Dan Şucu: Nu aveţi dreptul să aruncaţi în haos economia şi business-ul aşa cum aţi aruncat scena politică. România are nevoie urgent de un guvern credibil

Dan Şucu, preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, care are în spate companii care au o pondere de 25% din PIB-ul României, a adresat miercuri după amiază o scrisoare deschisă politicienilor şi partidelor pro-europene care discută formarea noului Guvern, notează Ziarul Finanziar.

Urmărește
887 afișări
Imaginea articolului Dan Şucu: Nu aveţi dreptul să aruncaţi în haos economia şi business-ul aşa cum aţi aruncat scena politică. România are nevoie urgent de un guvern credibil

Dan Şucu spune că România are nevoie de un guvern credibil, care să îşi asume o reformă reală a statului, o scădere a cheltuielilor publice şi o reducere a birocraţiei.

El îi avertizează pe politicieni că nu au dreptul să arunce economia şi businessul în haos, aşa cum au aruncat scena politică.

Economia şi companiile încep să simtă deja în business haosul politic, vânzările sunt în scădere, iar majoritatea oamenilor de afaceri amână investiţiile şi noile runde de angajări.

Dan Şucu îi avertizează pe politicieni să nu distrugă prin comportamentul lor iresponsabil ceea ce milioane de oameni şi sute de mii de companii au clădit cu greu în ultimele trei decenii în România.

Miercuri este prevăzută o nouă discuţie între partidele care ar forma noul guvern - PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale. Aceste partide au dat marţi seară publicităţii liniile directoare ale planului de guvernare. Măsurile propunerilor nu aduc nimic nou faţă de intenţiile tuturor guvernelor. În spaţele propoziţiilor nu există cifre, nu există termene de implementare, nu există responsabili.

România este contra-timp pentru a-şi susţine credibilitatea în faţa pieţelor internaţionale şi a agenţiilor de rating.

Anul viitor, guvernul trebuie să se împrumute cu peste 250 mld. lei, adică 50 de miliarde de euro pentru a finanţa bugetul, deficitul bugetar şi datoria publică care ajunge la scadenţă şi care trebuie reînnoită.

O bună parte din aceşti bani nu se găsesc pe piaţa românească şi trebuie împrumutaţi de pe pieţele externe, care însă se uită cu îngrijorare la situaţia politică din România.

Toată lumea cere în acest moment ca România să aibă un guvern credibil, proeuropean, care să facă faţă valului extremismului, suveranismului, naţionalismului şi care să ţină pe linia de plutire situaţia finanţelor publice şi a bugetului.

România se confruntă cu o creştere destul de alarmantă a datoriei publice şi cu o situaţie bugetară extrem de complicată, care impune măsuri rapide de restructurare bugetară, reduceri de cheltuieli, reduceri de personal, reducerea numărului de instituţii şi agenţii de stat.

Mai jos puteţi citi integral scrisoarea deschisă a lui Dan Şucu:

România are nevoie urgent de un guvern credibil! Dezordinea intervenită în lumea politică în decembrie a creat un sentiment de nelinişte şi neîncredere în piaţă. În comparaţie cu decembrie anul trecut, vânzările au scăzut, şi acesta este doar începutul.

Dacă multe fabrici se bazează încă pe comenzile bune din octombrie şi noiembrie, pentru începutul anului viitor, prăbuşirea din decembrie a comenzilor va crea probleme enorme care vor duce la scăderea economiei, a veniturilor. Majoritatea oamenilor de afaceri amână deja investiţiile şi noile angajări.

Noi vă avertizăm acum, stimaţi politicieni, despre ceea ce dumneavoastră urmează să vedeţi în statistici abia peste câteva luni.

Avem nevoie urgentă de un guvern care să restabilească încrederea cu un set de măsuri concrete şi cu un buget credibil. Avem nevoie de un guvern care să organizeze cât mai repede alegerile prezidenţiale pentru ca ţara noastră să iasă din această zonă gri a instabilităţii şi incertitudinii.

Ne aşteptăm la un guvern responsabil, care să înţeleagă mesajul pe care l-a primit.

Ne aşteptăm să vedem o scădere a cheltuielilor publice şi o reducere a birocraţiei. Vrem să vedem absorbţia fondurilor europene şi în sfârşit digitalizare şi îmbunătăţirea serviciilor publice.

De 30 de ani, ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem că nimeni nu este responsabil de modul în care statul cheltuie banii pe care îi încasează din aceste impozite. Avem o problemă sistemică cu incapacitatea statului de a oferi servicii publice decente şi de a-şi gestiona resursele. Ce s-a întâmplat în ultimele 18 luni este doar un exemplu cât se poate de relevant. În vara lui 2023, Guvernul a anunţat confederaţiile patronale reprezentative, pe nepusă masă, că bugetul anului în curs a fost construit nerealist şi nu-i ajung banii, şi pentru o reechilibrare bugetară impozitele trebuie mărite imediat. După negocieri intense, am acceptat că ajustarea bugetară se va face jumătate prin taxare suplimentară şi cealaltă jumătate prin reducerea cheltuielilor.

Rezultatul – în 2024, pe primele 9 luni, din noile taxe introduse, veniturile statului au crescut cu 14% dar, stupoare, cheltuielile statului au crescut cu 21%. Da, exact aceleaşi cheltuieli care ar fi trebuit să fie la rândul lor reduse, ca să ajute la echilibrarea bugetului.

Cea mai mare creştere, cheltuielile cu salariile, peste 26%. În acest moment, ţinând cont şi de noile recrutări, statul are peste 1,3 milioane de angajaţi. Un nivel mult prea mare pentru posibilităţile economiei româneşti.

Cu o astfel de atitudine, avem convingerea fermă că nici un fel de creştere de taxe nu va fi suficientă vreodată. Membrii Concordia sunt companii responsabile, conduse de oameni de afaceri şi manageri care îşi doresc să investească în continuare şi care înţeleg foarte bine ideea de solidaritate. Vor însă ca interlocutorii lor să fie politicieni credibili, care îşi respectă promisiunile făcute.

Avem nevoie rapidă de un nou guvern responsabil, cu oameni competenţi, credibili, cu experienţă şi care au dovedit că ştiu să reformeze instituţii, nu să risipească banii publici.

Europa şi-a asumat o reducerea a birocraţiei cu 25% şi vrem de la Guvern acelaşi angajament şi în România.

Oamenii de afaceri şi companiile au avut mereu un ton constructiv în relaţia cu politicienii, şi aşa este normal într-un parteneriat. Noi am acceptat că este treaba oamenilor politici cum sunt cheltuiţi banii publici şi a noastră să fim productivi şi competitivi. De azi înainte însă, o să scoatem în evidenţă ori de câte ori vedem derapaje şi o să-i somăm pe oamenii politici să le corecteze.

Noi ne exprimăm angajamentul ferm pentru o România europeană, occidentală, modernă, deschisă parte a fluxurilor globale comerciale şi financiare. Vrem însă o Românie europeană care este guvernată responsabil, fără o birocraţie sufocantă şi fanariotă, care să ofere servicii publice decente pentru toţi cetăţenii. Avem nevoie de o Românie eficientă, competitivă şi incluzivă în care românii să-şi dorească să trăiască şi să muncească.

România a reuşit în ultimii 20 de ani să recupereze nişte decalaje fantastice. PIB-ul pe cap de locuitor este astăzi la 80% din media UE, faţă de 30% în 2004. Am avut cea mai rapidă creştere a clasei de mijloc din Uniunea Europeană. Milioane de angajaţi, companii şi antreprenori au făcut posibil acest lucru.

Milioane de români plecaţi peste hotare care au trimis sute de miliarde de euro în ţară au făcut asta posibil. Investitori din toată Europa care au venit să facă aici afaceri au făcut asta posibil. România de astăzi este muncă a milioane şi milioane de oameni. Vedem însă o diferenţă imensă între serviciile private şi cele publice.

Există oportunităţi în continuare de a investi, de a munci, de a trăi în România pentru oricine, fie că este angajat, investitor sau antreprenor, dar avem nevoie şi de politicieni care să-şi  respecte promisiunile făcute nu numai mediului de afaceri, ci întregii Românii.

Şi ce aveţi de făcut, stimaţi politicieni, este să daţi ţării un guvern responsabil, cu un buget realist şi cu un set clar de măsuri de reformare a serviciilor publice. Noul guvern trebuie să iasă în faţa Românieişi a întregii lumi cu un plan economic credibil, care să poată să fie finanţat de pieţele internaţionale şi să nu ne trezim că suntem aruncaţi într-o situaţie cu foarte multe semne de întrebare privind dorinţa noastră de a merge înainte pe drumul euro-atlantic. Imediat!

Nu distrugeţi ce milioane de oameni şi sute de mii de companii au clădit cu greu în toţi aceşti ani!

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici