- Home
- Economic
-
VARŞOVIA, (08.05.2014, 19:16)
- Anca Dumitrescu
Criza din Ucraina va accelera pregătirile pentru adoptarea euro de către Polonia
Criza din Ucraina va accelera pregătirile Poloniei pentru adoptarea euro, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe al acestei ţări, Radoslaw Sikorski.

Criza din Ucraina va accelera pregătirile pentru adoptarea euro de către Polonia (Imagine: Shutterstock)
"Evenimentele care au loc în Ucraina ne vor mobiliza să accelerăm integrarea în zona euro", a afirmat ministrul, la prezentarea în Parlament a priorităţilor politicii externe poloneze.
El a arătat că eventuala decizie de adoptare a monedei unice va avea nu doar un caracter financiar şi economic, dar şi o dimensiune politică, legată de securitate.
Solidaritatea între membrii zonei euro este respectată fără ezitare, întrucât riscurile la adresa unei ţări provoacă automat turbulenţe în toate celelalte state, a spus Sikorski.
"În prezent, în faţa unei situaţii internaţionale complicate, este în interesul nostru să creăm o interdependenţă între Polonia şi celelalte state UE", a explicat oficialul.
Polonia, cu 38 de milioane de locuitori, este cea mai mare economie în rândul fostelor state comuniste membre ale Uniunii Europene.
Autorităţile de la Varşovia nu au stabilit o dată exactă pentru aderarea la euro, dar vor ca până în 2015 să fie respectate toate criteriile de la Maastricht necesare pentru adoptarea monedei unice.
Între timp, pentru a putea renunţa la moneda naţională, zlotul, Polonia trebuie să amendeze Constituţia, măsură care nu beneficiază de susţinerea unanimă a politicienilor.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 17:10
NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta