Dorin Oancea, editorialist MEDIAFAX: De ce ar trebui să ciocniţi o cupă de şampanie pe 23 iunie. Asta după ce aţi vărsat o picătură pe pământ

Aşa că 23 iunie este în acest an ziua în care aţi scăpat, contribuabil sau companie, de povara taxelor şi impozitelor plătite statului. Abia de astăzi, aproape de jumătatea anului, începeţi, practic, să lucraţi pentru voi, pentru familie, pentru mâncare, haine, vacanţe, bilete la teatru sau cărţi sau pentru şampania invocată mai sus.

Colegii mei spun că au fost şi ani mai grei, în care ziua eliberării de taxe a căzut de exemplu pe 1 iulie, în 2014.

Pe de altă parte, la alţii pare a fi mai uşor: ziua în care a fost marcată eliberarea de povara fiscală a fost, în acelaşi 2014, 21 martie în Cipru, 28 aprilie în Irlanda şi Malta, 12 mai în Marea Britanie, 18 mai în Bulgaria, 30 mai în Luxembourg, apoi 6 iunie în Portugalia, 7 iunie în Danemarca, 8 iunie în Slovenia, 10 iunie în Estonia, 12 iunie în Spania, 13 iunie în Croaţia, 14 iunie în Polonia, 18 iunie în Lituania.

Aş traduce aceste date în luni sau zile de viaţă câştigate, în mai multe cumpărături, în mai multă distracţie, în mai multe zile de vacanţă, chiar dacă da, există multe diferenţe între statele enumerate, diferenţe de câştiguri şi de nivel de trai.

Şi aş vrea să privim un pic problema din perspectiva opusă: aţi lucrat, de la 3 ianuarie şi până pe 23 iunie, pentru alimentarea statului în fel şi chip, pentru buget, cheltuieli sociale sau pensii.

De asta ziceam să vărsăm o picătură, să fie de sufletul banilor acelora.

Reuşita României nu stă în alimentarea bugetului de stat, pentru ca apoi banii să piară în găuri negre, ci în dezvoltare bazată pe iniţiativă privată şi pe creşterea nivelului de trai. Trei sferturi din totalul sumelor plătite de companii taxează, într-o formă sau alta, munca. O asemenea politică, concentrarea pe bunii platnici şi ignorarea fiscalizării economiei gri nu încurajează nici munca, nici antreprenoriatul.

Mai mult, un leu cheltuit de stat înseamnă numai un leu în PIB, în timp ce un leu eliminat din taxe şi impozite înseamnă trei lei în plus la PIB. Multiplicatorul unei reduceri de taxe este 3,8 în cinci ani. Multiplicatorul unei cheltuieli guvernamentale bazate pe deficit este 0,33 în cinci ani. Poate că datele (există studii, dau link-uri la cerere) ar trebui ponderate cu diverse lucruri, dar fundamental efectele acestea sunt.

Un domn de nume Hilaire Belloc, născut în Franţa dar stabilit în Marea Britanie, scria la începutul veacului trecut o carte care se cheamă The Servile State,un volum lipsit de formule economice, dar despre economie.

Cartea prevestea reapariţia sclaviei, într-o formă modificată, în lumea modernă: statul lui Belloc este societatea în care un grup de inşi sunt constrânşi de construcţia legislativăşi socială să muncească pentru beneficiul unei alt grup social.

Servilismul lui Belloc este o normă impusă de legislaţie; există, în societatea slugarnică, posibilitatea să refuzi această condiţie, dar cel ce procedează astfel este ostracizat. Nu este economie de piaţă, economia de piaţă se bazează pe liber arbitru, cerere şi ofertă, justiţie şi corectitudine, determinare şi compasiune. Nu este nici comunism, unde nimeni nu-şi pune întrebări şi există centralism, extraplanificare şi fericire impusă.

Acum gândiţi-vă cinci minute la situaţia reală a acestei naţii. Avem un grup nu prea mare de plătitori de taxe şi impozite, care susţin cea mai mare parte a bugetului de stat. Bugetul de stat este distribuit altui grup; avem aşadar plătitori de taxe şi beneficiari de taxe, fiecare grup în stare netă. Nici unul nici celălalt grup nu este vinovat pentru starea creată, sunt victime ale sistemului. Ce iese?

Citeşte şi: FISCUL comunică online cu băncile. De astăzi POPRIREA electronică a devenit funcţională. Ce trebuie să ştie contribuabilii

Citeşte şi: Porsche România cheamă în service peste 2.400 de maşini Volkswagen. Care sunt modelele vizate

Citeşte şi: Românii care nu-şi mai pot plăti ratele pentru casă pot cere primăriei o locuinţă de sprijin

Citeşte şi: Topul celor mai scumpe apartamente din România. Aproape 4 milioane de euro, cea mai costisitoare locuinţă din Bucureşti