Reprezentanţii VW vor să descentralizeze conducerea grupului şi să dea mai multă putere de decizie diviziilor din străinătate şi brandurilor, pentru a facilita creşterea vânzărilor în Statele Unite precum şi pe alte pieţe, au declarat în iunie surse apropiate situaţiei.
Board-ul grupului vrea să susţină legătura mai strânsă dintre branduri în cadrul grupului, Mueller fiind interesat să coordoneze Porsche, Bentley şi Bugatti.
„Vreau să preiau această sarcină”, a spus Mueller, la salonul auto de la Frankfurt, relatează Reuters.
El a arătat că grupul VW, care reuneşte 12 branduri, nu mai poate fi condus într-o manieră centralizată, dar a precizat că nu au fost luate încă decizii referitoare la game şi personal.
Unificarea Porsche şi Bentley ar fi un pas logic în viitor, a spus Muller, adăugând că viitoarea generaţie a modelului Continental are aceeaşi platformă modulară MSB cu automobilul coupe Panamera al Porsche.
În ultimii opt ani, vânzările de automobile ale VW au crescut de peste două ori, în timp ce profitul aproape s-a triplat, a declarat luni directorul general al VW, Martin Winterkorn.
Noua structură a grupului VW, ccare va fi discutată de coonsiliul de supraveghere pe 25 septembrie, ar putea duce la restructurarea largă a managerilor, iar directorul de vânzări Christian Klingler şi-ar putea pierde postul, au spus în iunie surse apropiate situaţiei.