şi o loterie pentru facturile fiscale.
Raportul face referire şi la programul de restructurare a creditelor persoanelor cu venituri mici sau medii, introdus în iunie 2014, care ar putea avea un impact negativ asupra disciplinei creditelor şi ar putea avea ca efect necesitatea unor provizioane suplimentare din partea băncilor. Accesarea acestui program este deocamdată limitată, dar autorităţile intenţionează să modifice criteriile de eligibilitate, pentru a-l face mai atractiv.
Munca nedeclarată şi declararea unor venituri sub nivelul lor real influenţează negativ veniturile fiscale, se mai arată în raportul CE. Discrepanţa dintre nivelul relativ de impozitare a muncii şi veniturile reale din impozitarea muncii sugerează un nivel ridicat al veniturilor nedeclarate. Raportul menţionează raportul annual al Consiliului Fiscal din 2013, potrivit căruia circa 1,57 milioane de persoane din România munceau fără forme legale, în 2012.
Potrivit CE, deciziile justiţiei şi companiile de stat nerentabile reprezintă riscuri pentru viitoarele deficite bugetare.
"Deciziile neanticipate ale justiţiei, cu impact bugetar semnificativ, au fost un fapt obişnuit în ultimii ani, iar anticiparea unor posibile riscuri legale rămâne o problemă. Unele companii de stat şi alte companii reclasificate au contribuit la deficitul bugetar, ceea ce reflectă ineficienţă şi slabă guvernanţă corporatistă", notează raportul.
În domeniul cheltuielilor publice, ineficienţele semnificative încă afectează potenţialul de creştere al României. Proiectele finanţate local duc lipsă uneori de o pregătire corespunzătoare, potrivit Comisiei. Totodată, absorbţia fondurilor UE este scăzută, de numai 52,2% din fondurile structurale şi de coeziune disponibile la sfârşitul anului 2014.
Totuşi, continuarea ajustării fiscale şi nivelul sustenabil al datoriei publice contribuie la condiţii confortabile de finanţare. Toate cele trei mari agenţii de rating au acordat României rating recomandabil investiţiilor, iar asigurarea pentru riscul de neplată (CDS-uri) se află la cel mai redus nivel după jumătatea anului 2007.
Citeşte şi:
CE: Ineficienţa administraţiei şi corupţia, o povară suplimentară pentru companiile din România
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe