Diplomat: Zona euro aprobă plata unui împrumut vital pentru Grecia

Zona euro a acceptat marţi, după mai multe luni de discuţii, să deblocheze o tranşă de împrumut în valoare de opt miliarde de euro destinată Greciei, o sumă vitală pentru evitarea intrării acestei ţări în faliment până la 15 decembrie, a anunţat o sursă diplomatică europeană.

Urmărește
342 afișări
Imaginea articolului Diplomat: Zona euro aprobă plata unui împrumut vital pentru Grecia

Diplomat: Zona euro aprobă plata unui împrumut vital pentru Grecia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Efectuarea plăţii acestui împrumut, în cadrul primului plan de salvare a Greciei din primăvara lui 2010, a fost decisă într-o reuniune a miniştrilor de Finanţe ai celor 17 ţări din zona euro, la Bruxelles.

Cei 17 au dat o primă undă verde de principiu acordării acestei sume înaintea demisiei Guvernului socialist al lui Giorgios Papandreou, înlocuit între timp cu un Guvern de coaliţie condus de Lucas Papademos.

Însă ei au suspendat aprobarea finală, după ce zona euro şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au cerut ca cele trei principale partide politice greceşti care susţin acest guvern de "uniune naţională" să promită în scris aplicarea reformelor la care s-a angajat Guvernul Papandreou.

Or liderii principalelor trei partide, inclusiv Antonis Samaras (dreapta), anterior reticent, au trimis un angajament scris liderilor europeni. Samaras şi-a exprimat totuşi unele rezerve, în scrisoare, şi a pledat pentru cîteva modificări "destinate să garanteze reuşita" programului.

"În Grecia, noi am reunit toate condiţiile necesare în vederea următoarei plăţi, noului program (de ajutor) şi implicării sectorului privat", a subliniat ministrul grec al Finanţelor, Evangelos Venizelos, într-un comunicat difuzat la sosirea sa la Bruxelles.

Acordul zonei euro înseamnă că Atena va putea primi un ajutor în valoare de 5,8 miliarde de euro din aceste opt miliarde, restul depinzând de aprobarea FMI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici